Slujba de Înviere la o biserică din Italia: 40 de credincioși au ajuns la spital

În seara zilei de sâmbătă, 30 martie, un incident nefericit a umbrit serenitatea slujbei din Sâmbăta Mare la biserica San Costanzo din Pont Canavese, provincia Torino, când o scurgere de gaz a determinat spitalizarea a 40 de credincioși, printre care și un copil de 8 ani, informează Corriere della Sera.

Incidentul a survenit în timpul slujbei, un moment cheie înainte de Paștele catolic, dedicat așteptării învierii lui Hristos.

Credincioșii participau la slujba religioasă, moment în care mulți dintre ei au început să se simtă rău, determinând o intervenție de urgență în urma apelului la numărul unic pentru situații de urgență 112.

Pompierii și carabinierii au ajuns rapid la fața locului pentru a gestiona situația și a efectua investigațiile necesare.

Printre cei afectați, 40 de persoane au necesitat îngrijiri medicale de urgență, iar zece dintre acestea, inclusiv un minor, au fost supuse tratamentului în camera hiperbarică din cauza intoxicației cu monoxid de carbon.

Din fericire, autoritățile au confirmat că toate persoanele implicate sunt în afara oricărui pericol imediat și se așteaptă ca acestea să se recupereze în totalitate și să se întoarcă acasă în curând.

Conform informațiilor, scurgerea de gaz a fost cauzată de o defecțiune la sistemul de încălzire al bisericii.

sursa: www.rotalianul.com

Un bărbat a murit la volanul mașinii, după un stop cardiac. Automobilul s-a oprit într-un copac, la intrarea în Susleni

Astăzi, în jurul orei 09:00, poliția din Orhei a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe traseul G-68, la intrarea în satul Susleni, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bărbatul de 57 de ani, aflat la volanul unui Volkswagen, a pierdut controlul mașinii și s-a tamponat într-un copac.

Medicii au stabilit, preliminar, că decesul șoferului ar fi survenit în urma stop cardiac.

Inspectoratul de Poliție Orhei a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele care au dus la producerea accidentului.

Accident grav la Căușeni provocat de un angajat al MAI: O femeie a ajuns la spital

O femeie a ajuns al spital, după ce malina cu care se deplasa a fost implicată într-un accident. Cazul a avut loc sâmbătă, 4 ianuarie, în jurul orei 10:50, pe traseul R-30 din raionul Căușeni, iar la volan se afla un angajat al Ministerului Afacerilor Interne, scrie PulsMedia.MD.

Potrivit surselor, este vorba despre un polițist de frontieră în vârstă de 23 de ani, care se afla în afara orelor de serviciu și se deplasa la volanul unui automobil de marca Renault Scenic.

Din motive încă nestabilite de anchetă, acesta ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat e pe traseu și s-a răsturnat pe acostament.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 56 de ani, care se afla în automobil în calitate de pasageră, s-a ales cu mai multe traumatisme și a fost transportată la spital pentru a-i se acorda ajutorul medical necesar.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Escrocheriile bancare iau amploare în perioada sărbătorilor: Poliția îndeamnă la prudență maximă!

Escrocheriile bancare iau amploare în timpul sărbătorilor. Poliția atenționează cetățenii să dea dovadă de prudență maximă, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pentru a nu cădea în capcana infractorilor, respectați următoarele măsuri de protecție, simple, dar efective:

# Fiți precauți cu mesajele suspecte: Nu răspundeți niciodată la mesaje sau e-mailuri care solicită informații sensibile (cum ar fi parolele, numerele de cont sau PIN-ul).

Instituțiile financiare NU solicită astfel de date prin telefon, mesaje sau e-mail.

# Verificați sursa: Înainte de a oferi informații personale sau bancare, asigurați-vă că sunteți în contact cu un reprezentant autentic al băncii sau al unui alt serviciu financiar. Apelați numărul oficial al băncii sau organizației respective.

Pentru a spori credibilitatea schemelor infracționale, escrocii folosesc logo-urile instituțiilor bancare.

# Nu răspundeți la apeluri telefonice suspecte: Dacă cineva vă solicită informații bancare sau personale telefonic, nu furnizați nimic. Apelați banca sau instituția respectivă folosind un număr oficial și verificați dacă este o solicitare legitimă.

# Verificați activitatea contului: Monitorizați regulat conturile bancare pentru a detecta orice tranzacție neautorizată.

# Evitați ofertele prea bune pentru a fi adevărate: Escrocii pot propune oferte atractive, cum ar fi premii mari, împrumuturi ușoare sau reduceri semnificative. Fiți sceptici și verificați sursa oricărei oferte dubioase.

# Informați-vă constat și educați-i pe cei din jur: Dacă aveți prieteni sau membri ai familiei care nu sunt familiarizați cu pericolele internetului, informați-i despre riscurile escrocheriilor și cum să se protejeze.

Prin respectarea acestor recomandări, cetățenii își pot reduce semnificativ riscul de a deveni victime ale escrocheriilor bancare.

Important! În cazul în care ați căzut în capcana infractorilor, informați imediat Poliția la 112 și unitatea bancară.

Cât cheltuie lunar o persoană din Moldova și pe ce se duc cei mai mulți bani. Date prezentate de BNS
Articolul anterior
Poză rară cu Celine Dion și cei trei băieți ai ei, care își îngrijesc mama bolnavă ca pe un diamant
Articolul următor