Și-a drogat fiica și i-a ras părul de pe cap pentru ca oamenii să creadă că este bolnavă de cancer

O tânără din statul Ohio, SUA a făcut dezvăluiri șocante cum mama ei a drogat-o, i-a ras părul și i-a spus că are cancer terminal la vârsta de numai șapte ani. Tânăra pe nume Hannah Millbrandt a mai spus că mama sa, Theresa, a falsificat întreaga poveste pentru a-i convinge pe vecini să doneze suma de 23.000 de lire sterline pentru tratamentul ei.

separator

Femeia i-a făcut ședințe de chimioterapie și a forțat-o pe Hannah, să poarte o mască chirurgicală, spunându-i – că avea doar câteva săptămâni să trăiască. Potrivit tinerei, totul a început de la o vizită a asistentei medicale la domiciliu când ea a răcit și câteva zile prezenta febră înaltă. După câteva zile însă, mama ei i-a spus că de fapt, ea ar suferi de cancer.
„Într-o zi m-am trezit cu un bandaj pe coloana vertebrală”, a adăugat Hannah.”

„Beth ( sora medicală) venea regulat de atunci, deși niciodată nu o vedeam. Mă trezeam cu bandaje pe care mi le-ar fi pus așa zisa asistentă”, a spus Hannah.

Atunci a fost momentul în care Theresa a început să ceară ajutor la biserica locală și la diferite comunități. Ea a zis că familia ei are nevoie de bani pentru a-și trata fiica de cancer. Toți s-au organizat și au strâns fonduri pentru a o ajuta.

„Am urât atenția, dar mama era atât de recunoscătoare pentru fondurile primite. „Esti copilul meu de mlioane”, îmi zicea, dar nu știam ce înseamă. Banii au început să curgă în momentul în care cazul meu a fost publicat și în ziar”, a explicat fata.
Biserica a donat circa 7000 de dolari din vânzările de la brutărie, departamentul de pompieri i-au oferit Hannei un cățelus.

„O fetiță într-un scaun cu rotile, care a stat 9 ani să strângă bani pentru tratamentul ei, mi-a donat mie toate fondurile ei”, a adăugat Hannah.

Într-un final, Theresa a fost prinsă. O profesoară de la școala fetei și-a dat seama că lucrurile nu stau chiar așa. Părul Hannei începea să crească în ciuda experienței chimioterapeutice. Profesoara a devenit suspicioasă și a contactat protecția copilului.Părinții Hannei și bunica acesteia au fost arestați. După confruntare, Theresa a recunoscut că a falsificat boala fetei și a fost trimisă la un spital pentru boli psihice. Femeia a susținut că are sindromul Munchausen. Această boală mentală implică o persoană care dorește să inventeze o boală pentru cineva pe care îl are sub grijă. Cu toate acestea, la proces, diagnosticul a fost respins, iar Theresa a fost condamnată la 6 ani de închisoare.

Tatăl fetei a susținut că el este inocent, dar a pledat vinovat pentru periclitarea sănătații copilului și furt. Acest lucru nu înseamnă că a admis să meargă mai departe cu planul Theresei.

Sursa

A răpit un automobil, a furat bijuterii și bani și a comis un accident rutier. Un individ din Călărași, reținut de oamenii legii

Un tânăr de 29 de ani din Călărași este cercetat penal după ce ar fi furat mai multe bijuterii și bani, a răpit un automobil și a comis un accident rutier, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din Călărași precum că i-a fost răpită mașina de marca Toyota, pe care a lăsat-o descuiată pe un câmp din apropierea orașului.

La scurt timp, a parvenit o altă înștiințare precum că din casa unui bărbat, tot din Călărași, au fost sustrași bani în sumă de 4 000 de euro și 5 000 de lei, mai multe bijuterii și articole vestimentare.

În urma acțiunilor prompte ale polițiștilor, suspectul a fost identificat. Este vorba de un bărbat de 29 de ani din Călărași, polițiștii declanșând imediat măsurile de localizare a acestuia.

Bărbatul, însă, nu a reușit să fugă prea departe de poliție. După ce a comis infracțiunile s-a deplasat spre mun. Chișinău cu automobilul răpit, dar pe traseul R-1, între localitățile Bucovăț și Rassvet din raionul Strășeni, a comis un accident rutier tamponând o Toyota Prius.

Bărbatul a fost reținut de oamenii legii, la el fiind găsite toate bunurile sustrase. 

Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat.

Bănuitul urmează să fie plasat în arest pe un termen de 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de până la 5 ani.

Un taximetrist a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”

Un bărbat de 36 de ani, angajat ca taximetrist, a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bărbatul a preluat o comandă printr-o aplicație, urmând să ia un pachet de pe strada N.Milescu Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei și să-l transporte la o altă adresă.

Pachetul i-a fost transmis de o femeie care plângea și care i-a explicat că acesta trebuie transmis urgent unei rude implicată recent într-un accident rutier.

După ce a luat pachetul, taximetristul și-a dat seama că poate fi vorba despre o escrocherie și a decis să verifice informațiile anunțând Poliția.

Bărbatul a întors femeii pachetul în care se aflau haine și 175.000 de lei, informând-o că a fost la un pas de a fi victima unei înșelăciuni. Acesta a așteptat oamenii legii și a furnizat informațiile solicitate.

Poliția atrage atenția repetat cetățenilor:

– Fiți prudenți! Nu vă lăsați manipulați de infractori.

– Dacă sunteți apelați de persoane necunoscute care vă prezintă un scenariu similar, închideți apelul și verificați informația cu rudele.

– Apelați imediat serviciul 112 pentru a raporta orice suspiciune.

Vigilența taximetristului a împiedicat o posibilă escrocherie, demonstrând importanța prudenței și a colaborării cu autoritățile.

Nicu Țărnă – actor, interpret și director de teatru: Europa pentru mine înseamnă un sistem judiciar transparent și investiții în educație

Nicu Țărnă este interpret, actor și director al centrului de cultură și artă Ginta Latină, unde de câțiva ani buni dezvoltă și promovează „Teatrul Fără Nume” din Chișinău. 

„Arta și cultura pot deveni punți de legătură între Moldova și Europa, facilitând schimburile culturale și dialogul intercultural. Astfel, vom putea construi un viitor în care identitatea noastră culturală se împletește armonios cu valorile și oportunitățile europene”, afirmă actorul.

Prin tot ce face, artistul pune umărul la dezvoltarea și susținerea artei și culturii noastre, deoarece crede cu tărie că aceștia sunt factori importanți, care stau la baza unei societăți moderne.  

„Europa pentru mine înseamnă un sistem judiciar transparent și echitabil, investiții în educație și în dezvoltarea competențelor tinerelor generații și, bineînțeles, un viitor mai bun pentru arta și cultura noastră, prin investiții, noi oportunități economice și sociale, atrăgând turiști și promovând talentele noastre pe scena europeană”, mărturisește Nicu Țărnă.

Videoul integral poate fi vizionat AICI!

,,Campionatul de slăbit” – înscrie-te și participă la cea mai importantă competiție organizată de Centrul Estetic „Sculptor”!
Articolul anterior
A refuzat operația de micșorare a stomacului și a slăbit singură 45 de kg! Medicii au rămas uluiți
Articolul următor