Separatiștii pro-ruși din Zaporojie se tem că vor fi următorii: „Inamicul își mută aici forțele”

Armata ucraineană ar putea avea de acum înainte ca prioritate recuperarea teritoriile ocupate de Rusia în provincia Zaporojie, după retragerea trupelor ruse de pe malul de vest al fluviului Nipru în provincia învecinată Herson, a declarat joi un reprezentant prorus din Zaporojie, potrivit agenţiei EFE citate de Agerpres.

„Frontul din Zaporojie devine acum o prioritate. Inamicul îşi mută aici forţele pe care le concentrase în jurul Hersonului şi va continua să o facă”, a declarat Vladimir Rogov, oficial prorus din Zaporojie, citat de agenţia TASS.

Potrivit acestuia, misiunea trupelor ruse în această zonă constă acum în „pregătirea la maximum pentru încercările de ofensivă” ucrainene, iar una dintre acestea va ţinti, în opinia sa, preluarea centralei nucleare Zaporojie, aflată de la începutul lunii martie sub controlul trupelor ruse.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a anunţat miercuri că a ordonat trupelor ruse din provincia ucraineană Herson să se retragă de pe malul de vest al fluviului Nipru şi să stabilească o linie defensivă de cealaltă parte a barierei naturale reprezentate de acest fluviu.

El a subliniat riscul căderii trupelor ruse sub încercuirea celor ucrainene pe malul de vest al Niprului, mai ales dacă Ucraina ar bombarda barajul de la Nova Kahovka, ceea ce ar produce inundarea unei mari părţi a Hersonului şi ar izola trupele ruse de peste Nipru.

Ultimele evoluții de pe frontul din sudul Ucrainei

Potrivit comandamentului operaţional sud al armatei ucrainene, citat de CNN, trupele ruse se regrupează în Herson şi „iau măsuri pentru o retragere parţială a trupelor pe malul de est al Niprului”.

Conform aceleiaşi surse, trupele ucrainene de la joncţiunea regiunilor Herson şi Nikolaev au reuşit să împingă linia frontului încă aproximativ 7 kilometri către sud şi au eliberat 12 localităţi, inclusiv ultimele din provincia Nikolaev care fuseseră ocupate de trupele ruse.

În acelaşi timp însă, mai menţionează comandamentul ucrainean, trupele ruse continuă să bombardeze zonele eliberate şi alte teritorii ucrainene în adâncime.

Generalul australian Mick Ryan, unul dintre cei mai cunoscuți observatori ai războiului din Ucraina, nota într-o nouă analiză publicată joi că este puțin probabil ca armata ucraineană să încerce să traverseze râul Nipru în perioada imediat următoare, un astfel de atac necesitând resurse masive.

„În ceea ce privește următorii pași ai Ucrainei, este puțin probabil ca Kievul să încerce prea curând o traversare pe scară largă a râului Nipru. O asemenea ofensivă nu ar necesita doar o operațiune masivă, dar ar însemna de asemenea atacuri în poziții rusești dense”, afirmă acesta.

„Prin urmare, ucrainenii – care preferă să atace indirect și erodeze sistemul logistic și cel de comandament și control al trupelor rusești – vor căuta alte oportunități în alte zone pentru a-i alunga pe ruși din sud”, afirmă Mick Ryan.

Regiunea Zaporojie se află la est de Herson, în sud-estul Ucrainei.

Soția și fiica regretatului scriitor Ion Druță au fost reînhumate alături de el

Astăzi, 28 septembrie, la un an de la moartea scriitorului Ion Druță, apropiații săi și cei care îi admiră opera, s-au recules la mormântul acestuia de la poalele Lumânării Recunoștinței din Soroca. Totodată, conform ultimei dorințe a Maestrului, soția Era Rosina-Druță și fiica Tatiana au fost reînhumate alături, scrie observatorul.md.

Amintim că în testamentul său, Ion Druță și-a dorit ca locul de veci să fie în Câmpia Sorocii, de unde a pornit în lume, și anume lângă Lumânarea Recunoștinței, ideea ridicării căreia îi aparține. Sute de oameni au venit atunci pentru a-și lua rămas bun de la scriitorul Ion Druță. Cu flori în mâini și lacrimi în ochi, aceștia au dorit să-l petreacă pe ultimul drum pe cel care a avut un rol aparte și un rost al său în literatura română din Basarabia postbelică.

Faptele și cărțile sale au fost evocate de cei care l-au cunoscut, după care rând pe rând, fiecare a trecut pe lângă sicriul celui născut în Câmpia Sorocii și revenit pe un vârf de deal ca să o vegheze în tihnă. Apoi cortegiul funerar a coborât treptele până la locul ales, o poieniță așezată ceva mai la vale de crucea de lemn, în care Ion Druță și-a găsit liniștea pământească.

Incendiu la Florești: Un bărbat a ajuns cu arsuri la spital

Un bărbat de 61 de ani a ajuns la spital ca urmare a unui incendiu produs într-o casă. Cazul a avut loc în dimineața zilei de vineri, 27 septembrie, în orașul Florești, scrie deschide.md.

Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, autoritățile au fost alertate în jurul orei 08:00, precum că pe o stradă din oraș arde o casă. Imediat, la fața locului, s-a deplasat un echipaj de pompieri.

Ajunși, aceștia au stabilit că focul a cuprins o odaie, iar proprietarul casei a primit arsuri de gradul II și III.

La scurt timp, incendiul a fost lichidat, iar bărbatul a fost preluat de medici și transportat la spital.

Cauza izbucnirii incendiului și prejudiciul material urmează a fi stabilite.

Cei doi tineri, de 20 și 21 de ani, reținuți pentru vandalizarea instituțiilor statului, cu scop de destabilizare, au primit câte 20 de zile de arest

Cei doi tineri, de 20 și 21 de ani, reținuți pentru vandalizarea instituțiilor statului, cu scop de destabilizare, au primit, astăzi, câte 20 de zile de arest, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Amintim că, aseară, polițiștii au reținut două persoane instruite la Moscova și achitate cu sume mari de bani pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare. Prima tentativă a avut loc vineri noaptea.

Poliția an unța că mai multe persoane au vandalizat sediul Ministerului muncii și protecției sociale, aruncînd în instituția  statului cu vopsea. În jumătate de oră aceleași acțiuni s-au petrecut și la Guvern.

Datorită intervenției prompte a polițiștilor, două persoane au fost reținute imediat. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, prins în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt” și unul de 20 de ani reținut în adiacentul Parlamentului.

Ambele persoane au fost escortate la Inspectoratul de poliție pentru documentare.

Aceștia au declarat că fac parte dintr-un grup de 20 de tineri, recrutați pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare, doar pentru clădirea Guvernului fiind achitați cu 5000 de Euro. Unul dintre aceștia declară că era și el responsabil de găsirea tinerilor, pentru ulterioara instruire la Moscova unde să le fie comunicate acțiunile care urmează în Republica Moldova, fiind achitați lunar fiecare cu câte 500 de Euro.

Toți 20 au plecat la Moscova prin intermediul cursei avia, cu escala la Istambul, unde, au fost întâlniți de un cetățean al Federației Ruse și cazați într-un hotel, iar a doua zi pe un poligon din afara Moscovei au fost instruiți cum să creeze proteste la Chișinău, destabilizări în cadrul acestora, paza persoanei instigatoare, etc. Tot acolo au primit bani și telefoane pe care comunicau.

Ulterior, cu escala în Antalya, au revenit în Republica Moldova, unde au procurat vopsea, mănuși, adidași și pungi, iar după executarea acțiunilor de vandalism, videoul cu acțiunile acestora urma să fie plasat pe Telegram ca dovadă a îndeplinirii misiunii încredințate.

13 dintre cele 20 de persoane care au mers la exerciții în Moscova au fost deja identificate de Poliție, inclusiv o persoană de 26 ani responsabilă de recrutarea tinerilor care mergeau în Federația Rusă.

Astăzi au urmat o serie de percheziții la domiciliile a 4 persoane, unde, de asemenea, au fost ridicate mai multe cutii de vopsea, mănuși, cartele, carduri, acte de identitate care confirmă deplasările acestora în Federația Rusă, precum și alte obiecte care pot servi drept probatoriu în cadrul cauzei penale.

Acțiunile au fost realizate de polițiștii Direcției de Poliție Chișinău, Inspectoratului național de securitate publică, Inspectoratului național de investigații și Brigăzii de poliție cu destinație specială “Fulger”, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău.

Investigațiile continuă.

Alte două instituții ale statului au fost vandalizate și noaptea trecută, prin aruncare cu vopsea în acestea.

Este vorba despre sediile Companiei publice “Teleradio-Moldova” și Curții Supreme de Justiție.

Polițiștii au stabilit deja un cerc de suspecți, fiind întreprinse toate acțiunile procesual penale în acest sens.

Amintim că acum o zi, alte două instituții ale statului au fost vandalizate, două persoane fiind reținute de poliție.
Aceștia au recunoscut că fac parte dintr-un grup de 20 de persoane care au fost instruite la Moscova, cu privire la atacul asupra mai multor edificii ale statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare.

Poliția a stabilit că cercul persoanelor care au fost în Federația Rusă, la aceste exerciții, este mult mai mare.

Gestul curajos al unei actrițe din Iran, care s-a pozat fără vălul islamic: „Voi plăti orice preț pentru a-mi susține drepturile”
Articolul anterior
Forțele armate ruseau atacat din nou regiunea Herson, în această seară. Poliția raportează oameni morți și mai multe clădiri avariate
Articolul următor