Primăvara revine – „Vernisajul în vals de primăvară” promite o atmosferă diafană, plină de arome rosé

În data de 20 aprilie la Chișinău s-a desfășurat Avanpremiera Vernisajului Vinului, ediția a XII-a, cu genericul „Vernisaj în vals de primăvară”. Această ediție este parte a unei ample campanii de comunicare, „Rosés de Moldova”, lansată odată cu avanpremiera.

separator

_MAX7627 (Copy)

Vernisajul Vinului și campania sunt organizate de Oficiului Național al Viei și Vinului, cu susținerea partenerului strategic, Proiectul de Competitivitate din Moldova al USAID și Guvernului Suediei.

Invitații au fost întâmpinați la „Rozmarin Cafe”, unde au aflat despre noutățile ediției. „Vernisajul în vals de primăvară” va avea loc pe 27 aprilie, ora 18.00, la „Capitoles Park”, conceptul fiind inspirat de celebra capodoperă a compozitorului Eugen Doga – valsul „Gingașa și tandra mea fiară”.

„Chiar dacă timpul de afară a fost crunt zilele trecute, joi, la Vernisajul Vinului – va fi din nou primăvară! Vom avea un Vernisaj în vals de primăvară, cu un număr record de vinuri albe și rosé. În acest an am decis să amplificăm efectul evenimentelor tradiționale pe care le organizăm în ajunul Vernisajului, unindu-le într-o campanie mare cu accent pe vinurile rosé. Astfel ne propunem să popularizăm Vinul Moldovei pe piața internă, să educăm publicul privind consumul corect și responsabil al vinurilor de calitate, dar în același timp, în premieră, să identificăm tendințe regionale de producție și consum. Aceasta ne va permite să producem mai eficient și să valorificăm trăsăturile distincte ale Vinului Moldovei, mai ales nuanțele de rosé.”, a declarat Gheorghe Arpentin, directorul ONVV.
_MAX7750 (Copy)_MAX7756 (Copy)

În cadrul avanpremierei au fost prezentate noutățile în materie de vin, iar unele dintre cele circa 20 de vinuri noi, care vor fi lansate oficial chiar în timpul Vernisajului, au fost oferite spre degustare invitaților. Vizitatorii „Vernisajului în vals de primăvară” vor participa la degustări cu 300 de vinuri de calitate premium caracteristice sezonului – albe și rosé, expuse de un număr record de companii vinicole, toate reunite sub brandul de țară Vinul Moldovei.


„Cu fiecare ediție, Vernisajul Vinului devine un eveniment tot mai bun și mai deosebit, iar consumatorii au ocazia să deguste o varietate mai mare de gusturi, legende, istorii. Evenimentul este o bună ocazie de a discuta cu cei care, de fapt, produc aceste vinuri și care trăiesc fiecare moment de făurire a produselor din Moldova. Vernisajul este dedicat vinurilor de calitate cu care Moldova se mândrește atât pe piața locală, cât și pe plan internațional. Evenimentul are menirea de a contribui la educarea consumului conștient al vinului de calitate, oferind consumatorilor ocazia de a afla mai multe despre Vinul Moldovei.”, a spus Diana Lazăr, vicedirector, Proiectul de Competitivitate din Moldova.

Vernisajul Vinului reprezintă, în mod tradițional, o platformă unică de promovare și o rampă eficientă de lansare a produselor vinicole autohtone. La această ediție a Vernisajului, alături de 39 de vinării consacrate, vor participa și 10 vinării care se lansează în premieră pe piața locală cu vinuri de calitate îmbuteliate.

„Venim de fiecare dată la Vernisajul Vinului cu o deosebită plăcere, deoarece e o sărbătoare pentru echipa noastră și un prilej bun de a discuta cu consumatorii noștri. Pe an ce trece, consumatorii sunt tot mai pregătiți, cu mai multe cunoștințe în materie de vinuri, fiind interesați de anumite soiuri, de maturitatea vinului, de zona vitivinicolă din care provine, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Și asta datorită cursurilor, degustațiilor și masterclass-urilor destinate amatorilor de Vinul Moldovei. Acest fapt ne face să fim mai ambițioși și mai atenți față de preferințele iubitorilor de licori bahice.”, a declarat Lilia Dulgher, vinificator, „Gitana Winery”.
_MAX7688 (Copy)_MAX7715 (Copy)_MAX7728 (Copy)
„La acestă ediție fiecare producător, inclusiv micii producători, au pregătit vinuri speciale, vinuri noi. De aceea îi invităm pe amatorii de vin să ne viziteze la Vernisajul Vinului și îi asigurăm că vor avea parte de multe surprize!”, a menționat Sergiu Gălușcă, vinificator, vinăria „Unicorn”.
„Datorită Vernisajului Vinului,  am avut succes la lansarea vinurilor noi pe piață. La acest eveniment am găsit publicul și consumatorul potrivit, care a avut ocazia să deguste noile vinuri înainte de a le cumpăra. Avem multe așteptări de la noul nostru vin rosé, destinat consumatorilor tineri și pe care l-am creat cu suportul Oficiului Național al Viei și Vinului și a partenerului său strategic, Proiectul de Competitivitate din Moldova.”, a spus Alexei Mocanu, vinăria „Mileștii Mici”.

În această ediție organizatorii promit o atmosferă cu totul și cu totul specială. Vizitatorii sunt invitați să deguste cele peste 300 de vinuri expuse de 49 de companii vinicole. Tuturor participanților le va fi oferit un ghid al vinurilor – Colecția de Vinuri primăvară-vară pentru anul 2017, unde vor fi descrise toate aromele în vogă purtate de Vinul Moldovei.

Invitații speciali ai „Vernisajului în vals de primăvară” sunt experți internaționali de talie mondială, care participă la jurizare în cadrul concursului regional „Competiția Rosé”, unde vor face o selecție a celor mai reușite vinuri rosé ale acestui sezon. Cele mai bune vinuri selectate de către juriu vor fi expuse la un stand special amenajat și propuse spre degustare vizitatorilor Vernisajului, sub îndrumarea somelierilor.

_MAX7598 (Copy)_MAX7662 (Copy)
„Pentru mine vinul rosé este o istorie de dragoste. Eu vin dintr-o regiune din Franța despre care se spune că produce cele mai bune vinuri rosé din lume – regiunea Provence. În ziua de astăzi vedem că unele țări se deschid spre vinul rosé, care este începutul verii, este sărbătoarea și fericire. Pentru vinificatori, producerea unui vin rosé este un proces mai dificil, din cauza obținerii culorii și a unui rezultat foarte precis. Iar tinerii vor prefera vinul rosé, decât un vin roșu, de exemplu. În Franța, nicio masă nu începe fără a consuma un aperitiv cu un vin rosé. Moldova se înscrie într-un program de calitate care crește tot mai mult și mai mult. Am degustat niște vinuri extraordinare și am venit să facem aici un audit în ceea ce privește serviciul de somelier în restaurante și să-i instruim. Moldova începe, pas cu pas, să devină o mare țară producătoare de vinuri rosé.”, a declarat Brigitte Leloup, Maître Sommelier, vicepreședintele Asociației Somelierilor Europeni.

„Vernisajul în vals de primăvară” va cuprinde un spectacol cultural în stilul valsului vienez, susținut de dansatorii ansamblului „Codreanca”, pe melodia aleasă drept imn al ediției. Iar discipolii lui Eugen Doga de la școala de muzică care îi poartă numele vor oferi oaspeților evenimentului un recital din piesele compozitorului, interpretate la acodeon.

Pentru detalii despre Vernisajul Vinului ediția a XII-a accesați pagina evenimentului.

Biletele pentru Vernisajul Vinului pot fi procurate aici.

Sau în magazinele de specialitate:
1. Magazin specializat in bauturi alcoolice Vinurile Moldovei, bd. Stefan cel Mare 126, intersectie cu str. V.Alecsandri. 10:00 – 19:00
2. Carpe Diem, Wine Shop & Bar – str. Columna 136, 11:00 – 23:00
3. Vinoteca Wine.MD – str. A. Pușkin 15, 09:00 – 20:00

_MAX7621 (Copy)

Despre Vernisajul Vinului

Vernisajul Vinului este un eveniment select dedicat promovării culturii vinului și a consumului vinului de calitate în Republica Moldova. Manifestarea a fost organizată pentru prima dată în 2011 și are loc în mod tradițional de 2 ori pe an, în ediții de primăvară și de iarnă, sub egida brandului de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”. Evenimentul își propune următoarele obiective: stimularea pieței interne a vinurilor de calitate produse în Moldova, creșterea culturii de consum a vinului de calitate, precum și oferirea unei platforme de comunicare între vinificatori și consumatori, unde se lansează noi produse și trenduri de consum.

Ediția de primăvară prezintă consumatorilor noile vinuri albe și rosé ale anului în curs, iar în cadrul ediției de iarnă sunt expuse în vernisaj vinurile roșii seci, de desert, ice-wine și spumante. Vizitatorii pot vota pentru vinurile care le-au plăcut, fiind decernate trofeele „Vernisajul în Alb” și „Vernisajul în Rosé” (în ediția de primăvară) sau „Vernisajul în Roșu” și „Vernisajul Efervescent” (în ediția de iarnă).

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului

ONVV este expertul nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator. Printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

Doi bărbați reținuți pentru pungășii comise în centrul Capitalei

Doi bărbați de 24 și 48 de ani din Chișinău și Criuleni au fost arestați pentru 30 de zile, fiind suspectați de comiterea unei pungășii în sectorul Centru al Capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Aceștia, aflându-se în incinta unui local, au profitat de neatenția unui bărbat și i-au sustras din buzunar portmoneul cu acte de identitate și bani, telefonul mobil și alte bunuri personale, suma totală a prejudiciului fiind de 22.000 de lei.

În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală efectuate de către ofițerii Inspectoratului de poliție Centru, la scurt timp indivizii au fost identificați și reținuți.

Bărbații sunt cercetați penal pentru pungășie, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscǎ închisoare de până la 4 ani.

Rusia acuză Moldova de o colaborare cu NATO

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să îşi aducă infrastructura militară mai aproape de Rusia, relatează Reuters citat de evz.ro.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului, a făcut această acuzaţie în cadrul briefingului de presă săptămânal, în timpul căruia a declarat că majoritatea populaţiei din Republica Moldova nu doreşte să adere la alianţa militară.

Ea s-a referit la transferurile extinse de arme către Moldova în ultimele luni şi la opiniile pro-occidentale ale Maiei Sandu, preşedintele Moldovei.

Atac „inuman” de Crăciun

Rusia a lansat zeci de rachete și drone asupra rețelei energetice a Ucrainei în dimineața zilei de Crăciun.

Alarmele au sunat încă de la ora 5:30 dimineața, după ce Rusia a lansat rachete de croazieră Kalibr din Marea Neagră.

„Putin a ales în mod deliberat Crăciunul pentru a ataca. Ce ar putea fi mai inuman? Mai mult de 70 de rachete, inclusiv rachete balistice, și mai mult de o sută de drone de atac. Ținta este sistemul nostru energetic,” a spus Zelenski.

„Dimineața de Crăciun a arătat din nou că nimic nu este sacru pentru țara agresor”, a declarat Svitlana Onșciuk, șefa regiunii Ivano-Frankivsk.

Ea a spus că o parte a regiunii a rămas fără electricitate „într-un moment în care sărbătorim una dintre cele mai mari sărbători religioase — Crăciunul luminos.”

Crăciun pe rit nou

Acesta a fost al 13-lea atac de amploare asupra sistemului energetic al Ucrainei din acest an, cel mai recent din campania Rusiei care vizează rețeaua electrică în timpul iernii.

Documentarea celor 140 de mii de oameni care și-au vândut votul la alegeri abia începe

Peste 80 de dosare penale au fost pornite pe fapte de corupere electorală, a precizat pentru Teleradio-Moldova, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, transmite IPN.

„În ultima perioadă, avem o accelerare la procesul de documentare și, dacă o să analizăm comunicatele Procuraturii, zilnic sunt expediate în instanța de judecată diferite dosare la capitolul respectiv”, a menționat Viorel Cernăuțeanu.Cât ține de coruperea pasivă, adică primirea de bani pentru a susține un anumit candidat, circa 140 de mii de oameni vor fi documentați prin prisma Codului Contravențional, amenda prevăzută fiind de până la 37 de mii de lei.„Cei 140 de mii de cetățeni care s-au lăsat corupți și influențați în acest proces abia acum am finalizat procedura de descifrare detaliată, absolut toate datele, și cred că în cel mai scurt timp vom purcede la examinarea și documentare acestor persoane. Dar nu înseamnă că toți ei vor fi sancționați. Mulți colaborează”, a menționat Cernăuțeanu.

Potrivit șefului IGP e nevoie de o îmbunătățire continuă a legislației pentru a ușura munca oamenilor legii.„Infractorii organizației criminale Șor au schimbat doar în ultimul an cel puțin 5, 6 forme de finanțare pe teritoriul republicii, anume de asta trebuie modificate normele legale, pentru a crea pârghii legale de documentare pentru ca instituțiile de drept să poată curma aceste fenomene”, a notat șeful IGP.

9 luni de grijă și protecție cu Medpark
Articolul anterior
Un bărbat de 26 de ani a fost electrocutat în timpul misiunii
Articolul următor