Aplică la programul ,,Cu drag de acasă” și poți obține o bursă de 500 de dolari, dar și un bilet tur-retur la baștină!

Persoanele care doresc să împărtășească experiența acumulată peste hotare cu cei din localitatea natală, o pot face acum prin intermediul unui program lansat de PNUD Moldova, cu sprijinul financiar al Guvernului Elveției.

separator
midl83

Programul ,,Cu drag de acasă” poate fi accesat de migranții moldoveni, care au șansa să câștige o bursă de până la 500 dolari și un bilet tur-retur din orice colț al lumii pentru a reveni acasă și a contribui la transferul de bune practici pentru satul/orașul natal, să propună o soluție care să rezolve o problemă locală cu care se confruntă localitatea de baștină.

Bursele sunt oferite în cadrului Programului „Cu drag pentru acasă” și pot fi accesate de migranții din cele 25 localități partenere ale Proiectului Migrație și Dezvoltare Locală (MiDL), implementat de PNUD, cu sprijinul financiar al Guvernului Elveției.

„Scopul acestui Program este de a dezvolta localitățile din Moldova cu ajutorul conaționalilor din diasporă, care au acumulat peste hotare experiențe și cunoștințe noi, care ar putea fi utile locului lor de origine. Venirea acasă a acestor persoane cu scopul de a face transfer de bune practici și idei este binevenită și necesară în primul rând pentru comunitatea de acasă, deoarece ar aduce o valoare adăugată pentru satele și orașele din țară, și de ce nu, ar putea stimula viitoare proiecte locale de infrastructură, economice, culturale și sociale”, spune Oxana Maciuca, coordonator componenta migrație, proiectul MiDL.

Migranții moldoveni originari din aceste 25 de localități ar trebui să propună activități concrete și să demonstreze în ce mod aptitudinile și cunoștințele obținute de aceștia peste hotare ar putea ajuta primăria din satul sau orașul natal să rezolve o problemă locală prioritară.

Cei care sunt interesați de program, membrii diasporei, sunt invitați să completeze un formular pe care să-l expedieze la adresa oxana.maciuca@undp.org. Formularul, dar și mai multe detalii despre program pot fi accesate aici.

Potrivit coordonatorului de proiect, Oxana Măciucă, doritorii de a participa la acest concurs trebuie să se grăbească deoarece apelul a fost deschis la 1 aprilie curent, iar bursele se vor repartiza în limita fondurilor disponibile, conform principiului „primul venit, primul servit. Mai mulți originari din aceeași localitate pot beneficia de bursa „Cu drag pentru acasă”.

Ai mai multe idei despre modul în care ai putea schimba spre bine lucrurile de-acasă? Nu ezita! Aplică la program!

Luptătorul Victor Ciobanu a cucerit medalia de bronz la Europene

Luptătorii moldoveni au cucerit 6 medalii la Campionatele Europene de resort de la Bratislava. Ultima, cea de-a șasea, a fost dobândită de luptătorul de stil greco-roman Victor Ciobanu din Florești, care a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere în categoria de greutate de până la 60 de kilograme, transmite Moldova1.

Luptătorul de stil greco-roman Victor Ciobanu a cucerit a 5-a sa medalie la Campionatele Europene. În finala mică a categoriei de greutate de până la 60 de kilograme, discipolul lui Mihai Cucul l-a învins cu 10:0 pe georgianul Amiran Șavadze.

Aceasta a fost prima medalie de bronz cucerită de Victor Ciobanu la Campionatele Europene. În 2019 Victor a devenit campion continental, el mai având în palmares și alte 3 medalii de argint.

Reamintim că sportivii din Republica Moldova au mai cucerit alte 5 medalii la competițiile continentale ce s-au încheiat la Bratislava.

Irina Rîngaci și-a adjudecat medalia de argint, iar Mariana Drăguțan, Artiom Deleanu, Vitalie Eriomenco și Alexandru Solovei s-au învrednicit de medalii de bronz.

Peste 3000 de sportivi, amatori și profesioniști, au luat parte la o competiție de amploare desfășurată în centrul capitalei

Peste 3000 de profesioniști și amatori ai sportului și-au dat întâlnire la o competiție desfășurată în centrul capitalei.

Este pentru prima dată când în Republica Moldova are loc un semimaraton de primăvară, iar atleții din țară și din străinătate au luat parte la această premieră.

Cei mai buni au fost premiați cu bani, cadouri și medalii.

Organizatorii își propun să facă o tradiție și să organizeze în fiecare an câte un semimaraton.

„Acest semimaraton se consideră internațional pentru că vin participanți din Europa, din alte țări din afara Europei și ne mândrim că aducem participanții care vor face cunoștință cu capitala noastră”, a menționat Maxim Zorchin, organizator.

Semimaratonul de primăvară este la prima ediție. Participanții au putut alege una din trei opțiuni de alergare: 10 km, 21 km și ștafeta de 21 km.

80% din mierea moldovenească ajunge pe rafturile europenilor datorită calității

După ce Uniunea Europeană a impus reguli mai stricte la importurile de miere, Guvernul de la Chișinău a modificat legislația așa încât produsele apicole să corespundă standardelor la etichetare și procesare a mărfii.

Anual, în țara noastră se produc aproximativ cinci mii de tone de miere, iar 80% dintre acestea sunt exportate, în mare parte în Uniunea Europeană.

Dacă până acum mierea în supermarketurile Uniunii Europene sau în alte magazine erau amestecuri de diferite mieri și de multe ori poate nici nu este un amestec de miere, dar siropuri, acum legislația UE a venit cu o trasabilitate directă a acestui produs și anume pe eticheta produsului să fie originea sau câte mixuri, origini de miere este în acel borcănaș”, a explicat Vitalie Popa, președintele Asociației Exportatorilor în apicultură, pentru Moldova1.

Vitalie Popa susține că noile modificări europene privind exportul de miere adoptate și de autoritățile noastre, vor reface piața exportatorilor, din care vor fi eliminate companiile apicole la care vor fi identificate nereguli.

Noi încercăm să promovăm produse cum ar fi mierea din Moldova, acest brand de țară care încercăm acum să-l mediatizam, să-l promovăm. Mergem la târgurile internaționale în cadrul asociației și a producătorilor. Anul acesta o să avem ocazia să mergem la două târguri internaționale, o să fim prezenți cu stand de țară la expoziția mondială apicolă în Copenhaga în septembrie, iar în octombrie vom fi la expoziția agroalimentară din Germania”, a relatat Vitalie Popa.

Potrivit reglementărilor aprobate de Guvern, etichetele trebuie să arate țara sau țările din care provine mierea.

Un alt aspect important este menținerea compoziției naturale a mierii. Eliminarea noțiunii de „miere filtrată” din legislație va însemna că polenul și alți constituenți naturali nu mai pot fi îndepărtați. Astfel, produsul final va rămâne autentic, păstrându-și proprietățile benefice.

În prezent, 10 producători de miere din Republica Moldova au dreptul de a exporta pe piața din Uniunea Europeană.

Secretele unei vieți îndelungate la bărbați!
Articolul anterior
Candice Swanepoel a pozat topless la doar câteva luni după ce a născut!
Articolul următor
Close menu