România reduce la jumătate numărul burselor acordate studenților din Republica Moldova

Numărul burselor din partea României acordate studenților din Republica Moldova va fi redus la jumătate, de la 5.000 la 2.250, anunță deputatul PMP, Eugen Tomac.

separator

burse

Potrivit deputatului român, Comisia parlamentară România – Republica Moldova din Legislativul de la București a solicitat marți Ministerului Educației să prezinte oferta educațională pentru tinerii din Republica Moldova pentru anul 2017-2018. Astfel, se constată că numărul burselor va fi redus la jumătate, de la 5.000 la 2.250.

Cifrele arată astfel:
1. 950 de locuri pentru învățământul preuniversitar, din care:
800 – cu bursă
150 – fără bursă.
2. 1000 de locuri licență cu bursă.
3. 100 de locuri licența fără bursă.
4. 100 de locuri master cu bursă.
5. 50 de locuri doctorat cu bursă.
6. 50 de locuri rezidențiate cu bursă.

Astfel, în total Guvernul României va acorda 2.250 de burse pentru tinerii din Republica Moldova. Mai exact, jumătate față de anii precedenți, când cifra de școlarizare nu a scăzut sub 5000 de locuri.

„Dramatic. Mă întreb, oare de ce această reducere nejustificată și cine se bucură de ea? Singurul lucru bun este că fiecare solicitant va putea depune dosarul de admitere on-line. Acesta va cuprinde copii simple a actelor de studii, iar admiterea se va face pe baza mediei”, spune deputatul român Eugen Tomac.

De menționat că, Guvernul României a acordat în anul de studii 2016-2017, pentru tinerii de origine română din Republica Moldova puțin peste 5.000 de burse.

Sursa: independent.md

Scandal cu implicarea unui militar, la Cahul: Acesta a ajuns în izolator după ce a lovit și încercat să sugrume un polițist

Un militar a fost reținut, după ce l-a lovit și a încercat să-l sugrume pe un polițist. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 02:10, pe strada Mihai Viteazi 2/17, din municipiul Cahul, scrie pulsmedia.md.

Potrivit surselor, este vorba despre un individ în vârstă de 20 de ani, care s-a dovedit a fi militar prin contract al Brigăzii Infanterie Motorizată „Dacia” a Armatei Naționale.

În timpul documentării unei contravenții de către angajații IP Cahul, militarul ar fi manifestat un comportament agresiv, i-a înjurat pe oamenii legii ca la ușa cortului, iar pe unul dintre ei l-a lovit cu o palmă, după care l-a apucat de gât și a încercat să-l sugrume.

Cel de-al doilea polițist a intervenit și a sărit în ajutorul colegului, după care l-au imobilizat pe militarul agresiv.

Polițistul s-a ales cu dureri fizice, iar militarul buclucaș a fost escortat la IP Cahul pentru a fi audiat, după care a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind pornit un dosar penal pentru ultragiere.

Aici este de menționat că ieri-seara, în jurul orei 22:00, un individ în vârstă de 41 de ani a îmbrâncit și înjurat un polițist din cadrul IP Soroca.

Un alt caz de ultragiere a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 21 – 22 decembrie, în jurul orei 00:30, un individ în vârstă de 27 de ani, în stare de ebrietate, a amenințat cu moartea și atacat cu un cuțit un echipaj de poliție care interveniseră la un apel 112, dar a fost încătușat și escortat la IP Comrat.

Klaus Iohannis l-a desemnat prim-ministru pe Marcel Ciolacu

Klaus Iohannis l-a desemnat luni pe Marcel Ciolacu în funcția de premier al coaliției PSD-PNL-UDMR. El a spus că ”coaliția PSD-PNL-UDMR mi-a propus un candidat pe care am decis să îl accept. Desemnez pentru poziția de premier pe domnul Marcel Ciolacu”, scrie g4media.ro.

Marcel Ciolacu a declarat că ”esențial e ca acest guvern să restabilească încrederea investitorilor”. Reamintim că investitorii reclamă derapajul bugetar al guvernului Ciolacu 1.

”Vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Mandatul acordat azi mă onorează și mă obligă. Am învățat toți din greșelile trecutului. Nu va fi un mandat ușor. Esențial e ca acest guvern să restabilească încrederea investitorilor. Trebuie să accelerăm investițiile din PNRR. România ne-a transmis un mesaj clar: românii au nevoie de stabilitate, reforme și securitate”, a spus Ciolacu.

Iohannis nu a făcut o conferință de presă, ci doar o declarație fără întrebari de la jurnaliști.

Klaus Iohannis ocupă funcția de președinte deși mandatul său a expirat în 21 decembrie. Curtea Constituțională a hotărât ca el să rămână în funcție până la alegerea noului președinte.

Frumoasa interpretă Camelia Ursu a lansat un superb cântec de Crăciun, cu un videoclip de poveste, în colaborare cu maestrul Edgar Ștefăneț

Tânăra interpretă de la noi Camelia Ursu își surprinde publicul cu o nouă producție muzicală. Frumoasa și talentata artistă a lansat, în această seară, un superb cântec de Crăciun, informează unica.md. Piesa, însoțită de un videoclip de poveste, este produsul unei colaborări frumoase alături de maestrul Edgar Ștefăneț, compozitor și prim-dirijor al Orchestrei ”FLUIERAȘ”.

”S-a născut din dorința de a aduce bucurie publicului drag, în pragul sărbătorilor. A fost realizată într-un timp scurt, dar rezultatul m-a emoționat până la lacrimi. Îi mulțumesc maestrului Edgar Ștefăneț pentru că a depus tot sufletul în această frumoasă melodie, care mă reprezintă în totalitate. Este un proiect de calitate și ca muzică, dar și ca imagine, iar pentru asta mulțumesc întregii echipe care a muncit contra cronometru, ca să-mi pot bucura publicul de sărbători.”, a comunicat artista pentru unica.md.

Muzica aparține maestrului Edgar Ștefăneț, iar videoclipul a fost realizat de talentatul videograf Andrei Gurbulea.

Versurile sunt semnate de mama interpretei, Ana Ursu, care, de altfel, îi realizează aproape toate textele pieselor Cameliei.

Cât privește videoclipul, acesta a fost filmat, cu multe sacrificii, la -7 grade, pe vârful Rarău din România, într-un peisaj de poveste.

Vă invităm să ascultați acest frumos cântec de Crăciun, iar dacă v-a plăcut, nu ezitați să lăsați o apreciere.

Camelia Ursu este o tânără interpretă de la noi, care s-a făcut cunoscută publicului datorită pieselor pe care și le scrie singură. Prima melodie cu care s-a lansat, ”Filmul tău”, a fost semnată, atât versurile, cât și melodia, chiar de ea.

Tânăra este foarte activă pe rețelele de socializare, având o comunitate de peste 30.000 de urmăritori, iar de muzică este pasionată încă de mică.

Edgar Ștefăneț este dirijor al Ansamblului de cântece şi dansuri populare „Fluieraş”, alături de fratele său Marcel Ștefăneț. Iar împreună cu Veaceaslav Ștefăneț, formează dinastia Ștefăneț, și sunt considerați adevăraţi favoriţi ai publicului meloman de pe ambele maluri ale Prutului, fiind extrem de apreciaţi. Au numeroase titluri și premii obținute pentru dedicația lor în promovarea culturii neamului nostru.

Echipa unica.md îi felicită cu această frumoasă lansare și le urează multă admirație din partea publicului, dar și inspirație pentru noi producții la fel de frumoase.

O femeie din Șoldănești cu greutatea de 320 kg a avut nevoie de intervenția unui echipaj SMURD pentru a fi transportată la spital!
Articolul anterior
Sparanghelul – aliatul de nădejde în cura de slăbire și de detoxifiere!
Articolul următor