Clipe de groază pentru o tânără, după ce a fost atacată de un individ și violată sub viaduct.
Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 15 mai, în jurul orei 01:48, în cartierul Malina Mică, din Capitală.
Surse apropiate anchetei, au declarat pentru Deschide.MD că victima s-a dovedit a fi o tânără de 19 ani.
Aceasta se deplasa spre casă când a fost atacată de un individ, pe strada Gheorghe Cașu, care ulterior ar fi tras-o forțat sub viaduct și a violat-o în mod pervers.
După ce a scăpat din mâinile agresorului, tânără a fugit acasă și a sesizat Poliția despre coșmarul prin care a trecut.
Pe urme fierbinți, oamenii legii l-au identificat pe individ, care s-a dovedit a fi un tânăr de 19 ani, originar din stânga Nistrului, anterior judecat, dar și care nu se cunoștea cu victima.
Acesta a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru viol.
După Australia și Franța, și Grecia se pregătește să introducă restricții în funcție de vârstă pentru rețelele sociale
Grecia va adopta măsuri pentru a reduce dependența copiilor de social media. Atena vrea să introducă restricții în funcție de vârstă pentru rețelele sociale, cu scopul de a proteja minorii sub 15 ani de pericolele dependenței digitale, scrie Kathimerini, scrie digi24.ro.
Măsura se aliniază modelelor de succes adoptate în Australia și Franța, unde măsuri similare de verificare a vârstei s-au dovedit promițătoare în reducerea supraexpunerii în rândul tinerilor utilizatori. Propunerea guvernului de la Atena include un cadru pentru ca platformele să pună în aplicare verificarea obligatorie a vârstei, împreună cu cerințe privind consimțământul părinților pentru utilizatorii sub 15 ani.
Inițiativa este susținută de un raport al unui comitet științific. Recomandările includ lansarea de campanii de sensibilizare, dotarea părinților cu instrumente de gestionare a timpului petrecut în fața ecranului și reformarea algoritmilor pentru a reduce expunerea minorilor la conținuturi dăunătoare. Urgența problemei a fost subliniată de prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis în timpul unui discurs la ONU în septembrie. Citând cartea lui Jonathan Haidt „The Anxious Generation”, Mitsotakis a evidențiat impactul psihologic al timpului excesiv petrecut în fața ecranului asupra copiilor.
Pentru a depăși provocările legate de implementare, Grecia caută sprijin la nivel european. Sunt în curs discuții pentru stabilirea unei vârste de maturitate digitală de 15 ani la nivelul UE, cu restricții corespunzătoare în toate statele membre. Ministrul guvernanței digitale, Dimitris Papastergiou, a pledat pentru această inițiativă în cadrul unei reuniuni recente a Consiliului Telecomunicații al UE.
O astfel de colaborare este considerată esențială pentru a face presiuni asupra giganților din domeniul tehnologiei să adopte sisteme solide de verificare a vârstei.
Salariile femeilor sunt, în medie, cu 15 la sută mai mici în comparație cu cele încasate de bărbați: Femeile, preocupate mai mult de responsabilitățile familiale
Salariile femeilor sunt, în medie, cu 15 la sută mai mici în comparație cu cele încasate de bărbați. Decalajul apare, în mare parte, după ce femeile pleacă în concediul de îngrijire a copiilor, renunțând deseori la ambiția de a crește profesional, scrie vocea.md.
Sindicatele cred că, indiferent de sex, toți angajații trebuie să aibă șanse egale, iar pentru asta este important ca și bărbații să-și asume o parte din treburile casnice. Mai mult, se dorește ca și patronii să conștientizeze că munca nu poate fi mai presus decât familia. Acestea ar fi valorile stipulate în Convenția Organizației Internaționale a Muncii (OIM) nr. 156 privind egalitatea de șanse și egalitatea de tratament pentru lucrători și lucrătoare cu responsabilități familiale, pe care trebuie să o ratifice și Republica Moldova în drumul ei spre Uniunea Europeană.
Promovarea ratificării Convenției a fost subiectul unei mese rotunde organizate recent de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) în colaborare cu OIM. Evenimentul a reunit conducerea CNSM, reprezentanți ai OIM, președinți ai centrelor sindicale național-ramurale, ai Comisiei de Femei a CNSM, reprezentanți ai Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova (CNPM), Oficiului Avocatului Poporului, Consiliului pentru Egalitate, UN Women Moldova.
Femeile preocupate mai mult de responsabilitățile familiale
Este cunoscut faptul că responsabilitățile familiale constituie unul dintre motivele inactivității în rândul femeilor. Conform datelor Biroul Național de Statistică (BNS), 53,8% dintre femei în vârstă de 25-54 de ani sunt inactive din cauza responsabilităților familiale de îngrijire a copiilor sau a altor membri ai familiei, care le revin. Concomitent, în anul 2023, circa 30 de mii de femei au desfășurat activitate salarială în condițiile timpului de muncă parțial, dintre care 58,5% au activat cu un program de muncă sub 20 de ore săptămânal.
De fapt, lipsa serviciilor de îngrijire a copiilor, mai cu seamă de vârstă fragedă sau lipsa acestora la prețuri accesibile, precum și oportunitățile scăzute de angajare în zonele rurale, sunt printre factorii principali care contribuie la inactivitatea sporită a femeilor, fapt pentru care femeile înregistrează și valori duble în rândul tinerilor NEET în comparație cu bărbații.
„Din acest motiv, considerăm că crearea unui mediu de lucru care să sprijine activ integrarea acestor persoane pe piața muncii este crucială. Implementarea unor politici și măsuri care să răspundă nevoilor lor este o soluție eficientă care poate contribui la reducerea inegalităților. Este cert că sindicatele nu pot rămâne indiferente față de provocările cu care se confruntă salariații cu responsabilități familiale și se pronunțăferm pentru ratificarea Convenției nr. 156. În cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective din 12 aprilie anul curent, am venit cu propunerea de examinare a posibilității ratificării Convenției respective și ne exprimăm recunoștința pentru susținerea OIM în acest sens, inclusiv prin elaborarea analizei de compatibilitate a cadrului legal național la prevederile Convenției și organizarea acestei mese rotunde, care întrunește partenerii sociali, experții OIM și alte părți implicate în promovarea reconcilierii vieții profesionale cu cea de familie”, a menționat în discursul său președintele CNSM, Igor Zubcu.
Magia Anului Nou la Chișinău: Festivalul Luminilor ”Lights & Dreams” a început la CIE ”Moldexpo”
La Chișinău, pe teritoriul CIE «Moldexpo» , a început festivalul de lumini de Anul Nou, «Lights & Dreams», cu un show de lumini și zeci de instalații.
Vizitatorii sunt așteptați într-un parc tematic unic de ilumiinații și instalații de lumini de până la șapte metri înălțime. Fiecare locație te introduce într-o poveste fascinantă despre o lume paralelă, locuită de zâne, elfi, dragoni și alte ființe magice. Oaspeții festivalului pot explora «Pădurea zânelor și a elfilor», «Tunelul îndrăgostiților» , «Pisicile magice» , «Călăreții stelari» , «Pasărea Phoenix» și multe alte compoziții uimitoare.
Aproape 50.000 de lămpi, două kilometre de mătase naturală și LED-uri special alese au creat o adevărată poveste de Crăciun pe teritoriul CIE «Moldexpo». Pe lângă instalațiile de lumini, organizatorii oferă vizitatorilor diverse distracții: zone interactive, colțuri foto tematice, food court-uri stilizate, dar și spectacole de animație și un impresionant show cu foc.
Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul oficial al festivalului „Lights & Dreams” în Moldova sau de la casa de bilete de la intrarea în parc. Detalii suplimentare pe Instagram și Facebook ale evenimentului. Festivalul va dura până pe 26 ianuarie și va fi deschis zilnic între orele 15:30 și 22:00.
Adresă: MoldExpo (str. Giocelilor, 1, Chișinău) Program: zilnic între 15:30 și 22:00 Preț bilet: adult – 200 lei, copii – 180 lei