Singura persoană în care Prințesa de Wales mai are încredere de când s-a îmbolnăvit

Kate Middleton s-a retras din viață publică după ce a anunțat în luna martie că a fost diagnosticată cu cancer. Prințesa de Wales nu a mai fost văzută de atunci, iar alături îi sunt doar câteva persoane foarte apropiate, scrie protv.ro.

Pe lângă Prințul William, care a supravegheat-o îndeaproape pe Kate Middleton, Prințesa de Wales mai are o persoană care este mereu disponibilă zi și noapte pentru a o asculta. Nu este vorba despre un membru al familiei regale, ci de o persoană care i-a fost mereu alături lui Kate încă de când aceasta s-a căsătorit cu William.

Potrivit The Sun, este vorba despre confidenta ei Natasha Archer, expertă în modă, care nu este doar asistenta personală a lui Kate Middleton, ci și stilista, prietena și confidenta ei.

Într-un interviu pentru Fabulous, biografa regală Claudia Joseph, autoarea cărții „Kate: The Making of a Princess”, a precizat că „Natasha i-a fost alături de Kate încă de când s-a alăturat familiei regale și a fost mereu un sprijin pentru ea în lupta cu cancerul”.

Natasha Archer a fost singura persoană care a vizitat-o pe Kate în timpul spitalizării sale la Clinica din Londra, unde a suferit o operație abdominală majoră în ianuarie 2024.

Cine este Natasha Archer, confidenta lui Kate
Natasha Archer lucrează cu Prințesa de Wales de mai bine de zece ani și a devenit atât de apropiată de soția Prințului William, încât este pur și simplu mereu disponibilă ori de câte ori Prințesa de Wales are nevoie de ea.

Se pare că rolul principal al lui Natasha Archer este acela de asistent personal, dar în ultimele luni a ajutat-o pe Prințesa de Wales în calitate de consultant de stil. Natasha a fost chiar responsabilă pentru unele dintre cele mai emblematice ținute vestimentare ale lui Kate Middleton. Experta în modă a început să lucreze cu familia regală britanică în 2007 ca asistentă și, cinci ani mai târziu, a devenit creierul din spatele garderobei luxoase și sofisticate a Prințesei de Wales.

Un bărbat din Ștefan Vodă și-a bătut soția pentru că nu i-a plăcut ceapa cumpărată de ea

Un individ și-a agresat fizic soția, pentru că nu i-a plăcut ceapa pe care o cumpărase femeia. Cazul a avut loc în martie 2023, într-o localitate din raionul Ștefan Vodă, iar instanța l-a recunoscut vinovat abia în decembrie 2024 vinovat pe suspect, scrie pulsmedia.md.

Femeia a relatat că în ziua incidentului, după ce au stat la masă cu vecinii, individul s-a dus să verifice undițele instalate pe malul Nistrului și i-a cerut să meargă la o localnică, ca să cumpere ceapă. Bărbatul i-a mai spus consoartei că s-a înțeles cu vânzătoarea în prealabil.

Victima a mers după cumpărătură, iar la revenire și-a găsit soțul acasă. Între cei doi s-a iscat o ceartă, pentru că ceapa era prea măruntă, bărbatul a împins femeia, iar aceasta s-a lovit de ușă, suportând o rană în regiunea capului.

Când a înțeles că nu poate opri sângele, soții au solicitat intervenția ambulanței și Poliției. Bănuitul a primit ordin de restricție pentru 10 zile, iar asistenta socială din localitate a comunicat că ambii soți consumă băuturi alcoolice, însă femeia se comportă mai agresiv decât bărbatul când se află în stare de ebrietate, îi maltratează pe cei doi copii ai săi și provoacă certuri cu soțul.

Individul și-a recunoscut fapta în fața instanței. Bărbatul va efectua 115 ore de muncă neremunerată în folosul comunității, iar dacă se va eschiva, i se va aplica pedeapsă cu închisoarea, o zi fiind echivalată cu 4 ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Bărbatul a mai fost obligat să plătească 320 de lei pentru expertiza judiciară efectuată.

Peste 620 de cupluri longevive din Capitală au beneficiat de ajutor financiar

Primăria municipiului Chișinău continuă să onoreze familiile și persoanele care sunt exemple de stabilitate, loialitate și contribuție valoroasă în comunitate, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, în anul 2024, municipalitatea a oferit suport financiar pentru 621 de cupluri longevive și opt persoane centenare, ca parte a unui program dedicat acestora, transmite Știri.md.

Cupluri longevive:

  • 50 de ani de căsătorie – 558 de cupluri au primit câte 5.700 de lei.
  • 60 de ani de căsătorie – 60 de cupluri au primit câte 7.500 de lei.
  • 70 de ani de căsătorie – trei cupluri au primit câte 10.000 de lei.

Persoane centenare:

În anul 2024, opt persoane centenare au beneficiat de sprijin financiar:

  • Patru persoane care au împlinit 100 de ani.
  • O persoană de 101 ani.
  • O persoană de 102 ani.
  • O persoană de 103 ani.
  • O persoană de 105 ani.

Fiecare persoană a primit câte 5.000 lei.

În total, municipalitatea a alocat suma de 6.700.600 de lei pentru susținerea acestor categorii.

„Această inițiativă reflectă grija și respectul municipalității pentru cei care, prin exemplul lor, contribuie la consolidarea valorilor familiei și solidarității în comunitate”, explică membrii Primăriei Capitalei.

Deconectările de curent electric devin realitate

Cel mai mare furnizor de energie electrică din țară, compania Premier Energy Distribution, a pregătit un program de întreruperi planificate ale energiei electrice în cazul unei posibile sistări a livrărilor de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului începând cu 1 ianuarie 2025.

Potrivit reprezentanților companiei, programul de întreruperi va fi aplicat exclusiv în cazul unui deficit de energie electrică în sistem, scrie point.md.

Lista localităților și străzilor unde sunt posibile întreruperi poate fi găsită mai jos. Reprezentanții companiei au confirmat autenticitatea acesteia ca răspuns la solicitarea redacției Point.md.

În listă sunt indicate localitățile și străzile unde se vor aplica întreruperi temporare de energie electrică.

„În orice caz, operatorul sistemului de distribuție monitorizează cu atenție evoluția situației, este în contact permanent cu autoritățile centrale și operatorul sistemului de transport și va informa corespunzător publicul prin canalele sale de comunicare despre situația operativă în condițiile unei situații de urgență”, au răspuns reprezentanții companiei.

Din 16 decembrie, în Moldova este în vigoare starea de urgență. Potrivit autorităților, măsurile sunt orientate spre a răspunde rapid provocărilor legate de posibila suspendare a livrărilor de gaze naturale de către „Gazprom”. Printre planuri se numără achiziții urgente de resurse energetice, derogări de la legislația în vigoare și implementarea unui amplu sistem de protecție socială.

Premier Energy a prezentat mai multe grafice posibile pentru întreruperile planificate de energie electrică.

Necesarul de 120 MW a fost împărțit în 12 blocuri a câte 10 MW fiecare: A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L. Fiecare bloc poate fi deconectat pentru intervale de câte opt ore. Primul interval este de la 00:00 la 08:00, al doilea de la 08:00 la 16:00, iar al treilea de la 16:00 la 00:00.

Compania Premier Energy a promis să informeze consumatorii în mod punctual despre graficele de întreruperi prin canalele oficiale de comunicare și prin e-mail.

Mai mult, cetățenii sunt îndemnați să se aboneze la buletinul informativ electronic.

Primăria organizează o grandioasă petrecere de Ziua Copiilor, în Parcul ”Valea Morilor”
Articolul anterior
Ce se ascunde în spatele deciziei Monicăi Anghel de a pierde în greutate
Articolul următor