O super lansare de videoclip cu peste 250 de invitați, vedete, oameni aleși, dar și o atmosferă Venețiană. Toate acestea, la petrecerea de lansare a videoclipului
“Tu ești tot ce mi-am dorit” a lui Adrian Ursu.
Se pare că Adrian intră și el în categoria artiștilor moldoveni care transformă lansarea unui videoclip într-o nuntă. Cei care au vrut să fie alături de el în această zi au trebuit să respecte un dres cod strict- albastrul. Iar toți cei prezenți au fost întâmpinați la petrecere de câteva stewardese care le-au oferit invitaților câte un evantai. Plus că au putut admira și o colecție de măști elvețiene creată de artistul plastic Nicolae Latunov.
Adrian a organizat toate aceste lucruri pentru a-i face pe cei prezenți să se simtă mai aproape de Veneția. Iar roșcata ce apare în videoclip se pare că este chiar iubita cântărețului.
Deși Adrian nu a recunoscut acest lucru, Irina, fata din video a declarat: ”Suntem împreună de ceva timp. Nu am calculat cât”.
Gazul european pornește spre regiunea transnistreană
Gazele europene pornesc spre regiunea transnistreană. Ministerul Energie a publicat mai multe imagini cu deschiderea robinetului la statia de măsurare a gazelor de la Tocuz-Căușeni, după ce în urma cu puțin timp CSE a autorizat achiziția de către Energocom a gazelor către regiunea transnistreană, scrie radiochicinau.md.
Amintim că, astăzi Comisia pentru Situații Excepționale a autorizat achiziția de către Energocom a gazelor naturale pentru stânga Nistrului.
Potrivit deciziei, Energocom trebuie să cumpere de pe bursele europene un consum ce nu va depăși 3 milioane metri cubi de gaze naturale zilnic.
Gazele achiziționate vor fi transmise în rețeaua națională a Republicii Moldova, administrată de Vestmoldtransgaz, și ulterior către Tiraspoltransgaz.
Comisia pentru Situații Excepționale a autorizat achiziția de către Energocom a gazelor naturale pentru stânga Nistrului și a energiei electrice pentru dreapta Nistrului
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministrul Dorin Recean, a aprobat, astăzi, un set de măsuri necesare pentru valorificarea grantului de 30 milioane de euro, acordate de Uniunea Europeană, pentru sprijinirea ambelor maluri ale Nistrului în fața șantajului energetic rusesc. Grantul este destinat asigurării cu gaze naturale a consumatorilor de pe malul stâng al Nistrului până la data de 10 februarie, precum și achiziția și livrarea energiei electrice pentru consumatorii malului drept.
Potrivit deciziei CSE, SA ,,Energocom” va achiziționa gaze naturale, în sumă de 20 milioane euro, de pe platforme de tranzacționare, autorizate din Uniunea Europeană și Ucraina, la condiții de piață. Ulterior, SA „Energocom” va asigura transmiterea gazelor naturale în baza unui grafic de livrare, agreat cu SRL ,,Tiraspoltransgaz”, în unități energetice, care nu va depăși valoarea zilnică de 3 milioane de metri cubi, echivalent în MWh. Plata pentru serviciul de transport de gaze va fi efectuată de SA „Energocom”, conform tarifelor, aprobate de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică. După livrare, SA „Energocom” și SRL „Tiraspoltransgaz” vor întocmi un Act de predare-primire. Tot SA „Energocom” va achiziționa energie electrică pentru malul drept al Nistrului, în valoare de 10 milioane de euro, de pe platforme de tranzacționare autorizate din Uniunea Europeană și Ucraina. Importul și livrările de gaze naturale și energie electrică, precum şi serviciile de transport şi de distribuţie a gazelor naturale și a energiei electrice se vor efectua cu aplicarea scutirii de TVA.Dispoziția CSE mai prevede că, entitățile care livrează gazele naturale, energie termică, energie electrică și gestionează rețelele respective în raioanele de est a Republicii Moldova, vor livra exclusiv către categoriile de consumatori protejați, printre care consumatorii casnici, instituțiile medicale și cele de învățământ și centralele electrice. Toate informațiile în acest sens au fost solicitate de Chișinău și recepționate ieri seara de la Tiraspol cu datele dezagregate ale consumatorilor.Amintim că, UE oferă țării noastre un suport de urgență, pentru securitatea energetică a țării. În acest sens, Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană au semnat un acord de finanțare nerambursabilă în valoare de 64 de milioane de euro. Din această sumă, 30 de milioane de euro sunt dedicate cumpărării de gaz și energie electrică pe ambele maluri ale Nistrului, iar 34 de milioane de euro reprezintă asistență financiară Guvernului Republicii Moldova. Banii vor veni în două tranșe.
Ce presupune Morpheus, procedura estetică din cauza căreia proprietara Monalisa a murit subit
O tragedie șocantă s-a petrecut recent într-un salon de înfrumusețare, unde o femeie de 35 de ani și-a pierdut viața în timpul unei proceduri estetice de remodelare corporală. Incidentul a avut loc joi, 30 ianuarie, iar circumstanțele exacte ale decesului sunt în prezent investigate de autorități, scrie cancan.ro.
Femeia, cunoscută ca fiind proprietara unui magazin de obiecte vestimentare, se afla la salon pentru un tratament de întinerire și îmbunătățire a aspectului pielii. Aceasta urma să fie supusă unei proceduri numite Morpheus, care combină energia de radiofrecvență cu microneedling-ul pentru a stimula producția de colagen și a îmbunătăți tonusul pielii. Totuși, în timpul tratamentului, starea ei de sănătate s-a deteriorat brusc.
Ce este Morpheus?
În timpul tratamentului, starea sa de sănătate s-a agravat brusc, iar echipajul medical sosit de urgență nu a reușit să o salveze, în ciuda eforturilor depuse.
Morpheus este un tratament estetic minim invaziv care combină microneedling-ul cu energia de radiofrecvență pentru a îmbunătăți aspectul pielii. Procedura presupune utilizarea unui dispozitiv cu microace care pătrund în straturile profunde ale pielii, eliberând căldură pentru a stimula producția naturală de colagen și elastină. Acest proces ajută la reducerea ridurilor, a pielii lăsate și a imperfecțiunilor, oferind un aspect mai ferm și întinerit. Morpheus8 este utilizat pe diverse zone ale corpului, inclusiv fața, gâtul, abdomenul și coapsele, fiind apreciat pentru capacitatea sa de a remodela țesuturile fără a necesita intervenții chirurgicale.
Procedura este considerată sigură pentru majoritatea pacienților, însă necesită o evaluare medicală prealabilă pentru a exclude eventualele contraindicații. Tratamentul poate fi efectuat în mai multe ședințe, în funcție de nevoile fiecărui pacient, iar rezultatele devin vizibile treptat, pe măsură ce pielea se regenerează. Deși efectele secundare sunt minime, pot apărea roșeață, umflături sau sensibilitate temporară în zona tratată. Morpheus8 este promovat ca o alternativă eficientă la procedurile estetice mai invazive, oferind beneficii de întinerire și remodelare fără timp îndelungat de recuperare.
Evenimentul a stârnit numeroase întrebări în rândul persoanelor și al specialiștilor din domeniu, mai ales în ceea ce privește siguranța procedurilor de înfrumusețare non-invazive, care au devenit din ce în ce mai populare. Deși tratamentele bazate pe radiofrecvență sunt promovate ca fiind minim invazive și sigure, incidentele de acest gen ridică îngrijorări cu privire la posibilele riscuri asociate.