StarNet te invită la Festivalul vinului artizanal, al tradițiilor gastronomice și meșteșugurilor populare

Concursul vinului de casă „Polobocul de aur”, organizat în Moldova deja de 12 ani, evoluează în acest an în Festivalul vinului artizanal, al tradițiilor gastronomice și meșteșugurilor populare. Tot din acest an, festivalul are în calitate de sponsor și compania StarNet.

separator

Evenimentul va avea loc pe 25 aprilie, în satul  Răciula, Călărași, un loc pitoresc și înconjurat de monumente istorice. Pe lângă un program de divertisment extraordinar pregătit de organizatori, ce va cuprinde evoluția ansamblurilor folclorice și a artiștilor autohtoni, StarNet va avea pentru toți vizitatorii surprize speciale.

Festivalul „Polobocul de aur” are drept scop popularizarea vinului artizanal, a tradiţiilor naţionale de fabricare a acestuia şi produselor gastronomice autohtone, dar și a potențialului turistic din zonele în care va fi desfășurat. În cadrul evenimentului din 25 aprilie vor fi expuse vinurile câtorva zeci de producători, iar vizitatorii vor avea ocazia să desemneze, prin degustare, cel mai bun vin la categoria „Preferința consumatorilor”.

De asemenea, vor putea cumpăra produse ale meșterilor populari, participa la ateliere de artizanat, vor avea parte de concursuri specifice meșteșugărești, concursuri gastronomice și tururi la cele patru mănăstiri aflate la doar câțiva kilometri distanță de Răciula.

”StarNet are o istorie de succes în susținerea evenimentelor culturale, unele devenite tradiționale și notorii, apreciate de mii de oameni.  Suntem de câțiva ani parteneri ai Festivalului Gustar, am susținut Târgul Olarilor și o multitudine de evenimente regionale, iar în acest an ne mândrim să fim în lista partenerilor Festivalul vinului artizanal, al tradițiilor gastronomice și meșteșugurilor populare ”Polobocul de Aur” și să contribuim astfel la dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Ne dorim să-i ajutam pe cei din diferite comunități să creeze valoare pe termen lung și să evolueze continuu”,  spune Aurelia Salicov, Director ”StarNet Soluții”.

Maia Sandu, la Forumul femeilor din Moldova 2024: ,,Să fim generația de femei care aduce Uniunea Europeană în Moldova”

Președinta Maia Sandu a participat astăzi la Forumul Femeilor din Moldova, unde a vorbit despre rolul femeilor de a transforma lucrurile în societatea noastră. 

„Azi, una din trei afaceri din țara noastră este condusă de o femeie, 24% din primari sunt femei, 11 femei ne vor reprezenta la Jocurile Olimpice și tot o femeie conduce procesul de negocieri privind aderarea la Uniunea Europeană”, a spus șefa statului, potrivit unui comunicat al Președinției Republicii Moldova. 

La „Forumul femeilor din Moldova 2024”, Președinta a vorbit și despre discriminare, inechitate, despre problema discursului de ură, despre faptul că fiecare a treia femeie din țara noastră a suferit de-a lungul vieții o formă de violență. Șefa statului a subliniat că femeile trebuie să știe despre Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie și despre Centrul de Justiție Familială al Poliției, instituții care au menirea de a ajuta femeile care se confruntă cu situații de abuz. 

„Le-am îndemnat pe participante să discutăm cu femeile din toate localitățile noastre, să oferim acel cerc de sprijin necesar, de care avem nevoie toate, atunci când puterile par la limită. Le-am îndemnat să avem încredere în forțele proprii, să ne inspirăm din puterea și curajul mamelor și bunicilor noastre, să fim generația de femei care aduce Uniunea Europeană în Moldova”, a punctat Președinta Maia Sandu. 

Fostul viceguvernator al BNM, Arcadie Albul, s-a stins din viață: ,,Un specialist remarcabil și un exemplu de devotament și integritate”

Fostul viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Arcadie Albul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de reprezentanții instituției, care au lăsat un mesaj de condoleanțe familiei îndoliate. „Este o pierdere care lasă un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut”, se arată în mesaj.

Foto: BNM

„Cu profundă tristețe, Banca Națională a Moldovei anunță trecerea în neființă a domnului Arcadie Albul, viceguvernator al BNM în perioada 1 martie 2022 – 31 decembrie 2023, un specialist remarcabil în domeniul financiar-bancar.

Transferându-și cunoștințele și viziunea europeană dobândite în activitatea sa la instituții internaționale, precum Bank for International Settlements (Basel, Elveția), domnul Arcadie Albul a adus o contribuție inestimabilă la reformarea sectorului financiar-bancar din Republica Moldova.

Încă de la numirea sa în funcția de viceguvernator al BNM, a fost recunoscut pentru abordarea sa strategică și pentru eforturile sale necontenite de a dezvolta domeniul plăților în Moldova, fiind un exemplu de devotament și integritate în această funcție de mare responsabilitate.

A jucat un rol esențial în crearea plăților instant MIA în Republica Moldova și modernizarea Sistemului Automatizat de Plăți Interne (SAPI), administrat de BNM. De asemenea, a înființat Direcția FINTECH în cadrul Băncii Naționale, indispensabilă pentru evoluția domeniului plăților.

În același timp, a avut un aport considerabil în procesul de pregătire pentru depunerea cererii de aderare a Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), accelerând astfel integrarea financiară a țării noastre în Uniunea Europeană.

Banca Națională a Moldovei își exprimă profunda recunoștință pentru tot ceea ce a realizat domnul Arcadie Albul.

Banca Națională a Moldovei transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate, fiindu-i alături în această mare durere”, se arată în mesajul reprezentanților BNM.

Un nou gest al lui Emilian Crețu va aduce beneficii copiilor de la școala de baștină a actorului

Emilian Crețu s-a prezentat la ședința Consiliului local Negureni, satul de baștină al actorului. Acesta a anunțat aleșii că intenționează să investească 400 de mii de lei pentru instalarea panourilor fotovoltaice la școala din localitate, astfel încât instituția de învățământ să fie independentă energetic. Majoritatea consilierilor au apreciat inițiativa.

Crețu vrea să investească în școala din Negureni: Replica unui consilierFoto: Captură video

„Anul acesta tare sper că școala noastră din Negureni va fi prima din țară care va avea energie electrică absolut gratuită și o să investesc în școala din Negureni, în viitorul negurenenilor, 400 de mii de lei pentru a pune panouri fotovoltaice și toată școala să aibă electricitate absolut gratuită. O fac pentru Negureni, nu o fac pentru locul de unde m-am pornit. Sunt banii mei personali, nu s-a implicat nimeni din politică”, a afirmat Creţu în ședința din data de 10 iulie, transmite newtv.md.

Majoritatea consilierilor locali s-au arătat încântați de proiectul actorului: „Azi o aprobăm. Succes! Dumnezeu să ne ajute”, au spus aceștia.

Rochia unui designer autohton a ajuns la American Idol!
Articolul anterior
Cum arăta un vibrator cu 300 de ani în urmă!
Articolul următor