Doi artiști au organizat o licitație pentru Elena Mocrii!

Fotografa diagnosticată cu leucemie nu i-a lăsat indiferenți nici pe artiști. Yurii Palcov și Valentina Secrieru și-au scos operele la licitație, iar toți banii obținuți vor fi transferați în contul Elenei pentru tratament, scrie publika.md.

separator

Cea mai scumpă lucrare a fost scoasă la licitație cu prețul inițial de 35.000 de lei.

„Lucrarea la care am muncit cel mai mult și este cea preferată, Cucuteanca se numește, stă în spatele meu, are doi metri în înălțime. Dacă va fi cazul, o vom vinde pentru a ajuta. „, a menționat pictorul-ceramist Valentina Secrieru.

Fotografa Elena Mocrii suferă de leucemie acută. O poți ajuta și tu!

„Auzind de cazul Elenei, într-adevăr am rămas un pic șocați. Chiar m-am gândit că ar fi ok să aducem un soare în familia Elenei”, a menționat organizatoarea licitației Angela Iurcu.

Vizitatorii galeriei de artă au avut ocazia să o ajute pe Elena prin achiziționarea unei opere.

Lucrările care nu s-au vândut în prima zi de licitație vor fi expuse încă două săptămâni. La sfârşitul lunii ianuarie, fotografa Elena Mocrii şi-a anunţat prietenii, pe o reţea de socializare, că suferă de leucemie. În mesajul postat ea a menţionat că are nevoie de efectuarea unui transplant de celule stem care costă 250.000 de euro.

Noi benzi pentru transportul public vor apărea

Benzile dedicate transportului public pe str. Hîncești (sectorul cuprins între străzile Alexei Mateevici și Miorița) vor fi extinse, iar schița de proiect pentru bd. Moscova este în faza de elaborare. Anunțul a fost făcut de către Primăria Chișinău.

Până în prezent, 17 străzi din oraș au fost amenajate cu benzi dedicate, totalitatea cărora însumează 45 km pe sens dus-întors. Este vorba de străzile: Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi, Decebal, Dacia, Ciuflea, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Alexandr Pușkin, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Renașterii Naționale, Bogdan Voievod, Alecu Russo, Mircea cel Bătrân și Alba Iulia.

Va avea loc simplificarea proceduri de obținere a permisului de conducere! Vezi detalii

Potrivit proiectului, admiterea la examen va fi posibilă prin utilizarea sistemului informațional automatizat „Registrul unităților de instruire a conducătorilor de vehicule și al formabililor”. De asemenea, va fi exclusă prezentarea actelor de studii pe suport de hârtie, ceea ce va contribui la digitalizarea întregului proces. 

„În acest fel, simplificăm procedurile, reducem corupția și creștem calitatea procedurii de obținere a permiselor de conducere”, a spus premierul Dorin Recean. 

O altă modificare ține de simplificarea procedurii de obținere a permiselor de conducere pentru anumite categorii de vehicule. De exemplu, persoanele care dețin permis de conducere de categoria B pentru vehicule cu transmisie manuală, la susținerea examenului la o altă categorie, pentru vehicule cu transmisie automată, vor putea conduce și vehicule cu transmisie manuală de categoria respectivă.

Totodată, persoanele care dețin permis de conducere de categoria B de cel puțin 24 de luni vor putea solicita dreptul de a conduce vehicule din subcategoria A1(motociclete), cu condiția absolvirii unui curs deplin de instruire practică, fără instruire teoretică și examinare.  

Proiectul va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

A dispărut. Rudele cer ajutor pentru a o găsi

O fetiță de 12 ani din Chișinău a dispărut iar ultima dată a fost văzută urcând într-un troleibuz alături de un băiat.

Laura Arman, are 12 ani și locuiește în sectorul Botanica al Capitalei a relatat nana acesteia pentru echipa.md.

Laura a fost văzută ultima dată pe 15 octombrie, în jurul orei 15:00, pe strada Decebal, vizavi de Taxi Blues Cafe, urcând în troleibuzul 4, în direcția străzii Hristo Botev.

Conform martorilor, ea era însoțită de un tânăr de aproximativ 18 ani, cu o înălțime de 1,80 m, păr brunet și ochi căprui, având un iPhone alb.

Cei care dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugați să contacteze la 112 sau 069 522 443.

Vaccinul periculos care zguduie Franţa! Medic:,,Nu vă lăsaţi manipulaţi!’’
Articolul anterior
Cauți un cadou pentru Ea? Dăruiește-i un Certificat la Unica Sport!
Articolul următor