Sergiu Sîrbu ar putea rămâne fără avere. ANI cere confiscarea proprietăților acestuia

Fostul deputat democrat Sergiu Sîrbu a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Inspectorii au dispus confiscarea averii nejustificate a acestuia în sumă de 1,9 milioane de lei în folosul statului, în cazul în care va exista și o hotărâre de judecată în acest sens, scrie agora.md.

Sergiu Sîrbu riscă să nu mai dețină o funcție de demnitate publică timp de 3 ani și va fi inclus în Registrul Interdicțiilor.

ANI a încheiat procedura de control a averii pe numele fostului deputat la 1 decembrie. 

În cadrul controlului, inspectorul de integritate  a constatat prezența unei diferențe substanțiale, în mărime de peste 1,9 milioane de lei și deținerea nejustificată în acestei sume.

 Diferența substanțială a fost stabilită pentru anii 2016-2019, pe durata exercutării funcției de demnitate publică, fiind identificată în conturile bancare deținute în instituțiile financiare din țară, care au fost depuși sub formă de numerar.

„Suplimentar, după examinarea declarațiilor de avere și interese personale depuse în perioada 2016-2019, fostul deputat a introdus mai multe date incomplete și eronate”, se arată într-un comunicat al instituției.

Potrivit ANI, acesta nu a declarat venituri în mărime totală de peste 1 milion lei, a inclus date eronate despre veniturile obținute sub formă de donații în anul 2018, în mărime de peste 196 de mii de lei și, respectiv în anul 2019, în sumă de 20 de mii de euro.

La fel, a completat eronat cu informații despre numerarul deținut sub formă de împrumut acordat unei persoane fizice în sumă de 38 de mii de dolari americani și 650 de mii de lei.

Pentru anul 2018 sunt prezente date eronate despre numerarul deținut sub formă de economii în sume de 200 de mii de lei și 6000 de euro, iar în 2019, aceeași eroare se regăsește despre numerarul în economii cu suma de 200 de mii lei și, respectiv, 20 mii de euro.  

În explicațiile oferite inspectorului de integritate, fostul deputat a invocat că sursa de proveniență a banilor sunt din veniturile legale ale familiei, indemnizații, diurne de deplasare, dar și din donațiile obținute la evenimente de familie sau alte ajutoare.

Sergiu Sîrbu a menționat că pentru aceste donații nu a perfectat acte juridice civile în formă scrisă acesta a menționat că „această stare de lucruri nu afectează valabilitatea contractului de donație, de vreme ce bunul donat a fost predat donatorului”. Inspectorul de integritate a acceptat doar o parte din argumentele fostului deputat, pe care le-a probat prin acte justificative.

sursa: www.agora.md

Republica Moldova și Italia au semnat un Memorandum în domeniul agriculturii

La Roma, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a Republicii Moldova și Ministerul Agriculturii, Suveranității Alimentare și Silviculturii al Republicii Italiene, de către miniștrii Vladimir Bolea și Francesco Lollobrigida.

Memorandumul are ca obiectiv principal promovarea cooperării economice, sociale și tehnologice între Republica Moldova și Italia în sectorul agricol și dezvoltarea rurală. Documentul prevede schimbul de cunoștințe și experiență în diverse aspecte ale agriculturii, inclusiv diversificarea produselor, digitalizarea și inovația, bunăstarea animalelor, sustenabilitatea mediului și gestionarea riscurilor.

Un element esențial al documentului este armonizarea legislației și politicilor agricole cu cele ale Uniunii Europene. Totodată, se urmărește dezvoltarea programelor comune de cercetare agricolă, schimbul de experiență în crearea și funcționarea cooperativelor agricole, precum și elaborarea unor programe comune de studii superioare în domeniul agrar.

Colaborarea dintre țările noastre va include și îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor agricole prin organizarea vizitelor de studiu, programelor de formare pentru funcționari și participarea la seminarii, ateliere și conferințe.

Memorandumul de Înțelegere rămâne valabil pentru o perioadă de zece ani, consolidând astfel angajamentul reciproc pentru dezvoltarea unui sector agricol modern și sustenabil.

Cineastul moldovean Oleg Condrea a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu de scurtmetraj dramatic la Cannes 7th Art Awards

Cineastul moldovean Oleg Condrea a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu de scurtmetraj dramatic la Cannes 7th Art Awards cu proiectul său „Tangled Tails”, a anunțat secretarul de stat în cadrul Ministerului Cluturii Andrei Chistol, într-o postare pe Facebook.

„Premiile Cannes 7th Art Awards sunt renumite pentru recunoașterea și celebrarea cinematografiei independente, oferind o platformă pentru cineaștii din întreaga lume, scrie tvrmoldova.md.

Mai mult, acest scenariu a obținut și alte peste 80 de premii în perioada decembrie – mai, la festivaluri importante din New York, Florence, Berlin, Paris sau Londra.

Oleg mai predă una din Profesiile Viitorului- animația. Iar participarea sa la workshop-ul Animation Worksheep a fost o piatră de temelie, oferindu-i ocazia să câștige o bursă la cel mai mare festival de animație din Europa, la Annecy.

Această realizare demonstrează că Moldova are toate șansele să se remarce pe scenele internaționale ale industriilor creative datorită oamenilor și a creațiilor acestora!”, a transmis oficialul Ministreului Culturii.

Oligarhul fugar Ilan Șor a primit cetățenia Federației Ruse

Oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, a primit cetățenia Federației Ruse. Șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a confirmat pentru „Teleradio-Moldova” că Șor a primit cetățenia Rusiei încă de la începutul acestui an.

Într-un interviu cu un blogger rus, Șor a spus că a obținut cetățenia rusească, fără a preciza când și nu a menționat dacă intenționează să renunțe la cea moldovenească. Oligarhul fugar are în prezent trei cetățenii – a Republicii Moldova, a Israelului și a Federației Ruse, deși poate deține doar două, conform legislației Republicii Moldova, a menționat Țentiu, potrivit sursei citate.

„Din informațiile operative, noi am cunoscut că Ilan Șor deține cetățenia Federației Ruse încă de la începutul anului, mai exact din ianuarie. Fiind anunțat în căutare internațională, cu această informație a fost completată baza de date. În Republica Moldova este aprobată legea cu privire la dubla cetățenie, adică cetățenii ar putea să dețină nu mai mult de două cetățenii. Constatăm acum că, de facto, Ilan Șor este cetățean a trei state”, a declarat Viorel Țentiu.

Șeful Interpol Moldova a precizat că, având în vedere că Șor a primit cetățenia Rusiei, este puțin probabil ca Moscova să decidă să-l extrădeze pe Șor în Republica Moldova.

„Având în vedere că este și cetățean al Federației Ruse, conform procedurilor internaționale, nici un stat nu-și extrădează propriii cetățeni. Faptul că el a părăsit statul Israel pe 25 februarie și de atunci nu a mai revenit devin niște acțiuni clare în acțiunile sale”, a mai declarat Viorel Țentiu.

„Nu este de mirare faptul că un om care a participat la furtul miliardului, destabilizează țara și a încălcat legea într-un hal fără de hal, continuă să o facă în așa manieră”, a declarat șeful Cabinetului președintei Maia Sandu, Adrian Băluțel, pentru TRM.

Contactat pentru o reacție, șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu a declarat pentru sursa noastră că Ilan Șor nu a depus, până în prezent, nici-o cerere de renunțare la cetățeni.

Ce oraș din lume a devenit cel mai scump în 2021. A depășit metropole ca Paris, New York și Hong Kong
Articolul anterior
Primăria Chișinău a aprobat meniul-model pentru grădinițe
Articolul următor