Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost depus, astăzi, 14 noiembrie, la capela Cimitirului Evanghelic Lutheran din București, care se află în vecinătatea Cimitirului Bellu, și a fost înmormântat în secret, departe de ochii lumii. Aici, afaceristul are un cavou cumpărat acum 30 de ani în care sunt înmormântați și membri ai familiei sale, scrie presa de peste Prut.
Asta după ce trupul său a fost dus la IML Brașov marți, în jurul orei 17:00, de unde i s-a făcut autopsia, urmând ca miercuri să plece spre București.
Miercuri după-amiază, un Mercedes albastru a preluat trupul lui Prigoană și a plecat spre București, unde a ajuns în jurul orei 18:00 și a depus corpul răposatului la capela Cimitirului Evanghelic Lutheran.
Ceremonia funerară a fost privată, așa cum și-a dorit afaceristul, transmit fii afaceristului într-un comunicat.
„Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București (șoseaua Giurgiului nr. 4).
Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru restrâns, de familie, conform cu dorința tatălui nostru.
Mulțumim pentru mesajele de condoleanțe, susținere și empatie – pe care le-am primit în aceste zile și datorită cărora simțim că nu suntem singuri în acest moment greu.
Trecut în neființă în urma unui infarct miocardic, Silviu Prigoană lasă în urmă nenumărate fapte și amintiri luminoase, pe care noi, cei patru fii ai săi, vom încerca întotdeauna să le onorăm„, au transmis fii omului de afaceri, Honorius, Silvius Maximus și Eduard Prigoană.