Vitali Cipileaga: „Încă nu am reuşit să ies din pielea personajelor.” Cum a fost lansarea romanului „În umbra pașilor tăi”

Astăzi, amatoarele poveştilor de dragoste au mers la lansarea primului roman al lui Vitali Cipileaga, „În umbra pașilor tăi”, apărut la Editura Bestseller.

separator

Cei prezenţi la eveniment au avut parte de mai multe surprize din partea gazdei. Au avut posibilitatea să procure cartea cu 50% reducere, să primească autografe şi să facă poze cu autorul, iar cei mai isteţi, care au îndrăznit să răspundă la întrebările moderatorului, au primit câte o carte în dar.

15713133_1172242349561344_2111671117_n

Invitaţii au fost primii care au ascutat câteva fragmente din roman, recitate de actorii Nicu Ţurcan şi Daniela Burlaca, cei care apar şi pe coperta cărţii.

15697283_1068164576625893_3100944269223084853_n15622664_1068164169959267_5627199443139308968_n

Vădit emoţionat, autorul a ţinut să le mulţumească celor două femei din viaţa lui, soţiei Diana şi fiicei Rebeca, celor alături de care a muncit pentru a duce romanul la bun sfârşit, dar şi a povestit de unde s-a inspirat.

„Stând de vorbă cu o persoană şi ascultându-i povestea impresionantă de viaţă, o poveste tragică, una în care o persoană decedase, am încercat să scot mesajul şi să-l includ în carte. Romanul este despre tragedie, durere, moarte, suferinţă şi în acelaşi timp despre dragoste, încredere, prietenie. Este un roman realist, în care vreau să se regăsească oamenii.”, a declarat autorul cărţii, Vitali Cipileaga.

#bestseller #vitalicipileaga #inumbrapasilortai @bestseller_books @vitalicipileaga

Фото опубликовано ******* (@irinell19)

15665524_1070005486459422_8714622170449857252_n15673537_1172242036228042_1920312001_n15682962_1172242182894694_731510298_n

Romanul a fost redactat de Rodica Roşca, editat de Ion Bargan, fotografia de copertă a fost făcută de Alex Iordache, conceptul foto îi aparţine lui WalterHirsch, designul şi tehnoredactarea au fost realizate de Ina Moroşanu.

#înumbrapaşilortăi #vitalicipileaga #devorbăcutine

Фото опубликовано Ioana Pascaru (@ioana_pascaru)

35 de ani de inovație: Viorica Cosmetic a marcat lansarea oficială a 3 game noi de produse

În acest weekend, Viorica Cosmetic a celebrat 35 de ani de activitate și lansarea oficială a noilor game de produse: 21Collagen, Fundamental Rejuvenator Capsules și Perfect Glow, în cadrul unui eveniment exclusiv.

Evenimentul a fost organizat într-un restaurant select din capitală și a reunit celebrități din toate domeniile: muzică, actorie, oameni de televiziune, creatori de conținut și lideri de opinie.

După ce au testat noile game de produse, invitații au apreciat textura, ambalajul sofisticat și efectele acestora. 

„Fiecare produs este rezultatul unor studii clinice riguroase. Noile Capsule pentru Rejuvenarea Fundamentală, îmbogățite cu retinal, ceramide, peptide și vitamina E, au demonstrat clinic o creștere a strălucirii pielii cu 24,8% și o reducere a adâncimii ridurilor cu 25,5%. La fel, suplimentul nostru alimentar 21Collagen este creat pe baza a 67 de studii clinice, formula acestuia fiind dezvoltată în colaborare cu nutriționiști din UE.

Muncim continuu pentru a dezvolta produse revoluționare și ne bucurăm atunci când acestea sunt recunoscute la nivel internațional. Doar în 2023, Viorica a obținut peste 15 premii la concursuri internaționale din industria beauty”, a declarat Alexei Munteanu, directorul de marketing și comunicare.

La eveniment a fost prezentă și Anastasia Nichita, brand ambasador Viorica, care a subliniat calitatea superioară a produselor și eficiența acestora:

„Am o mare onoare să fiu brand ambasador Viorica. Produsele sunt cu adevărat bune, așa că le folosesc pe toate, de la cele pentru ten, păr și corp, până la suplimentul alimentar 21Collagen. Sunt extrem de mulțumită și le recomand cu drag. Avem produse foarte bune acasă și ar fi păcat să nu le utilizăm.”

Viorica Cosmetic, cu o experiență de peste 35 de ani pe piață, se remarcă prin calitatea superioară a produselor sale și a reușit să își extindă prezența în mai mult de 10 țări, inclusiv Elveția, Estonia, Letonia, Lituania, România, Canada, Senegal și Taiwan.

Noi benzi pentru transportul public vor apărea

Benzile dedicate transportului public pe str. Hîncești (sectorul cuprins între străzile Alexei Mateevici și Miorița) vor fi extinse, iar schița de proiect pentru bd. Moscova este în faza de elaborare. Anunțul a fost făcut de către Primăria Chișinău.

Până în prezent, 17 străzi din oraș au fost amenajate cu benzi dedicate, totalitatea cărora însumează 45 km pe sens dus-întors. Este vorba de străzile: Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi, Decebal, Dacia, Ciuflea, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Alexandr Pușkin, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Renașterii Naționale, Bogdan Voievod, Alecu Russo, Mircea cel Bătrân și Alba Iulia.

Va avea loc simplificarea proceduri de obținere a permisului de conducere! Vezi detalii

Potrivit proiectului, admiterea la examen va fi posibilă prin utilizarea sistemului informațional automatizat „Registrul unităților de instruire a conducătorilor de vehicule și al formabililor”. De asemenea, va fi exclusă prezentarea actelor de studii pe suport de hârtie, ceea ce va contribui la digitalizarea întregului proces. 

„În acest fel, simplificăm procedurile, reducem corupția și creștem calitatea procedurii de obținere a permiselor de conducere”, a spus premierul Dorin Recean. 

O altă modificare ține de simplificarea procedurii de obținere a permiselor de conducere pentru anumite categorii de vehicule. De exemplu, persoanele care dețin permis de conducere de categoria B pentru vehicule cu transmisie manuală, la susținerea examenului la o altă categorie, pentru vehicule cu transmisie automată, vor putea conduce și vehicule cu transmisie manuală de categoria respectivă.

Totodată, persoanele care dețin permis de conducere de categoria B de cel puțin 24 de luni vor putea solicita dreptul de a conduce vehicule din subcategoria A1(motociclete), cu condiția absolvirii unui curs deplin de instruire practică, fără instruire teoretică și examinare.  

Proiectul va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Un copil a murit intoxicat cu monoxid de carbon la un centru de plasament temporar
Articolul anterior
Olga Verbiţchi, pe aceeaşi scenă cu Carla’s Dreams: „E tot ce mi-am dorit vreodată”
Articolul următor