Simona Halep, bucuroasă! „După un an și jumătate de chin și umilire, coșmarul s-a terminat!”

Audiată la TAS în perioada 7-9 februarie, Simona Halep a reacționat printr-un mesaj pe care l-a publicat pe Instagram, scrie gsp.ro.

Jucătoarea din Constanța nu a dorit să dea declarații la încăierea audierilor din Elveția, iar acum a avut primul mesaj public după procesul de la TAS.

„Coșmarul pe care îl trăiesc de un an și jumătate s-a terminat! Am avut șansa să-mi prezint apărarea în fața TAS și să arat că niciodată nu am folosit niciun fel de substanță dopantă. Asta am spus din prima zi în care am fost acuzată.

Acum aștept decizia cu capul sus. Vreau să vă mulțumesc vouă, fanilor mei, jucătorilor și foștilor jucătorilor, legendelor din acest sport și sponsorilor pentru sprijinul pe care l-am primit, pentru toate mesajele trimise și pentru toate clipurile pe care le-ați făcut pentru mine în această perioadă chinuitoare. Sprijinul vostru a înseamnă enorm pentru mine și mi-a dat puterea să lupt zi de zi pentru adevăr.

Voi împărtăși cu voi vești despre caz, imediat ce le primesc. Vă doresc tot binele. Binele și adevărul vor câștiga mereu”, a fost mesajul Simonei Halep, în engleză, postat pe Instagram.

Simona Halep a dat în judecată Quantum Nutrition, firma canadiană care a produs pudra de colagen contaminată cu roxadustat consumată de sportivă. Jurnaliștii americani de la CNN au publicat pasaje din dosar.

CNN a tratat cu mare interes cazul. A contactat ambele părți, dar nu a primit niciun răspuns din partea firmei canadiene. Jurnaliștii americani au intrat în posesia plângerii oficiale făcute de Simona Halep și au dezvăluit mai multe fragmente.

Potrivit documentului, Simona a folosit suplimentul Schinoussa în 2022, în timpul US Open: „Ulterior a fost testată pozitiv cu roxadustat, substanță care nu apare pe eticheta produsului”.

În cadrul plângerii, avocații râncei acuză Quantum Nutrition de ”nepăsare și de nivel frapant de neglijență” și notează că în ultimul an și jumătate ”Simona a trecut printr-o perioadă de chin și umilire, și-a pierdut pofta de viață”.

În ceea ce privește despăgubirile, documentul precizează suma de 10 milioane de dolari.

În acte se spune că firma producătoare a suplimentului contaminat e Quantum Nutrition, deținută în Canada de frații John și Konstantinou „Kostas” Koveos. În fața tribunalului sportiv, John Koveos a susținut că, de fapt, ei nu au fabrică, ci au produs colagenul în fabrica Custom Food Packaging.

Firma producătoare a colagenului implicat în cazul Simonei Halep, Custom Food Packaging, nu mai există. Ea s-a închis acum un an și jumătate.

Reacția unui avocat, după ce Halep a cerut daune de peste 10 milioane de dolari

Avocatul Doru Toma consideră că firma „trebuie să plătească”, în condițiile în care nu a avertizat pe eticheta produsului posibilitatea de contaminare sau prezența substanței interzise printre ingrediente. Mai mult, el sugerează că momentul acțiunii în instanță a fost ales strategic, în timp ce judecătorii de la TAS deliberează în cazul de dopaj.

„Eu cred că Simona Halep și echipa ei de avocați au fost tot timpul consecvenți în ceea ce au declarat. Simona a spus de la început că nu s-a dopat, că suplimentul a fost contaminat, iar acest proces confirmă că ea crede în această idee. Astfel, nu a fost niciodată «închis» momentul în care să îi dea în judecată.

Nu neg, poate este un moment potrivit, despre care echipa Simonei să se fi gândit că arată și mai mult determinarea în a susține afirmațiile pe care le-a făcut în fața TAS. Ca atare, nu găsesc să fie greșit momentul sau demersul. Dacă mă gândesc că ar fi o neglijență a celor care produc suplimentul, este foarte clar că ei trebuie să plătească. Noi operăm mai mult cu informațiile care provin din presă, nu din dosar.

Citind aseară ceva referitor la acest aspect, era indicat că în afară de daunele cerute, ea solicită și daune punitive. Acestea pedepsesc suplimentar persoana respectivă, în sensul în care o descurajează să mai facă asemenea greșeli.

Simona nu avea cum să știe despre [contaminarea cu roxadustat]. Ca atare, firma care nu și-a trecut pe etichetă aceste informații trebuie să plătească.

Ea are șanse foarte bune în acest proces, dar nu știm cum se va apăra firma. Au fost destule controverse. Am văzut o anchetă a celor de la GSP, după deplasarea în Canada, care spunea că suplimentul a fost produs în 2018 și expirat. Sunt anumite elemente care nu îi ajută. Puțin probabil să fie doar un «țap ispășitor»”, a afirmat Doru Toma la Știrile ProTV.

Marea Dictare Națională organizată și la Florești

Pe 31 august, de Ziua Limbii Române, la Florești a fost organizată Marea Dictare Națională. Evenimentul a reunit zeci de participanți, de la elevi la profesori și membri ai comunității, toți având un scop comun: să-și testeze cunoștințele de limbă română și să promoveze importanța corectitudinii în vorbire și scriere, scrie observatorul.md.

Organizat de Direcția Generală Educație, Cultură, Tineret și Sport Florești, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, dictarea s-a desfășurat în scuarul Centrului de Creație al Copiilor, într-o atmosferă de sărbătoare și respect pentru limba maternă.

Dictările codificate vor fi verificate de o comisie de evaluare, alcătuită din 3 membri: un reprezentat din cadrul DGECTS Florești și 2 profesori de limbă română cu grad didactic I, iar rezultatele vor fi transmise fiecărui participant prin poșta electronică. Cele mai bune lucrări vor fi premiate cu diplome, care vor fi înmînate în cadrul unei activități festive.

Menționăm faptul că, Marea Dictare Națională este la a II-a ediție, în Chișinău s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale, 20 de raioane au organizat transport pentru a aduce participanții la Chișinău, în timp ce alte 15 au asigurat desfășurarea dictării la nivel raional.

Vreme instabilă în țară, în prima zi de toamnă

Meteorologii anunță vreme instabilă în țară pentru astăzi, 1 septembrie, informează unica.md.

Astfel, în majoritatea regiunilor țării, sunt șanse de apariție a precipitațiilor.

Maximele se vor încadra între valorile de 27 – 33 de grade Celsius, iar minima va coborî la 29 de grade.

Săptămâna viitoare începe cu maxime de 29 – 30 de grade Celsius și cer parțial senin în toată țara.

Poliția solicită cooperare de la victime în cazul mai multor conturi de Telegram care publică imagini indecente cu fete și femei din R.Moldova

Poliția Națională informează că investighează mai multe cazuri legate de un cont de Telegram care publică imagini indecente cu fete și femei din Republica Moldova. Poliția Națională a pornit mai multe cauze penale și sunt realizate un șir de măsuri procesuale și de investigație, inclusiv cu parteneri din afara țării, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Deși Poliția a cerut de mai multe ori administratorilor Telegram să blocheze contul și să ofere informații despre cei implicați, aceștia nu au răspuns și contul continuă să fie activ.

Prima cerere a fost trimisă încă în luna iunie curent ( anexată), dar până acum nu a venit niciun răspuns. Oamenii legii continuă investigațiile și îndeamnă victimele să coopereze cu Poliția pentru a ajuta în anchetă.

Mai multe influencerițe din Republica Moldova au ieșit în online în apărarea unor femei, fiind revoltate de un canal de Telegram, apărut la noi în țară, unde membri sunt mii de bărbați care distribuie videouri și fotografii în ipostaze intime cu diverse femei, fără acordul acestora.

Când se trece la ora de vară în 2024
Articolul anterior
Ce să mănânci dimineaţa ca să slăbești
Articolul următor