Numărul pacienților infectați cu noul tip de coronavirus internați în Spitalul Raional Soroca este în creștere. Bolnavii ajung în stare gravă, cu insuficiență respiratorie, din start având nevoie de oxigen.
,,Acum acolo sunt internați 65 de oameni contaminați”, a spus directorul adjunct al instituției medico-sanitare, pentru Jurnal.TV. Secția de Boli Infecțioase este plină cu pacienți care au COVID-19. Din acest motiv, cei care ajung în prezent la spital sunt internați în alte secții.
Dacă în urmă cu o săptămână zilnic erau internați unul sau doi pacienți cu noul tip de coronavirus, acum pot fi chiar și 9.
„Pacienții ajung într-o stare deplorabilă, într-o stare dezastuoasă la spital, cu dereglări seriose de respirație, necesită oxigen din prima, nici nu reușim să luăm testul sau să confirmăm diagnosticul și deja știm că acolo e COVID. E foarte dificil să transferi un pacient de la Soroca, dar și din alte raioane, la centru. În Chișinău tot sunt foarte mulți pacienți gravi. De aceea noi ne străduim să ne clarificăm cu puterile noastre”, a declarat Valeriu Bordeian, director adjunct Spitalului Raional Soroca.
Pacienții sunt internați în mai multe secții, a mai precizat directorul adjunct al Spitalului Raional Soroca. Alți bolnavi primesc tratament acasă.
„Foarte mulți pacienți se tratează la domiciliu, adică o sută și ceva. Lumea nu este conștientă absolut deloc. La piață, în transportul public, toți fără măști. Lumea practic nu crede în boală. Persoanele în vârstă trebuie să stea acasă, în locurile unde sunt îngrămădiri toți trebuie să îmbrace masca, să păstreze distanța”, a mai spus Valeriu Bordeian.
Imagini din Soroca, opuse recomandărilor medicilor, au fost postate astăzi pe internet. Au fost filmați mai mulți preoți și enoriași care au pornit în Drumul Crucii.
Peste 750 de oameni din raionul Soroca s-au infectat cu noul tip de coronavirus. Aproape 200 încă se tratează, iar 19 au murit în urma complicațiilor provocate de infecție.