La 52 de ani, mama unui tânăr mort în Colectiv a născut o fetiță

Mama lui Andrei Bucă, un tânăr de 29 ani de ani care și-a pierdut viața în tragedia de la Colectiv, a născut zilele trecute o fetiță. La 52 de ani, Marcela Bucă nu a putut trăi cu gândul că nu mai avea un copil, așa că, cu doar câteva zile înainte de Paște, femeia a adus pe lume un copil.

separator
Dorin-si-Marcela-Buca

“În momentul când a plecat Andrei dintre noi, am simţit că viaţa noastră nu mai are niciun sens. Am simţit un gol atât de mare încât, în fiecare zi când ne sculam, ne uitam unul la altul, ne luam în braţe şi plângeam. Dar am strâns din dinţi, nu ne-am lăsat şi ne-am înţeles, tot aşa, din priviri, uitându-ne unul la altul, că nu are rost să continuăm în această lume dacă nu mai facem un copil”, a mărturisit Dorin Bucă, tatăl lui Andrei, într-un interviu acordat publicației obiectivbr.ro

Fetița se va numi Andreea, în memoria fratelui ei, dar va purta și numele de Gabriela, pentru că soții au aflat că vor fi din nou părinți anul trecut, chiar în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril.

Andrei a murit în clubul “Colectiv”, pe 15 octombrie 2015, la doar 29 de ani. Tânărul absolvise facultatea de arhitectură şi lucra la o renumită firmă din domeniu, având deja câteva reuşite deosebite pe plan profesional.

Incendiul din clubul Colectiv din București a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit, iar focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului. 64 de tineri au murit atunci, iar în jur de 180 au fost spitalizate cu răni grave.

Miniștrii de externe ai UE discută despre planul de ajutor militar pentru Ucraina în valoare de zeci de miliarde de euro

Miniștrii de externe ai Uniunii Europene urmează să discute luni, la Bruxelles, la Consiliul Afaceri generale (CAE), o nouă inițiativă care ar putea furniza Ucrainei un ajutor militar în valoare de zeci de miliarde de euro, informează dpa citat de Agerpres.ro.

Șefa diplomației europene Kaja Kallas a propus ca Ucraina să primească un ajutor între 20 și 40 de miliarde de euro, potrivit unor informații aflate de dpa. Statele membre ar urma să contribuie la această sumă în funcție de forța lor economică.

Pentru a preîntâmpina un eventual veto din partea anumitor guverne, participarea la această inițiativă este pe bază de voluntariat, se menționează într-un text al corpului diplomatic al UE văzut de dpa.

Ungaria a respins în trecut ajutorul militar al UE pentru Ucraina, calificându-l drept inutil și apreciind că nu face altceva decât să prelungească războiul.

Nu este de așteptat ca miniștrii de externe să ajungă la un acord asupra acestei inițiative, au declarat diplomați, care au sugerat că vor fi necesare alte negocieri între șefii de guvern. Liderii UE urmează să se întâlnească joi pentru următorul lor summit.

Pentru unele țări, precum Germania, sprijinul propus de Kallas nu va reprezenta o problemă. Berlinul a aprobat deja ajutoare în valoare totală de 4 miliarde de euro pentru acest an, urmând ca la această sumă să mai fie adăugate alte 3 miliarde de euro.

Totuși, alte țări mari precum Franța, Italia și Spania vor trebui să-și sporească semnificativ sprijinul pentru Ucraina dacă vor ca respectiva lor contribuție la acest fond să fie proporțională cu puterea lor economică.

În afara promisiunilor de ordin financiar, inițiativa stabilește totodată o țintă pentru țările participante de a livra Kievului două milioane de unități de muniție de artilerie în acest an.

Un alt subiect pe agenda reuniunii de luni include relațiile UE cu SUA, politica blocului comunitar față de Iran și situația din Orientul Mijlociu.

O conferință privind Siria urmează să înceapă imediat după reuniunea CAE, la orele 14:00 GMT, cu obiectivul de a mobiliza mai mult sprijin pentru populația siriană din interiorul țării distruse de război și pentru refugiații sirieni din străinătate.

Italia// Un moldovean a alertat poliția după ce a primit un colet cu 9 kilograme de marijuana

Un moldovean în vârstă de 32 de ani a alertat autoritățile italiene după ce a primit un colet din Spania cu 9 kilograme de marijuana. Cazul a avut loc zilele trecute în comuna Montegrotto Terme, scrie Deschide.md.

Potrivit presei apenine, moldoveanul a sunat la 112, solicitând intervenția autorităților după ce a primit un colet suspect. Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj de carabinieri.

În urma verificărilor, militarii italieni au depistat 9 kilograme de marijuana, dar și datele destinatarului, inclusiv numărul de telefon. Astfel, autoritățile iteliene au dispus desfășurarea unei operațiuni în vederea reținerii traficanților de droguri.

În scurt timp, pe adresa indicată au ajuns doi bărbați. Observând oamenii legii, aceștia au dat bir cu fugiții, însă au fost reținuți în scurt timp.

În urma perchezițiilor la domiciliile acestora, carabinierii au găsit mai multe droguri, printre care marijuana, hașiș, MDMA, un cântar și materiale pentru ambalarea substanțelor narcotice. Ca urmare, s-a dispus plasarea acestora în izolator.

Potrivit autorităților italiene, anume datorită vigilenței moldoveanului a fost posibilă deconspirarea unei scheme internaționale de trafic de droguri.

Tragedie în Macedonia de Nord//Cel puțin 50 de morți într-un incendiu la un club de noapte

Cel puțin 50 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit în timpul unui concert, într-un club de noapte aglomerat din orașul Kocani, Macedonia de Nord, au anunțat oficialii.

Ministrul de Interne, Panche Toshkovski, a declarat într-o conferință de presă pe 16 martie că peste 100 de persoane au fost, de asemenea, spitalizate.

Incendiul a izbucnit în noaptea de 15 martie, atunci când au fost folosite artificii în club timpul unui concert al trupei DNA, a precizat Toshkovski.

El a spus că, din primele informații, tavanul clubului era făcut din materiale inflamabile, care au luat foc de la scânteile artificiilor și au răspândit rapid un fum gros în interiorul localului.

Rudele și prietenii victimelor s-au adunat în fața spitalelor și a instituțiilor locale, încercând să afle mai multe informații.

Parchetul din Macedonia de Nord a anunțat, într-un comunicat, că „toate serviciile competente, inclusiv un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Kocani, se află la fața locului”.

„Numărul victimelor și al răniților în urma incendiului este în curs de stabilire”, se mai arată în comunicat.

Kocani se află la aproximativ 100 de kilometri est de capitala Skopje.

Angela Gonța a postat o poză cu fiica ei, care a acumulat aproape 4000 de like-uri!
Articolul anterior
Un exportator străin a anunțat că va cumpăra pomușoarele din Moldova!
Articolul următor
Close menu