Șocant! Ce au păţit actorii care l-au jucat pe Isus Hristos

Imaginea unui Iisus înţelept, bun şi pur este greu de conturat, iar pentru actori adevăraţi precum Robert Powell, Jim Caviezel, Christian Bale sau Ted Neeley acest lucru a fost o adevărată provocare. Aceştia chiar au simţit pe pielea lor ceea ce la Hollywood se numeşte „blestemul lui Iisus”. Unii dintre actorii care i-au dat viaţă lui Hristos fie au fost loviţi de fulger, nu au mai primit roluri în producţii hollywodiene de referinţă, ori au trebuit să ţină piept furiei habotnicilor.

separator

Robert PowellCel mai convingător în rolul lui Iisus a fost Robert Powell, care nu s-a sfiit să spună cu voce tare că este ateu convins și a văzut ce înseamnă acest blestem. După „Iisus din Nazaret”, majoritatea regizorilor s-au ferit să-l contacteze, iar cei care au făcut-o l-au refuzat după primul casting. Și totul deoarece este perceput de publicul larg ca fiind Hristos şi nu putea primi roluri de amant, soţ sau care presupuneau măcar o scenă mai deocheată.

Jim CaviezelJim Caviezel a fost într-adevăr un Iisus aşa cum l-a vrut Mel Gibson. Eforturile sale nu au fost răsplătite totuşi. Ba mai mult, actorul crede că este urmărit de un blestem din cauza rolului. În timpul filmărilor, acesta a fost lovit de fulger … de două ori.

Ted NeeleyTed Neeley, cel care l-a interpretat pe Isus în musicalul „Jesus Christ Superstar”, care înfăţişează viaţa lui Hristos, în viziunea trădătorului Iuda Iscarioteanul, a trăit şi el o năpastă. Mulţi au fost revoltaţi de faptul că joacă într-un film despre Fiul Domnului pe ritm de muzică, aşa că îl aşteptau la repetiţii şi îl bombardau cu ouă, roşii sau chiar pietre. Mulţi habotnici îl făceau păcătos, nenorocit şi îi strigau că ceea ce face este o blasfemie.

Max von Sydow,Max von Sydow, care a jucat în „Greatest Story Ever Told” (Viaţa lui Iisus, 1964), se pare că a fost ocolit de acest blestem. Deşi pelicula nu a fost considerată prea reuşită, interpretarea actorului i-a atras multe alte roluri, ba chiar cariera lui a înflorit şi durează până în ziua de azi.

Sursa: libertatea.ro

Ala Nemerenco: Aderarea la UE înseamnă eficiență și modernizare

Ministrul Sănătății al Republicii Moldova, Ala Nemerenco, a declarat în cadrul unui interviu că aderarea la UE înseamnă pentru sistemul de sănătate al țării noastre standarde înalte de calitate, eficiență și modernizare.

Fiind întrebată cât de departe sau cât de aproape de standardele UE este Republica Moldova în domeniul medical, Ala Nemerenco, a răspuns că normele europene pentru produsele și serviciile medicale se concentrează pe protejarea și îmbunătățirea sănătății populației, accesul la asistență medicală de înaltă calitate, precum și atenuarea surselor de pericol pentru sănătatea umană, transmite moldpres.md. 

„În ultimul Raport privind extinderea, publicat de Comisia Europeană în noiembrie 2023, nivelul de transpunere a legislației UE aferent Capitolului Sănătate și protecția consumatorului (Capitolul 28) a fost apreciat cu nivelul doi din cele cinci (de la inițial la avansat) stabilite pentru gradul de aliniere la legislația UE”, susține ministrul Sănătății. 

Potrivit acesteia, normele și standardele implementate în unele domenii, precum transfuzia de sânge și transplantul de organe, reglementări în domeniul controlului tutunului, programele de formare în medicină sunt în mare măsură ajustate la cerințele europene.

„Legislația națională în domeniul medicamentelor și dispozitivelor medicale include mai multe aspecte ce corespund normelor europene, însă necesită un șir de ajustări pentru a atinge standardele UE prin care se garantează siguranța și eficacitatea acestora. Totodată, există unele domenii care nu fac obiectul reglementărilor naționale și necesită inițierea transpunerii, precum este reglementarea drepturilor pacienților de a primi îngrijiri medicale în alte țări ale UE și procedurile de rambursare pentru aceste servicii”, a spus Ala Nemerenco. 

De asemenea, oficialul declară că acțiunile stabilite pentru Ministerul Sănătății în Planul Național de Aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană vin să asigure armonizarea deplină a sistemului juridic și instituțional național cu legislația și structura instituțională UE. 

Totodată, în cadrul interviului, Ala Nemerenco a fost întrebată despre referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova, care va avea loc în această toamnă, dar și cum va arăta sistemul medical autohton dacă statul nostru va adera la Uniunea Europeană. 

„Aderarea la Uniunea Europeană pentru sistemul de sănătate al Republicii Moldova înseamnă standarde înalte de calitate, eficiență și modernizare. Câteva dintre principalele beneficii ale aderării la UE sunt standarde ridicate de calitate. Astfel, Uniunea Europeană are reguli stricte și standarde ridicate în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale și siguranța pacienților. Prin aderarea la UE, sistemul de sănătate al Republicii Moldova va trebui să se alinieze acestor standarde, ceea ce va duce la o îmbunătățire semnificativă a calității îngrijirilor medicale oferite populației”, susține Ala Nemerenco. 

De asemenea, un alt beneficiu este accesul la finanțare și resurse europene. În calitate de membru al UE, țara noastră va putea accesa mai rapid fonduri europene importante destinate construcției, renovării și dotării spitalelor.

Totodată, un alt beneficiu, potrivit Alei Nemerenco, ar fi dezvoltarea resurselor umane, colaborare și schimb de experiență. 

„UE oferă programe de formare, specializare și dezvoltare profesională pentru personalul medical, îmbunătățind competențele și calitatea serviciilor oferite. Aderarea la UE va facilita colaborarea cu alte state membre și schimbul de cunoștințe și bune practici în domeniul sănătății. Republica Moldova va beneficia de experiența și expertiza altor țări europene în implementarea politicilor de sănătate”, a afirmat ministrul Sănătății. 

În acest sens, ministrul încurajează toți cetățenii să participe la referendumul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și să contribuie astfel la construirea unui viitor mai prosper și mai sigur pentru toți. 

„Alegem să fim parte a comunității europene, cu standarde înalte în sănătate, educație și dezvoltare socio-economică. Să fim vocea schimbării și să votăm pentru un parcurs european al Republicii Moldova”, a spus aceasta. 

Peste 6.000 de ucraineni au fost evacuați din regiunea Harkov în ultimele trei zile

Forțele armate rusești își concentrează toate eforturile militare pe cucerirea orașului Vovceansk, care se află în nord-estul Harkovului. 1.600 de ucraineni au fost evacuați doar din acest oraș, ieri, și 6.000 de persoane, în total, din regiunea Harkov, de la începutul noii ofensive militare rusești.

Între timp, preşedintele Putin a propus un nou ministru al apărării, pe Andrei Belousov, numindu-l pe Serghei Şoigu secretar în Consiliul de Securitate a Ţării.

Situaţia pare să fie extrem de dificilă în oraşul Vovceansk, mai ales că ucrainenii nu au fortificaţii adecvate aici, iar ruşii au încercuit oraşul. Este vorba despre un avans de 2,5 km al ruşilor pe direcţia Vovceansk, unde Moscova a  dislocat cel puţin patru batalioane motorizate din cadrul Districtului Militar Leninngrad.

Şi Statul Major al Apărării din Ucraina a anunţat, noaptea trecută, că situaţia este dificilă în Vovceansk şi pe direcţiile Plina-Likianţi, Plina-Hliboke, Plina-Oliinikove şi Murom-Buruvatka. Kievul a anunţat şi că dislocarea de rezerve militare pentru a stabiliza situaţia în zonă continuă.

sursa

Regele Charles, dezvăluiri cu privire la un efect secundar al tratamentului chimioterapeutic pentru cancer

Regele Charles a oferit luni o perspectivă personală asupra luptei sale cu cancerul.  Monarhul a dezvăluit că și-a pierdut simțul gustului, potrivit The Independent. Mărturisirea i-a făcut-o unui veteran al armatei britanice.

În timpul vizitei efectuate luni după-amiază la Muzeul aviatic al armatei din Middle Wallop, Hampshire, regele, în vârstă de 75 de ani, a stat de vorbă cu Aaron Mapplebeck, veteran al armatei britanice și supraviețuitor al cancerului.

Cei doi au discutat despre efectele secundare ale tratamentului.

Când veteranul i-a mărturisit monarhului că și-a pierdut simțul gustului în timpul chimioterapiei pe care a urmat-o anul trecut, Regele Charles a spus că acest lucru i s-a întâmplat și lui.

I-a predat Prințului William comanda fostului regiment al Prințului Harry

Monarhul a venit cu elicopterul la ceremonia specială la care a participat și Prințul William, în cadrul căreia a predat oficial comanda fostului regiment al Prințului Harry.

Prințul Harry și Regele Charles nu s-au văzut în timpul scurtei vizite a ducelui la Londra.

sursa

S-au despărțit, dar au ales să rămână în relații amiabile!
Articolul anterior
H &M promovează modelele cu proporţii realiste!
Articolul următor