Zeci de coroane de flori, depuse la Clubul Sportiv Dinamo din Bucureşti. Ivan Patzaichin, înmormântat cu onoruri militare.
Ivan Patzaichin a decedat duminică, la vâsta de 71 de ani, lăsând în urma sa o familie îndurerată, colegi înlăcrimați de plecarea mult prea devreme către stele a celebrului sportiv, despre care toată lumea are numai cuvinte de laudă, scrie cancan.ro.
Sicriul cu trupul regretatului canoist a fost depus ieri la Clubul Sportiv Dinamo, iar cei care au venit să își ia adio de la marele canoist au venit în număr uriaș.
Printre cei care au venit să îi aducă un ultim omagiu celebrului sportiv se numără și Principele Radu, reprezentând Casa Regală, dar și Aurelian Temișan, însoțit de Monica Davidescu și Horia Brenciu.
Și liderul AUR, George Simion a venit să își prezinte omagiile fostului sportiv tulcean. Acesta a depus și o coronă de flori din partea partidului pe care îl reprezintă.
Zeci de coroane și de lumânări au fost depuse la clubul Dinamo, unde, au avut loc funerariile cu onoruri militare.