Ce nu știai despre Jamala, câștigătoarea Eurovision 2016

Susana Jamaladinova, cunoscută sub numele său de scenă Jamala, este o interpretă, compozitoare și actriță ucraineană de origine tătară. Având vocea spinto soprano, aceasta interpretează muzica compusă de ea însăși într-un amestec de jazz, soul, și r’n’b cu elemente din muzica clasică și gospel.

separator

Jamala și tatăl ei sunt musulmani, în timp ce mama ei este creștină. În timpul deportărilor, una dintre străbunicile ei a murit la bordul unui camion de transportat marfă și a fost aruncată din mașină „ca un gunoi”. Asta a și motivat-o să compună piesa 1944.

Interpreta adoră muzica încă din copilărie. A făcut prima înregistrare la vârsta de 9 ani. În timpul studiilor, aceasta participa, alături de sora sa, Venera, la diferite concursuri muzicale. După ce a împlinit 15 ani, interpreta a început să participe la mai multe concursuri din Ucraina, Rusia și Europa, de unde s-a întors cu premii valoroase.

Un punct de cotitură în cariera sa a fost performanța de la concursul New Wave din 2009. Chiar dacă inițial directorul șef al concursului declara că Jamala „nu se potrivește cu formatul”, aceasta a ajuns în finală și s-a ales cu premiul mare.

Anul acesta, Jamala a câștigat premiul YUNA pentru cel mai bun album, cel mai bun duo, cel mai bun artist și cel mai bun cântec. În plus, a luat și premiul ELLE Style pentru cântăreața anului, iar televiziunea națională ucraineană a desemnat-o persoana anului.

Tot în 2016, Jamala a devenit câștigătoarea concursului Eurovision. Până acum, interpreta are 5 albume la activ: „Podyh”, „All or Nothing”, „For Every Heart”, „Дыхание” și „Thank You”.

Au încins grătarul și au sărbătorit cu muzică răposații. S-a întâmplat astăzi, în Moldova

Cu mesele pline de bucate, romii din diferite regiuni ale Republicii Moldova au sărbătorit Paștele Blajinilor. La Soroca romii au întins mese copioase cu bucate preparate acasă, buchete de flori, ouă cu pietricele, plăcinte, dar și băuturi alese, transmite www.stiri.md.

La Glodeni aceștia au încins grătarul și au sărbătorit cu chef răposații. De asemenea, romii din Chișinău și Florești s-au remarcat prin pomenile luxoase, bucatele sofisticate, pască grandioasă, rațe umplute, miel sau pește la cuptor și muzică ce răsuna tare.

foto: captura www.stiri.md; www.protv.md

Interpreta Iuliana Beregoi, în culmea fericirii! Surpriza pe care i-a făcut-o Alla Pugaciova

Interpreta Iuliana Beregoi, cu peste un milion de urmăritori pe Instagram, are un nou fan și nu este vorba despre unul obișnuit. Mai nou, comunității sale s-a alăturat legenda muzicii din Rusia, Alla Pugaciova. Artista din Moldova a rămas impresionată și a venit cu un mesaj de mulțumire către celebra cântăreață.

Legenda muzicii ruse Alla Pugaciova a apreciat piesa „Снег”, compusă de Ірина Білик, această melodie fiind interpretată și de Filip Kirkorov.

„Incredibil, vă mulțumesc mult! Vă ador și vă apreciez”, este mesajul Iulianei Beregoi pentru legenda muzicii ruse. Vezi momentul video mai jos!

Moment impresionant! Natalia Barbu interpretează deosebit piesa „In the Middle”, acompaniată de Isaak, reprezentantul Germaniei la Eurovision

Deși au fost concurenți la ediția din acest an a concursului Eurovision, unii interpreți au reușit să lege prietenii și să-i unească talentele, spre bucuria fanilor.


Natalia Barbu, care a reprezentat R. Moldova la competiția muzicală care s-a desfășurat în Suedia, a făcut publică o înregistrare în care cântă altfel piesa „In the Middle”, fiind acompaniată la chitară de reprezentantul Germaniei la Eurovision, Isaac.

„O sesiunea live magică împreună cu artist și muzician extraordinar din Germania, Isaak. Frumoasă amintire! Mulțumesc, Isaak!”, a scris Natalia Barbu pe Facebook, potrivit ziarulnational.md.

„Este superbă versiunea asta!” sau „Minunată!!!”, i-au transmis fanii.

Cine e câștigătorul concursului Eurovision 2016
Articolul anterior
Nicoleta Nucă s-a transformat în Michael Jackson
Articolul următor