Studioul de animaţie Simpals a primit un “mini-oscar” pentru lucrarea „Dji. Death Sails”. Echipa a fost premiată la Festivalul Best Shorts Competition din SUA.
Chiar dacă au fost multe lucrări, juriul a hotărât că anume filmul din Moldova merită premiul “Award of Excellence”.
Statueta poleită cu aur de 24 de carate aminteşte de Oscarul Hollywood-ului.
Europarlamentarul român Corina Crețu a devenit cetățean al Republicii Moldova
Europarlamentarul român, Corina Crețu, a primit aviz pozitiv privind dobândirea cetățeniei Republicii Moldova și urmează să i se elibereze acte de identitate ca cetățean al țării noastre.
În anunțul pe care l-a făcut pe pagina sa de Facebook, eurodeputatul spune că avizul a venit exact în ziua în care Parlamentul Republicii Moldova a votat revenirea la limba română ca limba oficială a statului, transmite moldova1.md.
Corina Crețu mai susține că a fost și va rămâne convinsă de destinul european al Republicii Moldova, iar faptul că a devenit cetățean al țării noastre este pentru ea un semn de solidaritate cu toți locuitorii din stânga Prutului, în aceste momente dramatice pe care le traversează, dar și un omagiu adus refugiaților ucraineni, care fug din calea războiului declanșat de Rusia în țara lor.
Mariana Draguțan a cucerit bronzul la Campionatul European Under 23
Luptătoarea Mariana Draguțan a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de Lupte Feminine Under 23, care se desfășoară în perioada 15-17 martie curent la București, România.
Sportiva moldoveană a reușit să obțină medalia de bronz la categoria de până la 53 kilograme (U-23), după ce a surclasat-o pe adversara sa din Turcia.
Mariana Draguțan este sportiva Centrului de Pregătire a Loturilor Naționale, Maestră Internațională a Sportului.
Premierul Dorin Recean și-a sărbătorit ziua de naștere. A împlinit 49 de ani
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a împlinit vineri, 17 martie, 49 de ani.
Dorin Recean s-a născut la 17 martie 1974 la Dondușeni.
În 1996 a absolvit Academia de Științe Economice din Moldova, fiind licențiat în drept în managementul afacerilor internaționale. Apoi a obținut o diplomă de master în administrarea afacerilor de la filiala din Belgia a Universității Internaționale Newport în 2000.
Dorin Recean a fost ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova din 24 iulie 2012 până la 10 decembrie 2014, Anterior, din 2010, a fost și viceministru al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor. Dorin Recean a fost lector la Academia de Științe Economice, pe care el a absolvit-o în 2007. Între 2000 și 2012 a predat și la Universitatea Internațională Newport din Chișinău.
La data de 10 februarie 2023, Dorin Recean a fost numit în funcția de prim-ministru al Republicii Moldova.