De ceva timp, Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) este plin ochi. Pe rețelele sociale, apar tot mai multe imagini cu cozi lungi de pasageri. Administrația a anunțat marți, 11 iulie curent, că a solicitat convocarea Comitetului Național de Facilitare a Transporturilor Aeriene pentru a asigura funcționarea întregului lanț logistic într-un mod eficient și efectiv, scrie realitatea.md.
„Stimați pasageri ai Aeroportului Internațional Chișinău! În unele perioade ale sezonului de vară se atestă un flux mare de pasageri. Astfel, pentru a face față acestei situații, întregul personal al întreprinderii și toată infrastructura disponibilă este implicată în procesarea în termeni proximi a tuturor călătorilor”, scrie pe pagina oficială de Facebook a AIC.
În același timp, administrația conștientizează problema și caută să identifice cauzele. „Specialiștii responsabili de facilitarea transportului aerian se află la fața locului și documentează toate aspectele legate de aglomerațiile de pasageri în unele puncte, pentru a identifica circumstanțele care au dus la supraaglomerarea aerogării și pentru a interveni cât mai rapid”.
„AIC a solicitat convocarea Comitetului Național de Facilitare a Transporturilor Aeriene pentru a asigura funcționarea întregului lanț logistic într-un mod eficient și efectiv. Vă asigurăm de colaborarea cu autoritățile competente și de faptul că lucrăm pentru a fi întreprinse acțiunile necesare în vederea minimizării timpului de efectuare a procedurilor înainte de zbor, și diminuarea incomodităților cauzate de aplicarea cerințelor administrative a controlului securității aeronautice și a respectării cadrului normativ. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, se mai menționează în comunicatul de pe Facebook.