Interpretul se bucură de un mare succes în România și peste hotarele ei, are mii de fani și o casă de vis, pe care și-a decorat-o după propriile preferințe.

A apelat la ajutor specializat, însă amprenta lui Smiley se vede cu ochiul liber.
Casa artistului are un aspect modern, minimalist, iar iluminarea naturală datorată ferestrelor mari îi conferă un mare avantaj. Smiley a optat pentru nuanţe precum albastru, muştar şi bleumarin, în decorul casei sale, ceea ce face din casa lui un spaţiu relaxant, occidental şi care nu-şi pierde din amprenta personală, scrie one.ro.
“Smiley ne-a dat libertate deplină. Ne-a indicat direcţia şi viziunea lui generală asupra spaţiului şi ne-am mai văzut doar la petrecerea de final. E singura experienţă de acest gen întâlnită de noi până acum, în care beneficiarul să-ţi acorde încredere totală, să înţeleagă că tu eşti expertul”, au declarat reprezentanţii firmei, care au mărturisit că au avut nevoie de trei luni pentru a duce proiectul la bun sfârşit.
Casa artistului are un aspect modern, minimalist, iar iluminarea naturală datorată ferestrelor mari îi conferă un mare avantaj. Smiley a optat pentru nuanţe precum albastru, muştar şi bleumarin, în decorul casei sale, ceea ce face din casa lui un spaţiu relaxant, occidental şi care nu-şi pierde din amprenta personală.