Nepotism la Casa Albă? Ivanka Trump este angajată pe post de consilier al preşedintelui

Ivanka Trump schimbă regulile la Casa Albă. Fiica cea mare a preşedintelui SUA va deveni oficial consilier a lui Donald Trump, fără a primi un salariu pentru asta, dar beneficiind de toate prerogativele pe care le prevede statutul de angajat guvernamental, scrie Mediafax.

separator

ivanka

Ea va fi consilier voluntar, având obligaţia de a respecta acelaşi reguli de securitate şi etichetă ca şi ceilalţi agenţi federali angajaţi.

„Am aflat că există anumite preocupări în legătură cu recomandările pe care i le fac preşedintelui în calitatea mea de consilier personal, ce respectă în mod voluntar regulile de etică, aşa că voi face acelaşi lucru ca angajat neplătit în Casa Albă, care intră sub incidenţa aceloraşi reguli ca angajaţii federali”, a declarat Ivanka Trump.
„De-a lungul acestui proces, am lucrat îndeaproape şi cu bună credinţă, în beneficiul Casei Albe şi consilierea mea personală a fost una fără precedent, în privinţa naturii rolului meu”, a punctat fiica preşedintelui.

O sursă apropiată familiei Trump, a declat pentru CNN, că decizia a fost luată după „neliniştea“ exprimată cu privire la natura rolului său voluntar, şi cât de etica este această poziţie.

Acum, Ivanka Trump va fi „consilier” al preşedintelui american şi va depune propriul său formular 278, ceea ce se traduce prin faptul că de acum înainte va îndeplini în mod legal de toate normele de etică pe care le presupune funcţia.

„Suntem multumiţi ca Ivanka Trump a ales să facă acest pas în rolul ei fără precedent ca prima fiică şi în sprijinul preşedintelui”, au declarat, sub protecţia anonimatului, surse din staff-ul de la Casa Albă.

De altfel şi Jared Kushner, soţul Ivankei, este consilier al lui Donald Trump, fiind angajat guvernamental neplătit.

Un oficial de la Casa Albă a confirmat săptămâna trecută că, după câteva luni de la instalarea la Washington, Trump a a infiinţat un birou special de aripa de vest. iar acesta are norme de securitate de top-secret. Mai mult, Ivanka Trump va primi dispozitive de comunicaţii furnizate de guvern.

Nepotism? Criticii au adus în discuţie normativele legii ce priveşte nepotismul, lege adoptată în 1967, care spune că niciun funcţionar public – de la preşedinte până la un manager de nivel minim la o agenţie federală – nu poate angaja sau promova vreo rudă. Însă legea prevede clar că cei care nu corespund normelor legale „nu pot fi plătiţi” de către guvernul federal, ceea ce le dă posibilitatea fiicei şi ginerului lui Trump să renunţe la salariu, atâta timp cât lucrează la Casa Albă. În fapt, atunci când Jared Kushner a intrat oficial în echipa lui Trump, Departamentul de Justiţie a ajuns la concluzia că postul de consilier principal pe care îl ocupă nu încalcă legile federale anti-nepotism.

Gest șocant în apropierea Kievului. O mamă și-a aruncat bebelușul de 2 luni pe geam. Ce probleme avea femeia

O femeie din Vîșneve, un oraș din regiunea ucraineană Kiev, și-a aruncat pe fereastră, de la etajul 5, bebelușul în vârstă de doar două luni.

Femeia, care are 29 de ani, a făcut acest gest șocant marți, 21 martie. La scurt timp după ce l-a aruncat pe micuț de la etaj, aceasta a sunat la poliție și a anunțat ceea ce a făcut.

Până la sosirea poliției, femeia nu a coborât să vadă ce s-a întâmplat cu bebelușul, informează protv.ro, conform Fakty.

Conform martorilor, copilul era încă în viață în momentul în care medicii au ajuns la fața locului. Cu toate acestea, bebelușul a murit la spital.

„Anchetatorii investighează împrejurările în care s-a produs tragedia. Este posibil ca mama în vârstă de 29 de ani să fi suferit o depresie postnatală”, a declarat şeful poliţiei din regiunea Kiev, Andrei Nebitov.

Femeia a fost reținută și este acuzată de omor cu premeditare. Ea riscă o pedeapsă cuprinsă între 15 ani de închisoare și detenție pe viață.

Copii de bani gata vindeau droguri în liceele de top din București. Șapte persoane reținute

Detalii șocante despre cum acționau copiii de bani gata în dosarul drogurilor din liceele de top din București. Potrivit interceptărilor, aceștia vorbeau codificat când încercau să facă o tranzacție, numind drogurile „tricouri”. Mai mult, tinerii erau foarte speriați să nu fie filați de polițiști. 

Fenomenul consumului de droguri în licee ia amploare. Părinții neagă  realitatea, iar directorii refuză să vorbească - Newslist.ro

Procurorii DIICOT au descoperit un elev de clasa a 12 care devenise dealer de droguri.

Potrivit procurorilor, rețeaua de droguri era condusă de un tânăr de 18 ani. El era cel care se asigura ca era făcută aprovizionarea cu stupefiante, decidea cine intră sau nu în grupare și spunea ce cantitate de substanțe interzise are voie să vândă fiecare dintre membri.

Fiecare dintre ei avea o poreclă, iar atunci când vorbeau de droguri foloseau cuvinte codificate.

Când se aflau sub influența drogurilor, tinerii deveneau agresivi. La începutul lunii martie doi dintre ei au distrus șapte mașini. Speriați, locatarii blocurilor din jur i-au filmat și au sunat la 112.

Unul dintre ei a fost dus la secția de psihiatrie a spitalului Grigore Alexandrescu, iar celălalt a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Deși nu se fereau prea mult atunci când se drogau pe străzi sau în spatele blocurilor, liceenilor le era frică să nu fie filați de poliție, lucru care reiese și din interceptările anchetatorilor.

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I.L Caragiale” din București, unul dintre liceele în care elevii consumă droguri, conform DIICOT, spune că a semnalat inclusiv Poliției că unii elevi consumă stupefiante, dar că s-a confruntat cu „reacții violente și agresive” din partea părinților, care ar fi amenințat-o că o vor da în judecată.

Vă dați seama că nu pot să intru în grupurile sanitare dacă am o suspiciune sau un elev mi-a transmis că se petrece un lucru. Stau afară. Părinții vin când sunt chemați la școală și îmi spun: „vă dau în judecată! Ce aveți cu copilul meu? Eu vreau dovada”, a afirmat prof. Bodea, la Euronews România.

Poliția și DIICOT au anunțat luni destructurarea unei grupări care distribuia canabis, cocaină sau ketamină, dar și comprimate de Xanax în școli și licee din București. Din rețea ar fi făcut parte peste 20 de elevi și studenți.

Procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au făcut luni 23 de percheziţii într-un dosar vizând infracțiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc.

Conform DIICOT și Poliției Române, începând cu anul 2022 membrii grupării au comercializat droguri de mare risc și de risc consumatorilor, inclusiv către elevi din licee din București. Surse judiciare spun că prețul pentru un gram de cocaină ajungea la 100 de euro, iar marijuana se vindea cu 50 de lei un gram.

DIICOT a anunțat marți că procurorii au reținut pentru 24 de ore şapte inculpaţi şi au luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul altor şase – între care un minor – și a fost sesizat Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor şapte persoane reținute. În acest dosar sunt cercetate alte şapte persoane, care au dobândit calitatea de suspect.

În urma percheziţiilor au fost ridicate cantităţile de aproximativ 300 de grame de canabis, două grame de cocaină, cinci grame de ketamină şi comprimate din categoria benzodiazepinelor, cinci mărunţitoare mecanice, patru cântare electronice de mare precizie, mai multe telefoane mobile cu cartele SIM şi suma de 4.700 de lei, despre care există bănuiala rezonabilă că ar proveni din activităţi de trafic de droguri, conform DIICOT. „Anterior, în urma activităţilor desfăşurate în cauză, au fost capturate droguri de risc şi mare risc, canabis în cantitate de 300 de grame şi 10 grame de cocaină”, mai spun procurorii.

Poliția are tot mai multe acțiuni.

După cei 22 de tineri cercetați în București, au fost duși la audieri și 20 din Bacău.

În Suceava polițiștii cercetează alte șase persoane. Surse din anchetă spun că între suspecți sunt și doi elevi de 19 ani de la un liceu din orașul Rădăuți care se ocupau de vânzarea drogurilor și etnobotanicelor în școală. Tranzacțiile s-ar fi desfășurat în baia liceului.

Tot pentru consum de droguri este o anchetă și la o școală din Iași. Doi băieți de clasa a IX-a și a XII-a au ajuns la spital după ce ar fi consumat canabis într-o pauză.

Un alt caz șocant vine de la Deva. 12 elevi plecați cu o profesoară în Macedonia într-un schimb de experiență au fost trimiși înapoi în România după ce în camera de hotel a unui băiat de clasa a X-a au fost găsite droguri.

Inspectoratul școlar al județului Hunedoara a anunțat că face o anchetă și că va forma o comisie care să-l ajute pe elev să scape de droguri.

Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism le interzice atletelor transgender să concureze în probele feminine

Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism a interzis atletelor transgender să concureze în competițiile internaționale la categoria „feminin”.

Olympic history: Women's 800m - AW

Președintele forului, Lord Coe, a declarat că, începând cu 31 martie, niciunui atlet transgender care la pubertate avea sex masculin, iar ulterior a făcut tranziția către cel feminin, nu i se va mai permite să concureze în competițiile internaționale la categoria „feminin”, scrie BBC și Sky News.

Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism va înființa un grup de lucru pentru a efectua cercetări suplimentare cu privire la criteriile de eligibilitate în ceea ce privește persoanele transgender.

„Nu spunem că măsura va fi pentru totdeauna”, a mai adăugat Coe.

Conform regulilor anterioare, Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism le cerea femeilor transgender să își reducă cantitatea de testosteron din sânge la maximum 5nmol/L și să rămână sub acest prag în mod continuu pentru o perioadă de 12 luni înainte de a concura la categoria „feminin”.

Lord Coe a adăugat că decizia a fost „ghidată de principiul primordial care este acela de a proteja categoria feminin”.

El a mai precizat că, în prezent, nu există sportivi transgenderi care să concureze la nivel internațional în acest sport.

Consiliul Mondial de Atletism a votat, de asemenea, reducerea cantității de testosteron din sânge permisă pentru sportivii cu diferențe de dezvoltare sexuală (DSD), cum ar fi sud-africana Caster Semenya.

Atleții cu DSD vor trebui să își reducă nivelul de testosteron în sânge sub 2,5 nanomoli pe litru, față de cinci, și trebuie să rămână sub acest prag timp de doi ani pentru a putea concura la nivel internațional la categoria feminină în orice probă de atletism.

Conform reglementărilor anterioare, atleții cu DSD erau restricționați doar în probele cuprinse între 400 m și o milă.

Vor fi introduse prevederi provizorii pentru atleții DSD care concurează deja în competiții care nu erau restricționate anterior, cerându-le să își suprime nivelul de testosteron sub 2,5nmol/L timp de cel puțin șase luni înainte de a li se permite să concureze din nou.

„Deciziile sunt întotdeauna dificile atunci când implică nevoi și drepturi conflictuale între diferite grupuri, dar noi continuăm să considerăm că trebuie să menținem echitatea pentru atletele feminine mai presus de orice alte considerente”, a declarat Lord Coe.

„Vom fi ghidați în acest sens de știința din jurul performanței fizice și a avantajului masculin, care se va dezvolta în mod inevitabil în următorii ani. Pe măsură ce vor fi disponibile mai multe dovezi, ne vom revizui poziția, dar credem că integritatea categoriei feminine în atletism este primordială”, a mai precizat acesta.

Decizia a fost salutată de înotătoarea olimpică Sharron Davies, care a scris pe Twitter că regulile privind categoria „feminin” ar trebui să fie extinse pentru a le include și pe cele care concurează la nivel școlar.

sursa

Turism penal săvârșit de o gașcă de moldoveni în Italia
Articolul anterior
Părinții vor avea posibilitatea să verifice felul în care sunt alimentați copiii în grădinițe!
Articolul următor