Veste bună pentru studenții basarabeni care studiază în România! De azi circulă gratuit cu trenul

Studenții basarabeni care își fac studiile peste Prut, inclusiv cei din România, beneficiază de gratuitate la transportul intern feroviar începând de astăzi. Este vorba de 464.273 de studenți înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență la universitățile de stat, dar și de la cele private acreditate sau autorizate.

separator

tren Romania
Călătoria gratuită este valabilă la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rută. Abonamentele lunare gratuite, cu număr nelimitat de călătorii, se eliberează pe distanţe de până la 300 km. Acestea pot fi procurate numai de la casele de bilete dotate cu sistem electronic de emitere.
De asemenea, elevii români din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat sau autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar din România.

Accidentul de la Edineț soldat cu trei morți: Ministrul Ala Nemerenco oferă detalii despre fetița rămasă orfană

Fetița de 10 ani, care și-a pierdut părinții și bunica, în accidentul cumplit din Rîșcani, se simte mai bine, însă rămâne internată în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Bălți. Copila nu cunoaște, deocamdată că a rămas orfană. Anunțul a fost făcut astăzi, 18 decembrie, de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, scrie NewTV.

“Fetița, în principiu, se află într-o stare mai bună, ea este conștientă, dar este menținută deocamdată în secția de terapie intensivă, doar din punct de vedere al aspectului psihologic, deoarece transferul ei, care, de fapt, starea de sănătate îi permite într-o secție comună, ar putea, cumva, ca ea să afle faptul că a rămas fără părinți și bunică. Deocamdată, medici ascund acest lucru pentru a nu o trauma. Din acest motiv, ea este menținută în continuare în secție de terapie intensivă, în care accesul altor persoane nu este permis. Dar fetița este bine, per general, mai bine” a menționat Ala Nemerenco.

Amintim că accidentul rutier s-a produs pe 15 decembrie, pe traseul M5, în direcția raionului Edineț. Potrivit oamenilor legii, un tânăr de 19 ani, fără permis, a ieşit pe contrasens şi s-a izbit de automobilul în care se afla un polițist și soția sa, care au decedat pe loc. Ulterior, la spital, s-a stins din viață o altă femeie care era în interiorul automobilului – mama soției polițistului. A patra pasageră este fetița cuplului, în vârstă de 10 ani, care a fost transportată la Spitalul Clinic Bălți.

Tânărul care a provocat accidentul a primit 30 de zile de arest preventiv.

Noi termene pentru testarea tehnică a vehiculelor

Periodicitatea inspecțiilor tehnice pentru autovehicule va fi extinsă, iar defecțiunile tehnice vor fi clasificate în baza unui nou sistem. Acestea, dar și alte prevederi, se conțin în Regulamentul cu privire la inspecția tehnică periodică a vehiculelor rutiere, aprobat astăzi de Guvern, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Regulamentul stabilește noi cerințe și condiții pentru efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor rutiere și urmărește alinierea cadrului normativ național la normele europene.

Astfel, pentru mașinile personale mai noi de 10 ani, regulamentul prevede efectuarea testării  tehnice o dată la doi ani, față de testarea anuală în prezent. În același timp, pentru autocare, taxiuri, ambulanțe, vehiculele implicate în transportarea mărfurilor periculoase și vehiculele destinate instruirii, mai noi de 10 ani, testarea tehnică se va face o dată în an și nu o dată la 6 luni cum este în prezent.

Un element nou inclus în regulament se referă la sistemul de clasificare a defecțiunilor tehnice, care prevede măsuri diferențiate pentru fiecare categorie de defecțiuni, și anume:

• defecțiuni minore – permit vehiculului să rămână în circulație fără necesitatea unei noi inspecții;

•  defecțiuni majore -necesită remedierea problemelor într-un termen stabilit;

•  defecțiuni periculoase – vehiculul este exclus din circulație până la remedierea completă.

Totodată, vor fi simplificate procedurile de identificare a vehiculelor și a proprietarilor acestora.  Șoferii vor trebui să prezinte doar actele personale la inspecție, iar verificarea datelor vehiculului se va realiza automat prin intermediul sistemului AutoTest.

Aceste reglementări vor limita circulația pe drumurile publice a vehiculelor rutiere care nu corespund pe deplin normelor tehnice, vor încuraja reînnoirea parcului de autovehicule, dar și vor diminua numărul de accidente rutiere, protejând astfel viețile cetățenilor implicați în trafic. 

Gestionarea fondurilor și investițiilor în agricultură va fi reglementată de o nouă lege

Guvernul a aprobat, astăzi, proiectul de lege privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole. Noua lege va asigura un sistem mai eficient de acordare a sprijinului financiar în sectorul agricol, care să contribuie la creșterea competitivității sectorului, dezvoltarea durabilă a mediului rural și combaterea schimbărilor climatice, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În același timp, proiectul de lege va crea un cadru legislativ național integrat, coerent și corelat cu obiectivele politicii agricole comune a Uniunii Europene, astfel încât să susțină atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea agriculturii. 

Documentul prevede implementarea Programului Strategic al Politicii Agricole, care va stabili strategiile de intervenție, condițiile și mărimea resurselor financiare acordate, precum și indicatorii de monitorizare, evaluare și de rezultat.

De asemenea, proiectul reglementează acordarea sprijinului financiar din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR) pentru diverse tipuri de intervenții, cum ar fi plăți directe, intervenții sectoriale și pentru dezvoltarea rurală, în scopul modernizării fermelor, dezvoltării infrastructurii rurale și promovării inovațiilor în agricultură.

În acest sens, sunt stabilite criterii obiective și nediscriminatorii pentru toate părțile implicate, precum și procedura de depunere și examinare a cererilor de acordare a sprijinului financiar. Durata unui apel este de cel mult 90 de zile, dar nu mai puţin de 30 de zile. Pentru a beneficia de plăți directe și anuale, potențialii beneficiari vor trebui să respecte standarde de mediu, sănătate publică și bunăstare animală.

Proiectul de lege prevede și extinderea serviciilor de consiliere agricolă în ceea ce privește gestionarea terenurilor și fermelor.

Potrivit Legii bugetului de stat pentru 2025, Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural este planificat în mărime de 1,7 miliarde de lei.

Vezi cum să-ți alegi rujul potrivit pentru a avea o apariție de milioane
Articolul anterior
Ecaterina Curmaeva croșetează plapume pentru moldovenii din Canada, Italia, Londra, SUA și Serbia
Articolul următor