Directoarea unei grădinițe din Capitală, reținută! Ar fi pretins și luat 1800 lei pentru a înscrie un copil la instituția preșcolară

Astăzi, directoarea unei instituții preșcolare din Chișinău a fos reținută de către oamenii legii și escortată la CNA pentru audieri. Aceasta este bănuită că ar fi pretins, ulterior şi primit 1800 de lei de la părinţii unui copil pe care l-ar fi înscris la grădiniţă.

separator


„În cadrul discuţiei cu metodista şi directoarea grădiniţei, femeii i s-a dat de înţeles că, pentru înscrierea minorului, va fi necesară transmiterea unei sume de bani, fără a specifica suma. Ulterior, când s-a prezentat la grădiniţă, i s-a sugerat suma de 800 de lei, pe care a transmis-o directoarei. După asta, mama copilului a fost telefonată din nou de metodista instituţiei care i-ar fi spus că suma e prea mică şi că mai trebuie 1000 de lei”, spun anchetatorii.
„Reprezentanţii grădiniţei i-au transmis tatălui copilului două ordine de încasare a numerarului – unul în sumă de 1000 lei, cu specificarea „taxă de aderare la asociaţia părintească”, iar altul în sumă de 350 lei – „cotizaţie de membru al asociaţiei” pentru luna septembrie 2017. Totodată, la 14 septembrie, educatoarea grupei i-a comunicat mamei copilului că directorul grădiniţei a rugat-o să-i reamintească că banii, în sumă de 1000 de lei, nu trebuie achitaţi la bancă, conform ordinului de încasare, dar ei personal”, se arată în comunică.

Legislaţia în vigoare prevede până la 10 ani de închisoare pentru comiterea unei asemenea infracţiuni.

Potrivit presei, e vorba despe directoarea grădiniței nr.130 din Capitală.

Sursa: jurnal.md

36% dintre minori fumează ţigări electronice. Îndemnul medicilor

Utilizarea ţigărilor electronice ia amploare în ţara noastră, mai ales în rândul minorilor, transmite Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate. Concluzia reiese din datele unui studiu realizat de către Societatea de Pediatrie, conform căruia 36% din copiii cu vârstele cuprinse între 11 și 15 ani au recunoscut că utilizează țigări electronice.

În acest sens, preşedintele Societăţii de Pediatrie din ţară, Ninel Revenco, a expediat o scrisoare deschisă preşedintelui Parlamentului, Igor Grosu, căruia îi solicită ajustarea cadrului legislativ pentru controlul tutunului, transmite Unica.md cu referire la newtv.md.

În mesaj, Ninel Revenco menționează că legislația națională are nevoie de o fortificare pentru lupta cu toxicitatea, dependența tabagică și modul în care produsele de tutungerie sunt prezente și promovate publicului.

„Folosirea acestor produse de către copii și adolescenți are consecințe grave asupra sănătății prin provocarea leziunilor cardiovasculare precoce, creșterea riscului de infecții, scăderea funcțiilor pulmonare, precum și afecțiuni ale pielii și danturii”, se mai arată în scrisoare.

În luna august, Guvernul a aprobat noi măsuri privind limitarea consumului de tutun. Astfel, interdicțiile privind fumatul în spațiile publice comune au fost extinse, inclusiv în cazul țigărilor electronice, iar sancțiunea contravențională aplicată pentru comercializarea produselor din tutun minorilor a fost majorată.

Pentru a preveni accesul minorilor la produsele din tutun, au mai fost introduse şi interdicții privind publicitatea și promovarea produselor din tutun și a scenelor ce vizează consumul acestora în programe video, audio, TV și a jocurilor de calculator.

Totodată, proiectul prevedea reguli noi pentru ambalarea și etichetarea produselor din tutun încălzit, cu obligativitatea aplicării avertismentelor grafice de sănătate.

Documentul mai interzicea şi acceptarea de către medici a oricărui tip de contribuție din partea industriei tutunului și promovarea oricăror produse din tutun sau conexe în calitate de alternative pentru fumat.

Percheziții CNA la oficiile Blocului Victorie din Nisporeni și Strășeni

Șase reprezentanți ai unui partid politic afiliat lui fugarului Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, sunt cercetați de CNA într-un dosar de corupere electorală. Aceștia sunt bănuiți că ar fi oferit mijloace bănești alegătorilor în vederea determinării acestora să voteze într-un anumit mod în cadrul scrutinului electoral din 20 octombrie.

Potrivit faptelor investigate, banii ar fi fost transmiși în cadrul adunărilor organizate cu cetățenii în schimbul exercitării de către aceștia a drepturilor electorale în favoarea unui candidat de partid, înregistrat în cursa electorală la alegerile prezidențiale, precum și contra Referendumului republican constituțional.

CNA anunță că desfășoară la moment acțiuni în vederea identificării provenienței fondurilor utilizate la comiterea infracțiunii și eventualele legături ale persoanelor implicate cu membrii grupurilor criminale organizate care acționează în interesele unor formațiuni politice. Persoanele implicate urmează a fi escortate la CNA pentru a fi audiate în calitate de bănuit.

Amintim că, recent, au fost descoperite rețele de corupere a alegătorilor, coordonate de susținătorii lui Ilan Șor. Peste 130.000 de persoane au fost implicate în scheme de influențare a alegerilor, inclusiv prin recompense financiare și promisiuni electorale, potrivit unui raport realizat de autoritățile moldovene.

Mai mult, potrivit unui raport de monitorizare realizat de Promo-LEX, au fost descoperite sume de peste 2 milioane de lei nedeclarate, folosite pentru mită electorală sub formă de „pomeni” pentru alegători.

Potrivit Articolului 47 prim, pretinderea, acceptarea sau primirea de bunuri, servicii sau avantaje pentru a influența comportamentul de vot al unei persoane este considerată contravenție gravă și se sancționează cu amenzi cuprinse între 25.000 și 37.500 de lei.

A decedat. Un renumit interpret și-a pierdut viața la doar 31 ani

Fanii One Direction sunt în stare de șoc. Liam Payne, unul dintre membrii trupei a murit în Buenos Aires. Britanicul în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul trei al hotelului unde era cazat. El ar fi fost sub influența drogurilor și a alcoolului. Milioane de fani din întreaga lume sunt devastați. Membrii trupei nu au făcut momentan nicio declarație publică.

Principalele ziare locale, La Nacion şi Clarin, au relatat, citând oficiali locali, că poliţia a fost chemată la hotelul din cartierul Palermo din capitală printr-un apel de urgenţă care menţiona „un bărbat agresiv care ar putea fi sub efectul drogurilor şi alcoolului”, notează News.ro.

Angajaţii de la ambulanţă au confirmat ulterior decesul cântăreţului, care a fost găsit într-o curte interioară a hotelului, potrivit relatărilor de presă. Artistul avea „răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, la televiziunea locală. El a adăugat că serviciile de urgenţă au fost chemate la hotelul Casa Sur după ce au primit un apel la ora locală 17.04 (23.04, ora României). O echipă a sosit şapte minute mai târziu şi „a găsit bărbatul mort, iar mai târziu am descoperit că era cântăreţ într-o formaţie”, a continuat el.

Liam Payne a devenit celebru la nivel mondial ca membru al trupei pop One Direction, între timp destrămată, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson.

Avertizare meteo! Cod galben de vijelie şi descărcări electrice în Moldova
Articolul anterior
Galina Tomaș, invitată la emisiunea Acasă Devreme: cum poți testa calitatea apei și de ce este important să consumi apa alcalină
Articolul următor