Un fost jucător Steaua a ajuns să doarmă în vestiar!

Mijlocaşul Răzvan Avram nu s-ar fi gândit niciodată că va ajunge să doarmă la stadion. Acesta s-a mutat acolo cu traiul din cauza condiţiile proaste de cazare oferite de club.

separator
GAZ METAN MEDIAS - BRASOV, SCOR 1-1, ETAPA 17, CAMPIONAT 2011-20

În vară, când a venit la FC Braşov, şefii clubului i-au oferit lui Avram o cazare într-o garsonieră din oraş, care nu avea însă nici frigider, nici televizor, astfel că fotbalistul a refuzat această variantă. Şefii clubului i-au oferit, ca variantă provizorie, o cazare la o pensiune din Tărlungeni, unde Avram a împărţit camera cu alţi doi jucători, Burlacu şi Grigoruţă. În tot acest timp, Avram a aşteptat ca situaţia să fie rezolvată.

Acum, fotbalistul spune că nu mai poate sta la pensiune pentru că patul este rupt, iar în cameră era frig.

„Am acceptat să stau la Tărlungeni până mi se găseşte o garsonieră de închiriat în Braşov. Am fost cazat într-o cameră cu trei paturi împreună cu Burlacu şi Grigoruţă. Parcă eram la internat. Patul era rupt, nu aveam căldură… M-am săturat să dorm îmbrăcat în trening. Am rezistat cât am rezistat, dar acum chiar nu mai pot. Am trăit o situaţie incredibilă. Făceam autostopul să vin la antrenamente, indiferent că afară ploua sau era frig. Nu am mai suportat“, a spus Avram pentru Monitorul Expres.

A dormit pe masa de masaj, iar a doua noapte în cabinetul medical!

Duminică seara, la întoarcerea de la Satu Mare, fotbalistul a surprins întreaga delegaţie braşoveană când a anunţat că va rămâne peste noapte la stadion!

 „A fost decizia mea să dorm la stadion, în vestiar. Aici măcar am căldură şi nu mă deranjează nimeni. Asta este, ce să fac? În prima seară am dormit pe masa de masaj, iar luni seara în cabinetul medical. Eu sper ca cei din conducere să găsească o soluţie“, a mai povestit fotbalistul de la FC Braşov.

vestiar

sursa

Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan. 62 de oameni se aflau la bord. 27 au supraviețuit

Un avion Embraer care zbura din Azerbaidjan spre Rusia s-a prăbușit miercuri în apropierea orașului Aktau din Kazahstan cu 62 de pasageri și cinci membri ai echipajului la bord, au anunțat autoritățile kazahe, transmite Reuters citat de digi24.ro.

ACTUALIZARE 12:30 Cel puţin 32 de persoane au fost salvate, iar operaţiunile sunt în curs de desfăşurare, au anunţat autorităţile kazahe, relatează Reuters. Cu toate acestea, au fost raportate şi decese, inclusiv piloţii aeronavei. „Potrivit informaţiilor iniţiale deţinute de partea azeră, la bord se aflau 62 de pasageri şi 5 membri ai echipajului”, a comunicat Ministerul kazah al Transporturilor într-un comunicat de presă preluat de AFP. La rândul său, Azerbaijan Airlines a precizat că este vorba despre o aeronavă Embraer 190 care „a efectuat o aterizare de urgenţă”. Anterior, agenţia de ştiri Tengrinews preluată de agenţia germană de presă a relatat că 22 de persoane au fost duse la spital. Avionul Embraer 190 a încercat o aterizare de urgenţă la Aktau, în sud-vestul Kazahstanului, după ce s-a ciocnit cu un stol de păsări, a relatat Azertag, citând primele rapoarte ale companiei aeriene. Aeroportul din Groznâi ar fi fost închis din cauza ceţii, forţând aeronava să devieze spre Mahacikala, capitala republicii ruse Daghestan. Aktau, pe ţărmul estic al Mării Caspice, este situat la aproximativ 200 de kilometri de Mahacikala, pe ţărmul vestic. Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis condoleanţe omologului azer Ilham Aliev pentru pierderile de vieţi omeneşti în accidentul de miercuri. „Din păcate, preşedintele Azerbaidjanului a fost nevoit să părăsească Sankt Petersburg (unde a avut loc un summit regional). Putin l-a sunat deja şi şi-a exprimat condoleanţele în legătură cu prăbuşirea avionului azer la Aktau”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Reuters.

ACTUALIZARE 10:45 Autoritățile kazahe au anunțat că 27 de persoane au supraviețuit.

În dimineață de Crăciun, Rusia a atacat din nou sistemul energetic ucrainean folosind un arsenal întreg de rachete și drone. Mesajul lui Zelenski 

Rusia a atacat Ucraina de Crăciun cu rachete de croazieră şi balistice. A fost vizat sistemul energetic şi oraşele din regiunea de est, au declarat ministrul ucrainean al energiei şi oficialii locali, scrie digi24.ro.

Zelenski a condamnat atacul forțelor lui Putin: „Ce ar putea fi mai inuman?” Cel puţin şase persoane au fost rănite în Harkov din nord-estul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional Oleh Siniehubov.

Forţele aeriene ucrainene au declarat că Harkovul a fost atacat cu rachete balistice, iar Siniehubov a comentat pe aplicaţia de mesagerie Telegram că atacul a provocat „daune la infrastructura civilă nerezidenţială”. Separat, guvernatorul din Dnipropetrovsk, Serhi Lisak, a declarat pe Telegram: „Încă de dimineaţă, armata rusă atacă masiv regiunea Dnipro. Ea încearcă să distrugă sistemul energetic al regiunii”.

Ministrul ucrainean al energiei, German Galuşcenko, a declarat pe Facebook că Rusia „atacă masiv sectorul energetic” şi că operatorul sistemului de transport a impus restricţii privind furnizarea de energie electrică pentru a minimiza impactul. Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sectorului energetic ucrainean începând din primăvara anului 2024, deteriorând aproape jumătate din capacitatea sa de generare şi provocând pene de curent de câteva ore în întreaga ţară. Anterior, miercuri, armata ucraineană a lansat o alertă aeriană în întreaga ţară ca răspuns la lansările de rachete de croazieră ruseşti. Cea mai mare companie privată de energie din ţară, DTEK, a anunţat că instalaţiile sale de generare au fost lovite în timpul atacului, provocând „daune grave” echipamentelor energetice. „În acest an, este cel de-al 13-lea atac masiv asupra sectorului energetic ucrainean şi cel de-al 10-lea atac masiv asupra instalaţiilor energetice ale companiei”, a comentat DTEK pe Telegram.

Mesajul lui Volodimir Zelenski 

„Fiecare atac masiv al Rusiei necesită timp de pregătire. Nu este niciodată o decizie spontană. Este o alegere deliberată – nu numai a țintelor, ci și a momentului și a datei. Astăzi, Putin a ales în mod deliberat Crăciunul pentru un atac. Ce ar putea fi mai inuman? Peste 70 de rachete, inclusiv balistice, și mai mult de o sută de drone de atac. Au țintit  infrastructura noastră energetică.”  Acesta a mai adăugat:  „Potrivit rapoartelor preliminare, apărătorii noștri au reușit să doboare mai mult de 50 de rachete și un număr semnificativ de drone. Din păcate, au existat lovituri. Deocamdată, există pene de curent în mai multe regiuni. Inginerii energeticieni lucrează pentru a restabili alimentarea cu energie electrică cât mai curând posibil. Le mulțumesc tuturor celor care lucrează pentru țară, care sunt în misiune de luptă, care ne protejează cerul. Răul rusesc nu va distruge Ucraina și nu va strica Crăciunul.”

Elon Musk a devenit cel mai bogat om din lume și un „președinte din umbră”

Într-o perioadă în care procesul bugetar al Statelor Unite este în discuție, pe fondul tranziției de la administrația Biden la Trump, o figură relativ neașteptată a devenit mai proeminentă decât se anticipase: miliardarul Elon Musk, un susținător al președintelui ales, scrie europaliberă.md.

Influența sa asupra deciziilor politice a devenit subiect de dezbatere intensă, iar mulți se întreabă – fie ca observatori, fie sperând, din rațiuni politice, că cei doi pot fi dezbinați – dacă nu cumva cel mai bogat om din lume a devenit un „președinte din umbră”.

De-a lungul timpului, Musk s-a remarcat nu doar prin inovațiile tehnologice, ci și prin implicarea activă în discuțiile publice și politice. Totuși, evenimente recente au demonstrat că impactul său merge mult dincolo de opiniile exprimate pe platforma X (fosta Twitter), pe care o deține.

În timpul negocierilor pentru evitarea unui blocaj guvernamental, Musk a folosit platforma X pentru a critica un proiect legislativ care ar fi menținut guvernul federal funcțional pentru încă trei luni. Mesajele sale, inclusiv unele care conțineau informații false, au stârnit o reacție în lanț. Politicienii au raportat un val de apeluri telefonice din partea alegătorilor, alimentate de postările lui Musk.

Chiar dacă, oficial, fostul și viitorul președinte Trump și vicepreședintele ales JD Vance au fost cei care au respins proiectul de lege, prin apelurile lor la deputați este evident că intervențiile lui Musk au avut un impact major.

Senatoarea democrată de Hawaii, Mazie Hirono, a declarat că este alarmant faptul că un miliardar neales ar putea avea o asemenea influență asupra deciziilor naționale.

Pe de altă parte, unii republicani au salutat implicarea lui Musk, considerând-o un exemplu de cetățean care se implică în procesul democratic. Senatorul Rick Scott a declarat că Musk face exact ceea ce mulți americani ar trebui să facă: să se implice și să înțeleagă procesul legislativ.

Elon Musk nu este doar o figură publică influentă. El este și unul dintre cei mai mari donatori politici din America, având și contracte guvernamentale de miliarde de dolari prin companiile sale. Această combinație între influența politică și interesele financiare ridică semne de întrebare privind un potențial conflict de interese.

Criticii avertizează că intervențiile lui Musk în politica americană ar putea prefigura un viitor în care deciziile nu sunt dictate de aleșii poporului, ci de cei cu influență financiară și mediatică.

În același timp, susținătorii săi consideră că el aduce o voce proaspătă și o perspectivă practică în dezbaterile politice, unii republicani propunând chiar ca el să fie ales președintele Camerei Reprezentanților, poziție care poate fi ocupată și de cineva din afara camerei legislative.

Ce este clar, însă, este că influența lui Elon Musk nu se limitează la lumea afacerilor sau la inovațiile tehnologice. Fie că vorbim despre procesul bugetar, politica spațială sau tranziția energetică, Musk continuă să fie o figură controversată și, în același timp, centrală în modelarea viitorului politic și economic al țării.

În cele din urmă, proiectul inițial a fost abandonat la acea vreme. Această demonstrație de putere politică a stârnit îngrijorări în rândul democraților, al organizațiilor din societatea civilă și chiar al unor republicani.

Vera Brejneva își fortifică abdomenul cu aceste exerciții
Articolul anterior
De 12 generații pe primul loc!
Articolul următor