„SUA nu poate asigura trecerea în siguranță pe aeroportul din Kabul”. Încercările disperate ale Occidentului de a-și evacua cetățenii

În situația în care informațiile cu privire la violențele de pe aeroportul din Kabul curg, ambasada americană din capitala afgană a avertizat că este posibil să nu poate asigura transportul în siguranță la aeroport al americanilor blocați încă în țară, în ciuda asigurărilor date de Pentagon că talibanii vor permite evacuarea în siguranță, scrie CNN.

Alerta de miercuri de la un avanpost diplomatic, mutat la aeroport, vine într-un contrast evident cu declarațiile făcute de Casa Albă și oficiali ai Pentagonului cu privire la posibilitățile civililor de a ajunge pe aeroport pentru a fi evacuați din țară.

Contradicțiile evidente dintre mesajele date de oficialii administrației Biden subliniază natura haotică și grăbită a eforturilor de evacuare care se confruntă cu probleme logistice și de securitate majore. 

„Guvernul Statelor Unite nu poate asigura călătoria în siguranță a americanilor spre aeroportul internațional Hamid Karzai”, a transmis ambasada SUA la Kabul.

Câteva ore mai târziu, secretarul adjunct de stat Wendy Sherman le-a spus jurnaliștilor că „angajamentul talibanilor pentru transportul în siguranță al cetățenilor americani a fost real” dar că „talibanii și-au încălcat angajamentul și promisiunile doar în ce îi privește pe afganii care au vrut să părăsească țara”.

Într-o altă conferință de presă la Pentagon, care avea loc în același timp cu cea de la Departamentul de Stat, șeful armatei americane a declarat că „talibanii garantează tranzitul în siguranță spre aeroport al deținătorilor de pașapoarte americane”.

Mesajul Departamentului de Stat e în contradicție și cu declarațiile consilierului pe probleme de securitate Jake Sullivan, de marți, conform cărora talibanii permit tranzitul civililor la aeroport.

Armata americană nu are capacități să „efectueze operațiuni în Kabul”

Statele Unite au adus în mare grabă personalul diplomatic și militar pe aeroportul din Kabul, transformându-l, practic, într-un imens buncăr militar. Militari ai SUA au tras inclusiv focuri în jurul perimetrului pentru a controla o situație care părea că se deteriorează rapid.

Și Sherman și Milley au declarat că oficiali ai administrației Biden au cerut talibanilor să permită tuturor cetățenilor străini și afganilor care își doresc să părăsească țara să ajungă la aeroport în siguranță.

„Am subliniat în fața talibanilor faptul că persoanele care vor să ajungă la aeroport și au actele necesare trebuie să fie lăsate să plece”, a spus Milley, subliniind că noua conducere a Afganistanului a dat asigurări că acest lucru se va întâmpla.

Oameni intrând într-un avion militar pe aeroportul din Kabul în timpul evacuării personalului militar și diplomatic după căderea țării în mâinile talibanilor

Secretarul Apărării Lloyd Austin a clarificat, însă, că SUA nu are capacitatea de să evacueze un număr foarte mare de persoane și că administrația „va face o distincție între evacuarea cuiva într-o situație extremă și evacuarea unui număr mare de cetățeni americani”.

Austin a adăugat că „SUA vor face tot ce e posibil pentru a găsi metode de dezescaladare și de a crea spații de tranzit pentru ca toți cei rămași încă în Afganistan să poată să ajungă la aeroport” dar a insistat că armata americană nu are capacități să „efectueze operațiuni în Kabul”.

Evacuare dificilă pentru țările misiunii occidentale

Un avion militar trimis la Kabul de Olanda pentru a evacua cetățenii olandezi a fost forțat să decoleze fără pasageri la bord, din cauza haosului de pe aeroport, a spus ministrul olandez de externe, Sigrid Kaag.

„Erau mulți oameni la porțile aeroportului, cu copiii și familiile lor. E îngrozitor. Suntem din nou în contact cu cetățenii olandezi de acolo. În acest caz, vorbim doar despre evacuarea cetățenilor olandezi și sperăm că situația va fi mai bună mâine”, a spus ministrul.

Avionul a stat la sol timp de o jumătate de oră înainte de a decola fără pasageri, a precizat ea.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că sunt cetățeni olandezi care au reușit să urce în alte avioane de evacuare care au plecat din Kabul.

„Olanda și aliații săi fac eforturi pentru a organiza zboruri suplimentare de evacuare. Noi informații vor fi furnizate de îndată ce ministerul va putea confirma conținutul acestora”, a precizat instituția.

Până acum, un singur român a fost evacuat până acum din Kabul, iar ceilalți conaționali care au anunțat că vor ajutor pentru a pleca din Afganistan sunt blocați încă în oraș și nu pot ajunge, deocamdată, la aeroportul securizat de forțele NATO. 

aeronava-hercules-MAPN.jpg2
Aeronava Hercules a preluat din Kabul un singur cetățean român. FOTO: Ministerul Apărării Naționale

Sursa: www.digi24.ro

50% dintre femeile trecute prin procesul nașterii s-au confruntat cu violență obstetrică. Mai multe activiste îndeamnă victimele să raporteze abuzurile (VIDEO)/P

Jumătate dintre femeile trecute prin procesul nașterii au fost supuse violenței obstetrice, manifestată fie verbal, fie fizic. Mai multe voci, cunoscute pentru promovarea egalității de gen și a nașterii fără violență, au lansat un apel public prin care condamnă fenomenul.

Apelul a fost lansat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare prin vocile următoarelor femei:

  • Stela Moldovanu – fondatoarea comunității „Măiestria”
  • Nata Levițchi – CEO „Mămica Alăptează”
  • Diana Guja – editorialistă AGORA
  • Ana Smolnițchi – creatoare de conținut, organizatoarea Marșului Nașterii
  • Alina Andronache – specialistă în Advocacy, lobby civic și comunicare.

Iată mesajul acestora:

Nașterea este, probabil, unul dintre cele mai importante momente din viața multor femei. Totuși, pentru multe dintre noi, această experiență este umbrită de violența obstetrică și ginecologică, prezentă în unele instituții medicale.

Jumătate dintre femeile trecute prin procesul nașterii s-au confruntat cu violență obstetrică în timpul travaliului, al nașterii sau al examinării ginecologice.

Peste o treime dintre femeile din Moldova au fost supuse unor manevre obstetrice fără a fi informate sau fără a li se cere consimțământul – cum ar fi metoda Kristellerepiziotomiaadministrarea oxitocinei sau chiar nașterea prin cezariană.

În plus, multe femei care nasc nu primesc sprijinul necesar într-un timp rezonabil sau sunt presate să accepte intervenții pe care nu le doresc.

Și nu doar atât. Cel puțin una din zece femei s-a confruntat cu diferite forme de abuz: 14% – cu abuz verbal în timpul nașterii, 8% – cu cel puțin o formă de abuz sexual, iar 3% – cu o formă de abuz fizic în timpul îngrijirii obstetrice. Poate fi vorba despre ruda, colega, prietena noastră sau chiar noi. 

Doar 6% dintre cazurile de violență obstetrică și ginecologică au fost raportate.

Deși multe femei ar dori să denunțe violența obstetrică și ginecologică, teama de a fi judecate, rușinea sau frica de a-și pune în pericol sănătatea și siguranța proprie și a copilului le împiedică să facă acest pas. Doar un mic procent dintre ele reușesc să își facă vocea auzită.

Violența obstetrică și ginecologică este o realitate dureroasă, un fenomen ascuns care afectează profund viețile femeilor. Ce poți face în astfel de cazuri? Este esențial să raportezi abuzul la instituția în cauză, la Ministerul Sănătății, la Poliție, la Procuratură sau în instanțele de judecată. Știm că nu este ușor, dar fiecare pas contează!

Femeile însărcinate își pot crea un plan al nașterii împreună cu medicul lor, pentru ca acest moment important să fie întâmpinat cu blândețe și siguranță. Iar viitorii tați joacă un rol crucial în oferirea sprijinului necesar.

Grija vindecă ceea ce frica distruge!  Alătură-te campaniei sociale privind violența obstetrică și ginecologică!

Fiecare femeie are dreptul la o experiență medicală bazată pe respect, empatie și demnitate, mai ales într-un moment atât de important precum nașterea. Cu această convingere, în cadrul celor #16Zile împotriva violenței de gen, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), în parteneriat cu AGORA, a lansat campania de sensibilizare și conștientizare a violenței obstetrice și ginecologice – o inițiativă care își propune să aducă în prim-plan o realitate dură, dar să ofere și soluții pentru o experiență mai empatică pentru femei.

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Cum să împodobeşti cât mai frumos un brad de Crăciun

Sărbătorile se apropie, iar unul din momentele magice este împodobirea bradului de Crăciun. Cu această ocazie, experţii britanici prezintă sfaturi care te ajută să-l împodobeși cât mai frumos.

În primul rând, ei recomandă să cumperi seturi de 5 globuri sau 5 ornamente la fel, să poziţionezi decoraţiunile în zig-zag şi să aşezi luminiţele în jurul trunchiului.

1. Aveţi grijă la început să pregătiţi piciorul bradului. Acesta trebuie instalat întotdeauana pe o foaie de hârtie pentru ca să protejaţi podeaua de apă şi acele de brad care cad. Puneţi apă în picior, dacă este prevăzut un locaş în acest scop. Dacă nu, înfăşuraţi cu vată udă tulpina tăiată de la bază.

2. Puneţi mai întâi instalaţiile electrice, având grijă ca luminiţele să fie înfăşurate aproape de tulpină. Acest lucru ajută la o mai bună iluminare a globurilor.

3. Nu se pun mai puţin de 100 de luminiţe în întreg bradul. Brazii înalţi de peste 2 metri ar trebui să aibă circa 640 de luminiţe care să se aprindă în cascadă.

4. Ordinea e cheia! De sus în jos se pun câte 6, 8 şi apoi numai câte 12 globuri sub formă de cerc. Aveţi grijă ca cele identice să se succeadă în zig zag de sus în jos. La sfârşit se pun ornamentele la care ţineţi cel mai mult acolo unde vreţi să le vedeţi mai bine.

Cel mai important lucru este la acest Crăciun este culoarea. Conform ultimelor tendinţe din modă, se poartă ornamentele în culorile curcubeului, roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo şi violet.

Noi măsuri pentru debirocratizarea afacerilor

Guvernul a aprobat modificări ce vizează domeniul controlului activității de întreprinzător în Republica Moldova. Noile măsuri vor simplifica activitatea agenților economici și vor genera economii mediului de afaceri de peste 11 milioane de lei anual, odată cu eliminarea barierelor administrative și reducerea costurilor impuse de reglementări învechite, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Noile prevederi se referă la extinderea valabilității avizelor sanitare de la 1 până la 3 ani,  indiferent dacă produsele provin din țară sau din import. La fel, va fi exclusă necesitatea înregistrării de stat a aditivilor alimentari, enzimelor şi aromelor.De asemenea, este prevăzută excluderea limitărilor pentru tipurile de unități de comerț cu ridicata și introducerea obligativității indicării țării de origine pentru produsele alimentare nepreambalate – aceasta reprezintă o acțiune de susținere ai producătorilor locali. O altă modificare ce va facilita activitatea agenților economici ține de anularea autorizațiilor pentru afișele cu dimensiuni mai mici de 3 metri pătrați și prelungirea valabilității acestor autorizații pentru afișele mari.Străinilor cu drept de muncă, fără vize, le vor fi liberalizate condițiile de încheiere a contractelor de muncă, iar procedura de închidere a unei afaceri va deveni mai simplă și mai rapidă, prin utilizarea instrumentelor online. Mai mult, în cazul jocurilor de noroc, vor fi incluse măsuri mai clare pentru blocarea site-urilor neautorizate.În același timp, farmaciile din sate vor fi licențiate, indiferent dacă activitatea acestora este sau nu subvenționată de stat. „Inițiativele sunt foarte bune și importante pentru mediul de afaceri. În perioada următoare, este necesar să ne concentrăm pe modul în care se implementează legislația de mediu, pentru a reduce costurile antreprenorilor din acest domeniu. De asemenea, împreună cu ministerul Finanțelor, trebuie să simplificăm procedurile de comercializare a produselor agricole proprii. Avem foarte multă lume, în sate, pentru care e nevoie să stabilim un mecanism clar de comercializare”, a spus premierul Dorin Recean. 

Moldova va primi un grant din partea Japoniei pentru echipament medical
Articolul anterior
Turcia, Macedonia și Ucraina se alătură sistemului UE de certificate Covid. Europenii vor putea merge în aceste țări cu certificatul UE
Articolul următor