Iată cum a fost la IA Mania 2016! Plin de culoare și sute de oameni prezenți

Astăzi, cel mai tare festival al verii, IA MANIA și-a primit cu drag invitații. Sute de oameni au evadat din forfota orașului, la peste 50 de km de Chișinău, în Holercani.

separator

_MG_3662
Părinți și copii s-au adunat pe malul bătrânului Nistru pentru a purta IE cu Mândrie! Aceștia au avut parte de muzică live, bucate tradiționale și multă voie bună.

Meșteșugari și artiști din întreaga țară şi-au expus costumele naţionale, obiectele şi bijuteriile confecţionate manual. Zeci de comercianți cu bucate tradiționale au participat în concursul ”Celor mai bune sarmale” și a “Celor mai gustoase placinte”. Iar brandurile autohtone ”Din Inimă” și-au prezentat colecțiile de vară.

Cei prezenți au avut parte și de ateliere de dansuri tradiționale, ateliere de broderie, țesut la rame, tricotare, ateliere pentru copii de confecționare fluiere, măști populare și ulcerașe din lut. Copii au fost impresionați de trambuline, scrânciob, ateliere de pictură, body art, tatuaje cu hena.

Nata Albot, împreună cu echipă KLumea, au reușit să organizeze un eveniment pe cinste, care a întrecut așteptările celor prezenți. Mâine revenim cu poze de la cel mai frumos concurs pentru tinerii designeri, ”Mândria”.

 

 

_MG_3654_MG_3662 _MG_3670

_MG_3679_MG_3683_MG_3687

_MG_3704 _MG_3712 _MG_3719 _MG_3721 _MG_3722 _MG_3732 _MG_3734 _MG_3737 _MG_3764 _MG_3776 _MG_3777 _MG_3779 _MG_3781 _MG_3791 _MG_3801 _MG_3814 _MG_3824 _MG_3840 _MG_3847 _MG_3879 _MG_3880 _MG_3881 _MG_3886 _MG_3924 _MG_3987 _MG_4034 _MG_4087 _MG_4093 _MG_4095

Noi benzi pentru transportul public vor apărea

Benzile dedicate transportului public pe str. Hîncești (sectorul cuprins între străzile Alexei Mateevici și Miorița) vor fi extinse, iar schița de proiect pentru bd. Moscova este în faza de elaborare. Anunțul a fost făcut de către Primăria Chișinău.

Până în prezent, 17 străzi din oraș au fost amenajate cu benzi dedicate, totalitatea cărora însumează 45 km pe sens dus-întors. Este vorba de străzile: Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi, Decebal, Dacia, Ciuflea, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Alexandr Pușkin, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Renașterii Naționale, Bogdan Voievod, Alecu Russo, Mircea cel Bătrân și Alba Iulia.

Va avea loc simplificarea proceduri de obținere a permisului de conducere! Vezi detalii

Potrivit proiectului, admiterea la examen va fi posibilă prin utilizarea sistemului informațional automatizat „Registrul unităților de instruire a conducătorilor de vehicule și al formabililor”. De asemenea, va fi exclusă prezentarea actelor de studii pe suport de hârtie, ceea ce va contribui la digitalizarea întregului proces. 

„În acest fel, simplificăm procedurile, reducem corupția și creștem calitatea procedurii de obținere a permiselor de conducere”, a spus premierul Dorin Recean. 

O altă modificare ține de simplificarea procedurii de obținere a permiselor de conducere pentru anumite categorii de vehicule. De exemplu, persoanele care dețin permis de conducere de categoria B pentru vehicule cu transmisie manuală, la susținerea examenului la o altă categorie, pentru vehicule cu transmisie automată, vor putea conduce și vehicule cu transmisie manuală de categoria respectivă.

Totodată, persoanele care dețin permis de conducere de categoria B de cel puțin 24 de luni vor putea solicita dreptul de a conduce vehicule din subcategoria A1(motociclete), cu condiția absolvirii unui curs deplin de instruire practică, fără instruire teoretică și examinare.  

Proiectul va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

A dispărut. Rudele cer ajutor pentru a o găsi

O fetiță de 12 ani din Chișinău a dispărut iar ultima dată a fost văzută urcând într-un troleibuz alături de un băiat.

Laura Arman, are 12 ani și locuiește în sectorul Botanica al Capitalei a relatat nana acesteia pentru echipa.md.

Laura a fost văzută ultima dată pe 15 octombrie, în jurul orei 15:00, pe strada Decebal, vizavi de Taxi Blues Cafe, urcând în troleibuzul 4, în direcția străzii Hristo Botev.

Conform martorilor, ea era însoțită de un tânăr de aproximativ 18 ani, cu o înălțime de 1,80 m, păr brunet și ochi căprui, având un iPhone alb.

Cei care dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugați să contacteze la 112 sau 069 522 443.

Îngrijește-ți corect costumul de baie!
Articolul anterior
3 sfaturi simple pentru picioare sănătoase!
Articolul următor