Interpretul a stat peste două luni imobilizat la pat din cauza unui accident pe care l-a suferit la schi. Cătălin nu a mai putut sta acasă, așa că a ieșit în public în cârje.
“Abia prinsesem gustul datului cu schiurile. E o chestie tare faină, dar am avut nenorocul să cad din prima zi. Mobilitatea redusă este destul de complicată pentru un artist”, a declarat interpretul pentru Paparazzi, Jurnal Tv.
De când a suferit trauma la picior, Cătălin este răsfățatul familiei. Mama și frații stau mereu în preajmă și sunt gata să-i sară în ajutor.
“Toată lumea e mult mai atentă și mai amabilă decât de obicei. Îmi zic: poate să te ajut cu ceva… le spun că sunt ok și mă descurc singur.”
Medicii îl asigură că în curând va putea reveni în scenă fără cârje, însă interpretului îi pare prea lungă și anevoioasă perioada de reabilitare.
Sursa: Paparazzi, Jurnal Tv