Soția analistului Petru Bogatu, jurnalista Viorica Cucereanu-Bogatu, a publicat pe Facebook un mesaj emoționant, în care povestește inclusiv despre boala care l-a răpus pe publicist. Anunțăm că Petru Bogatu va fi înmormântat, astăzi, la Cimititul „Sfântul Lazăr” din municipiul Chișinău.
Tot ce am mai bun la mine e de la tăticu, mi-a spus Cristi pe când avea vreo patru ani.
– Și de la mămica?
– Ochi albaștri.
Tot ce am mai bun în viață, am de la Petru, zic eu astăzi, omul care transpare în făptura, profilul, inteligența și profunzimea lui Cristi.
M-a durut să citesc niște știri sterpe care au dat în vileag ceea ce de aproape 12 ani a fost taina vieții mele, unicul lucru pe care nu i l-am mărturisit soțului meu.
Petru s-a îmbolnăvit în iulie 2008, acuzând o problemă hematologică acută. Regretatul doctor Iurie Chelea, o personalitate notorie în domeniu care ne-a ieșit în cale, apelase la somități din România pentru a-i stabili diagnosticul, or neavând cetățenie română nu ne puteam deplasa peste Prut. Iurie Chelea m-a ferit să-mi spună adevărul, cu atât mai mult pe Petru, ne-a anunțat că urmează un tratament de întreținere și că asemenea pacienți imunodeficitari trebuie să fie foarte prudenți și atenți la regimul lor de viață. De atunci încoace, asta a fost: „Pune-ți gluga, scoate-ți gluga, descheie-te la doi nasturi, încheie-te la trei etc.”. Să nu fie nici prea cald, nici prea rece, fără ploaie, fără vânt, fără soare, fără munte, fără mare. Fără Paris, fără Florența, fără Barcelona („Visez să stăm într-o crâșmă la Barcelona”, mi-a spus acum câteva luni. „Vom merge la anul”, i-am răspuns eu, știind ambii că este imposibil). Și nesfârșitele remedii de întărire a imunității, de alcalinizare etc.
Vreo trei deplasări în România în toată această perioadă și atât. Cartea și calculatorul. Și studiourile radio/tv. Atât!
– Nu am avut asemenea pacienți ca dl Bogatu, să lucreze atât de intens cu un asemenea diagnostic, mi-a spus Galina Durbaliova, cea care a preluat tratamentul său. Pacienții noștri de regulă se stresează, cad la pat și nu mai sunt buni de nimic.
Mulțumesc Domnului pentru acești 11,5 ani de viață ai lui Petru, în care a reușit să crească și să se formeze Cristi, în care s-a bucurat de performanțele minunaților și talentaților săi nepoței Petruț, Sandu și Mihăiță de la feciorul Iulian și nora Veronica.
Le mulțumesc medicilor care au păstrat confidențialitatea și au oferit grijă și atenție, Secției de Hematologie, în persoana Galinei Durbaliova, dnei director al Institutului de Oncologie Larisa Catrinici, profesorului Gheorghe Anghelici cu echipa sa de la Spitalul nr. 3 care au intervenit într-o situație de criză, asistentelor medicale, niște virtuoase în a potrivi acul în venele ce se tot subțiau.
Nu i-am spus niciodată lui Petru adevăratul său diagnostic pe care l-am aflat după decesul doctorului Chelea și care mi-a pus pe jar zilele și nopțile. Am urmărit toate noutățile medicale și știu că în anul curent în SUA se testează un medicament revoluționar în domeniul hematologiei. Am sperat să avem parte de încă 2-3 ani de viață ca să ajungă acest medicament la cei care au nevoie de el.
Fac aceste detalii publice pentru că este poate lecția principală a vieții lui Petru. Să scrii, să perseverezi în a convinge, explica, educa și cultivi spirite, mentalități și conștiințe, să citești și să studiezi neostenit pe fundalul unei maladii tot mai istovitoare, în ultimii doi ani cu tot mai multe perfuzii și transfuzii de sânge!
Nu înțeleg cum poate mintea unui om să cuprindă atâtea cunoștințe! – se minuna bătrânul meu tată, pedagogul emerit Radion Cucereanu, care el însuși era un adevărat enciclopedist.
Cu plecarea fulgerătoare a lui Petru n-o să mă împac niciodată. Sâmbătă după-masă a acuzat slăbiciuni și febră. Medicul de la urgență n-a constatat raluri în plămâni. Duminică era foarte slăbit, se deslușeau raluri pe stânga și am mers la spital. O noapte stabilă și o prăbușire totală duminica, pe 22 martie, Ziua Crucii și Ziua Tuturor Sfinților/stil vechi.
Plecarea sa la Domnul într-o zi de mare semnificație creștină este unicul gând care mă ajută.
Petru a fost omul credinței. Biblia era cartea pe care o ținea mereu pe masă și o lua în toate peregrinările sale. În timpul campaniei electorale din 1998, el, candidat la scrutinul parlamentar din partea PPCD, se deplasa la o întâlnire cu alegătorii și în mașina în care se afla a dat să lovească direcționat un camion. Ulterior tentativa de asasinat a fost confirmată de serviciile respective. „Știi despre ce discutam noi cu Sergiu Mocanu în clipa când se îndreptase violent camionul spre noi? Despre semnificația Crucii ca simbol al creștinismului!”.
Petru a fost inclus de trei ori, dacă nu greșesc, pe listele electorale. Pentru primul Parlament al Republicii Moldova a fost înaintat din partea radiodifuziunii naționale, dar adunarea a fost considerată nevalabilă. S-a mai convocat o dată și iarăși ceva n-a mers cu înregistrarea. Cineva cu tot dinadinsul s-a opus promovării sale în Parlament.
Nevăzutele drame ale unei familii: bunelul său, Efrim, a fost împușcat la Nistru de grănicerii sovietici în tentativa de a se refugia în Basarabia, în perioada în care era parte a României; buna și înțeleapta Tatiana, sora lui Petru, valoros inginer din Tiraspol, a fost disponibilizată de la marea întreprindere unde lucra și nu și-a mai refăcut în măsură deplină viața profesională, iar însuși Petru din 1993 n-a fost la baștină, multă vreme având interdicție.
Impactul lui asupra mediului jurnalistic autohton a fost mai mult decât se știe. Protestele anticenzură la „Teleradio-Moldova” din 2002, care în doar trei luni s-au soldat cu votarea proiectului Legii despre Instituția Publică Națională a Audiovizualului au demarat cu implicarea lui directă. Ne înțelesesem cu Corina Fusu, Silvia Hodorogea și alți câțiva colegi să scriu eu declarația: „Scrie tu, ad-o mâine, te va ajuta Petrică”. Asta pentru că nici noi nu prea știam ce să solicităm. „Pledați pentru instituția publică a audiovizualului, libertatea de expresie, pluralismul de opinii, excluderea cenzurii, ne-a spus Petru, mergeți pe un mesaj profesionist. Țineți-vă departe de politic!”, primele texte esențiale ale protestatarilor fiind redactate tot de el.
În același an, la recepția de la 1 decembrie oferită de Ambasada României, urcam scările și am dat de Iu. Roșca. „Declarația anticenzură s-a scris în casa mea, i-am zis eu. Mi-am dat seama, să nu recunosc eu stilul lui Petrică?!”, a râs machiavelic cel care peste o lună avea să închidă „Țara” pe care așa și nu a putut-o pune sub stăpânirea sa. „Nu trebuia să-i spui, seamănă a laudă, m-a probozit Petru. Vreau să știe că nu a monopolizat el patriotismul și românismul”. Ori, Roșca nu știa că la venirea protestatarilor în dealul Schinoasei va fi întâmpinat cu o Declarație anticenzură, el urmând să-și rescrie din mers scenariul.
Părintele Mihail Bortă mi-a reiterat aseară că a crescut citind editorialele sale din „Țara” și „Flux”, ca și mulți tineri care s-au dus să studieze teologia în România.
– El, tata, m-a făcut să simt românește și să am mereu tricolorul în inimă, a scris Cristi pe Facebook pe 22 martie.
Acum câteva zile Petru-mi zicea de un titlu publicat într-un ziar italian: „Cât am fost de fericiți și nu ne-am dat seama!”. Și tot în aceeași zi îmi spune că după coronavirus rata divorțurilor în China a crescut. Zic: „Au stat cuplurile acasă și s-au săturat unul de altul”. „Cum să te saturi? Mie mi-i foarte bine cu voi!”.
Familia noastră, prietenii noștri dragi, o comunitate deosebită, Vă mulțumesc că ne-ați fost și sunteți mereu alături! Mulțumesc surorii mele Lidia Marin, cumnatului Constantin Marin, rudelor mele apropiate Mihai și Raisa Cucereanu, Maria Mogoreanu pentru prezența desăvârșită în viața noastră. Mulțumesc prietenelor mele de suflet de o viață Larisa Silvestru, Silvia Hodorogea, Lidia Reniță, Aneta Grosu, Antonina Sârbu, Liliana Ciobanu pentru dragoste! Vă mulțumesc, rudele mele scumpe din România, Franța, Italia, Canada, din Moscova!
Pentru prima dată vom întâlni Paștele fără Petru; lumina Învierii o luam mulți ani la rând de la biserica Liceului „Prometeu”, liceu și biserică atât de dragi inimii lui.
De 11 ani și opt luni, de când s-a îmbolnăvit Petru, mi-a fost mereu dor de el, cel care nu-mi va mai fi alături. Se putea întâmpla în orice zi, în ultimul timp. Zi de zi, trăită cu drag și dor nestăvilit pentru cel care nu va mai fi.
Mulțumesc, Soare, că ai răsărit în această zi a înmormântării lui!
Mulțumesc, Doamne, că mi l-ai rânduit pe Petru ca soț și tată al copilului meu!
Mulțumesc că mi-ai dăruit sufletul meu pereche! E peste toate bogățiile lumii!
Știu de mai multă vreme ce voi scrie la mormântul lui Petru: titlul romanului său, inspirat din Ecleziast – „Funia împletită în trei nu se rupe ușor!”, mesajul fundamental al lui Dumnezeu pentru familie.
Zece oameni, atâția vom fi astăzi la Cimitirul sf. Lazăr din Chișinău.
Cei care nu veți fi cu noi, dar sunteți cu gândul la marea noastră pierdere, vă rog să aprindeți câte o lumânare.
Vă mulțumesc tuturor – colegii mei din Academie, foști colegi de televiziune și de presă, discipolii lui Petru, pentru regretele și sentimentele alese pe care le purtați și manifestați pentru Petru, toți cei care ați scris mesaje de susținere!
Petru a fost omul Iertării, n-a fost supărat pe nimeni sau supărarea sa a fost trecătoare.
Iartă-mă și pe mine, dragul meu, DRAGUL MEU, pentru tot ce nu am reușit să fac pentru tine!
Binevestește, Doamne, mântuirea sufletului bunului meu soț!
