Lavinia Pârva și Ștefan Bănică au marcat prima lor escapadă din anul 2022. Cei doi artiști au ales pentru relaxare o destinație superbă, exotică, cu apă turcoaz, nisip fin și palmieri. Este vorba despre Maldive.
Chiar dacă prețul unei astfel de vacanțe sare de 10.000 de euro pentru o săptămână pentru două persoane, finanțele sunt ultima problemă pentru Ştefan Bănică Jr. atunci când vrea să o facă fericită pe mai tânăra lui soție, scrie click.ro.
Cu un zâmbet generos, într-un costum de baie întreg, dar foarte sexy, accesorizată cu o pereche de ochelari mari, Lavinia apare foarte fericită, în timp ce se joacă cu picioarele ba prin apa cristalină a oceanului Indian, ba prin nisipul fin de culoare gri-alb. Nu a fost prea generoasă cu materialele afișate pe Instagram și Facebook, dar fanii speră să vadă mai multe imagini zilele acestea.
Lavinia Pârva a slăbit 30 de kilograme după naștere
Lavinia Pârva a luat multe kilograme în sarcina, dar a fost ambițioasă și a revenit rapid la greutatea inițială. Pe lângă mult sport, pilates, ea a adoptat şi un regim alimentar echilibrat care să o ajute să obţină rezultatele dorite.
“Micul dejun: iaurt, fulgi de ovăz, fructe, seminţe de in, nucă şi scorţişoară. Prânzul: grătar (peşte sau un alt tip de carne) şi legume (salată sau la grătar). Mişcare: minim 35 – 40 de minute pe zi. Cina: un ceai (detox) şi nimic altceva oricât mi-ar fi de greu”, a spus Lavinia, pentru viva.ro.