Jurnalistul Gheorghe Gonța a anunțat recent pe rețelele de socializare că pleacă de la postul de televiziune N4. „Ultima mea emisiune la N4. Suntem online cu Vasile Costiuc. Eu vă cuprind”, a scris jurnalistul pe pagina sa de Facebook.
Despre demisia jurnalistului a anunțat și administrația Selectcanalului TV:„Selectcanal TV, fondator al postului de televiziune N4, anunță public că se disociază de poziția angajatului postului de televiziune, Gheorghe Gonța, exprimată recent de către acesta cu privire la apelul său privind opțiunea de vot în cadrul referendumului constituțional din 20 octombrie 2024.
Conducerea Selectcanal TV consideră că fiecare cetățean al Republicii Moldova are dreptul la propria sa viziune politică, dar acest lucru nu ar trebui exprimat public de către jurnaliști prin prisma Codului Deontologic al Jurnalistului.
N4 rămâne angajată să ofere conținut de înaltă calitate, bazat pe informații corecte, relevante și neutre din punct de vedere politic, în interesul publicului nostru”, se arată în comunicatul de presă al N4.
La data de 15 octombrie, pe pagina sa de facebook jurnalistul a scris:”
La referendum avem două opțiuni:
1. Votăm NU.
2. Nu luăm buletinul.
Staff-ului electoral – nu uita că atunci când le spui câinilor tăi să mă atace, eu tot pot.
Fii cuminte și ia o doză, pui.”