La ce face publicitate cel mai scump fotbalist din lume!

Anual, are un venit de 80 mln de dolari din fotbal, dar nu stă de o parte atunci când are oferte comerciale tentante. Cristiano Ronaldo s-a filmat într-un spot publicitar pentru o comapanie japoneză.

separator

La prima vedere, nu este clar la ce face publicitate. Un instrument foarte bizar, care, de fapt, reprezintă un aparat care te ajută să-ți antrenezi mușchii faciali și să scapi de bolfe.

Spre deosebire de alți invitați, care au încercat aparatul, fotbalistul Cristiano Ronaldo l-a demonstrat doar în mâini.

tumblr_n9t9jiSG5g1qbiysso3_500

Marea Neagră, pe primul loc în topul celor mai poluate mări europene. Ce arată un studiu recent

Este Ziua Mondială a Apei, însă nu avem motive de sărbătoare. După ce o lume întreagă a aflat că Marea Neagră a ajuns coșul de gunoi al Europei, un studiu recent arată că nici râurile sau lacurile noastre nu sunt mai curate.

STUDIU. Marea Neagră este cea mai murdară din Europa - AgroTV

Din cauza deșeurilor, în multe locuri, apa este contaminată, iar plasticul înghițit de pești ajunge, în cele din urmă, la noi în organism.

Ce arată un studiu realizat de experți 

Un studiu făcut de experții care au analizat probe din Lacul Siriu și Râul Buzău arată că, până și apele mai puțin atinse de oameni, ajung să fie pline de deșeuri. Dintre acestea, 70% sunt obiecte de plastic de unică folosință, tacâmuri și farfurii, din care peștii ajung să se hrănească, iar în final și noi.

Oana Ristea, șefa Laboratorului de Calitate a Apelor, Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița: „Studiile făcute în ultimii 15 – 20 de ani arată impactul acestui plastic, în special al macroplasticului. Fragmentele de plastic, care au fost identificate mai ales în organismele filtratoare, care se hrănesc filtrând apa, și ele sunt prima verigă din lanțul trofic. Și cine credeți că este în vârful piramidei trofice? Omul. Deci, acel fragement de microplastic din apă ajunge, în final, în farfuria noastră”.

Marea Neagră ocupă primul loc în topul celor mai poluate mări europene

Conform datelor organizației Greenpeace, jumătate din PET-urile vândute, nu ajung să fie reciclate. De exemplu, în 2016, în Europa, doar 31% din deșeurile de plastic colectate, au fost reciclate. De multe ori, însă, aceste lucruri ajung în apă. O pungă se va descompune complet în aproximativ 20 de ani, în timp ce un recipient din plastic va rezista peste 400 de ani. Până și o brichetă se va dezintegra complet în 100 ani.

sursa

Alertă în Anglia: Creștere șoc a inflației după prețurile uriașe la alimente și alcool. Este cea mai mare din ultimii 41 de ani

Este alertă în Marea Britanie. Inflația uriașă revine și provoacă un șoc pentru englezi după majorările prețurilor la alimente. 

Alertă în Anglia: Creștere ȘOC a inflației după prețurile uriașe la alimente și alcool - Este cea mai mare din ultimii 41 de ani

Este alertă maximă în Marea Britanie, după ce inflația atinge cote uriașe, în pofida estimărilor specialiștilor financiari. 

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 10,4% în februarie, a anunţat Oficiul Naţional de Statistică. Majorarea este determinată de creșterea prețurilor la alimente și băuturi alcoolice, relatează presa britanică. Acum, analiștii financiari se aşteaptă la o nouă majorare a ratelor dobânzilor de către Banca Angliei, în ședința de joi, 24 martie.

Banca Angliei fiind acum sub o presiune uriașă pentru a majora ratele dobânzilor mâine
nflația a înregistrat o creștere șoc azi, determinată de creșterea costurilor cu alimente și băuturi – forțând presiune asupra Băncii Angliei pentru a crește ratele dobânzilor mâine.

Rata anuală a inflaţiei a crescut de la 10,1% în ianuarie şi a fost mai mare decât prognoza de 9,9% făcută pentru februarie de BoE şi de economiştii chestionaţi de Reuters, scrie zf.ro.

Totuși, ministrul de finante britanic Jeremy Hunt a avertizat că scăderile inflației nu sunt „inevitabile”, chiar dacă instituțiile financiare au prognozat creșteri puternice pentru lunile următoare, menționează Daily Mail.

Comparativ cu luna precedentă, preţurile au crescut cu 1,1%, aproape dublu faţă de creşterea de 0,6% prognozată de analişti, scrie Daily Mail. Preţurile alimentelor şi băuturilor nealcoolice au accelerat la 18,2%, cel mai ridicat ritm din ultimii 45 de ani, menționează și Reuters, citată de zf.ro.

Oficiul pentru Statistică Națională a raportat creșterea prețurilor în pub-uri și restaurante, precum și la alimente și băuturi de bază și pentru unele produse vegetale, deoarece costurile ridicate ale energiei şi vremea rea din unele părţi ale Europei au dus la penurie şi raţionalizare. 

Inflaţia de bază, care elimină preţurile volatile la alimente, energie, alcool şi tutun, a crescut, de asemenea, brusc la 6,2% în februarie, faţă de 5,8% în luna precedentă. Acest lucru a depăşit aşteptările economiştilor privind o încetinire la 5,7%.

Analiștii financiari au avertizat că inflaţia preţurilor la alimente afectează major cele mai sărace gospodării, deoarece reprezintă o proporţie mai mare din cheltuielile acestora.Prețurile la alimente și băuturi nealcoolice au crescut cu 18,2% în perioada anului până în februarie, de la 16,8% în ianuarie – această rată anuală fiind acum cea mai mare din 1977. Iar lipsa de legume precum roșiile și ardeii din ultimele săptămâni – care a fost raționalizată în mai multe supermarketuri – constituie, în mare, cauza creșterii alarmante a inflației.

După prăbușirea Silicon Valley Bank și Credit Suisse, unda de șoc a crescut rapid și lira sterlină față de dolarul american.

Lira sterlină a urcat cu 0,5% faţă de dolar după raportul privind inflaţia, tranzacţionându-se la 1,227 dolari. Lira sterlină a crescut cu 1,9% în această lună. Faţă de euro, moneda britanică a crescut cu 0,5%, tranzacţionându-se la 1,139 euro. A crescut cu 0,8% în acest an faţă de moneda unică.

Peste 50 de civili uciși și răniți în câteva ore pe frontul din Ucraina. Vladimir Zelenski, mesaj către Putin după bombardamentele masive

Peste 50 de civili au fost uciși și răniți în atacurile armatei ruse de miercuri în mai multe orașe din sud-estul Ucrainei. Președintele Volodimir Zelenski cere din nou ajutor împotriva „terorismului rusesc”.

Zelensky calls for global rallies to stand with Ukraine | The Hill

Cel puţin 14 persoane au fost ucise miercuri într-o nouă serie de bombardamente rusești în mai multe zone din sud-estul Ucrainei. Dintre acestea, patru au fost ucise miercuri lângă Kiev şi una în oraşul Zaporojie din sud-estul Ucrainei.

Biroul de presă al armatei ucrainene a raportat cel puţin 14 morţi şi peste 40 de răniţi în urma bombardamentelor efectuate în 11 zone din sud-estul Ucrainei. Atacurile au fost raportate în regiunea Doneţk şi în Zaporojie, unde preşedintele Volodimir Zelenski a anunțat un bombardament puternic asupra unui bloc rezidenţial. În Zaporojie, o persoană a fost ucisă, iar alte 25 au fost rănite.

Președintele Volodimir Zelenski a transmis că, prin aceste atacuri ucigașe continue, Moscova arată că nu este interesată în negocieri de pace, notează Reuters și AFP, preluate de agerpres.ro. Zelenski a cerut eforturi suplimentare pentru învingerea „terorismului rus”.

Potrivit Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă al Ucrainei, două cămine şi o facilitate de învăţământ din Rjîşciv, la 64 de kilometri de capitala ucraineană, au fost parţial distruse în timpul unui atac cu dronă care a avut loc în timpul nopţii şi care a ucis patru persoane. 

Şeful poliţiei regionale Andrii Nebîtov a anunţat că 20 de persoane au fost duse la spital şi alte câteva au fost date dispărute în urma seriei de explozii care au avut loc la Rjîşciv după orele trei noaptea (01:00 GMT). Acest atac a fost urmat de un bombardament asupra a două clădiri rezidenţiale din oraşul Zaporojie, unde, potrivit autorităţilor, o persoană a fost ucisă şi alte 25 au fost duse la spital.

„Din nefericire, o persoană rănită, care se afla într-o stare gravă, a decedat. Potrivit informaţiilor actualizate, 25 de persoane sunt în prezent spitalizate”, a precizat Anatoli Kurtiev pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Moscova că „a bombardat oraşul (Zaporojie) cu sălbăticie”.

„Peste 20 de drone iraniene ucigaşe, mai multe rachete şi numeroase bombardamente într-o singură noapte de terorism rusesc împotriva Ucrainei.

Sunt atacate zone rezidenţiale în care trăiesc oameni de rând şi copii. Această situaţie nu poate deveni una normală în Ucraina sau oriunde altundeva în lume. Avem nevoie de mai multă unitate şi determinare pentru a învinge cât mai rapid terorismul rus şi a ne proteja vieţile”, a scris Zelenski pe contul său de Twitter.

„De fiecare dată când cineva aude cuvântul ‘pace’, la Moscova se comandă un atac criminal ca acesta”, a adăugat Zelenski. 

10 reguli din Codul Bunelor Maniere pe care și tu trebuie să le știi!
Articolul anterior
Nu repetați acasă! Cum scapă de stres Nastea Kamenskih!
Articolul următor