Summit G20: „Utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea armelor nucleare este inadmisibilă”. Cum s-a obţinut consensul asupra Declaraţiei

Paragraful referitor la războiul din Ucraina din Declaţia finală a summitului G20 conţine indicii privind modul în care s-a ajuns la consens asupra acestui subiect care genera divergenţe între participanţi şi cu care Rusia în special nu era de acord, relatează BBC, preluat de News.ro.

Premierul indian Narendra Modi, gazda summitului G20, a anunţat sâmbătă că s-a ajuns la un consens asupra Declaraţiei finale a summitului, care enumeră diferitele probleme abordate de participanţi, semnalând că negociatorii au rezolvat divergenţele profunde care existau în legătură cu formularea referitoare la războiul din Ucraina. Anunţul premierului a luat prin surprindere, întrucât nu era de aşteptat un astfel de consens sau cel puţin nu aşa de repede, notează BBC.

„Constatăm cu profundă îngrijorare imensa suferinţă umană şi impactul negativ al războaielor şi conflictelor din întreaga lume”, se spune în primul rând al paragrafului din Declaraţie dedicat situaţiei geopolitice.

Textul nu învinovăţeşte Rusia pentru război. În schimb, constată suferinţa umană cauzată de război. Acesta este un limbaj cu care atât Moscova, cât şi Occidentul nu numai că pot fi de acord, dar pot fi şi interpretate într-un mod care să se potrivească poziţiilor lor respective, explică BBC.

Declaraţia liderilor G20 cu privire la Ucraina notează totodată „opiniile şi evaluările diferite” cu privire la războiul purtat de Rusia în această ţară, dar subliniază că toate statele trebuie să acţioneze „în concordanţă cu scopurile şi principiile Cartei ONU în ansamblul său”.

Acordul îndeamnă toate statele să respecte Carta ONU şi „să se abţină de la ameninţarea sau utilizarea forţei pentru a încerca să obţină achiziţii teritoriale împotriva integrităţii teritoriale şi suveranităţii sau independenţei politice a oricărui stat”. Această frază este, din nou, deschisă la interpretare, deoarece nu menţionează specific nicio ţară.

Însă un alt rând al paragrafului adaugă că „utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea armelor nucleare este inadmisibilă”. Experţii spun că acest lucru poate fi văzut ca o referire indirectă la Rusia, notează BBC.

În declaraţie se afirmă, de asemenea, că G20 nu este o platformă pentru a rezolva problemele geopolitice şi de securitate. Cu toate acestea, solicită implementarea „în timp util şi eficientă” a măsurilor pentru a asigura livrări „imediate şi fără obstacole” de cereale, alimente şi îngrăşăminte din Ucraina şi Rusia, scrie The Guardian.

Rusia a renunţat în iulie la acordul privind cerealele din Marea Neagră, negociat de ONU şi Turcia, care asigura transportul în siguranţă al produselor din Ucraina. Acordul includea un memorandum separat pentru a facilita propriile exporturi de alimente şi îngrăşăminte ale Rusiei, dar Moscova susţine că acest lucru nu a fost îndeplinit. De când a renunţat la acordul pentru cereale, Rusia a bombardat în mod repetat porturile şi silozurile cu cereale ucrainene.

Rusia a repetat chiar sâmbătă că îşi menţine condiţiile pentru revenirea în acord, în special în ceea ce priveşte pretenţia ca banca agricolă de stat – şi nu o filială a băncii, cum propusese ONU –  să fie reconectată la sistemul internaţional de plăţi bancare SWIFT. „Toate condiţiile noastre sunt perfect cunoscute. Ele nu au nevoie de interpretare, sunt absolut concrete şi toate acestea sunt absolut realizabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Un proiect anterior al Declaraţiei finale a summitului G20, văzut de Reuters, lăsase în alb paragraful referitor la „situaţia geopolitică”, în timp ce se ajunsese la un acord cu privire la alte 75 de paragrafe care acoperă probleme diverse, de la datoria globală şi criptomonede până la schimbările climatice. Ţările occidentale care insistau pentru o condamnare fermă a Rusiei căzuseră de acord asupra formulării, dar Rusia a blocat un compromis care era „acceptabil, de altfel, pentru toţi ceilalţi”, a declarat un diplomat european pentru Reuters.

Punctul de blocaj, la fel ca la summitul G20 de anul trecut de la Bali, a fost modul în care războiul din Ucraina este descris în declaraţie. Declaraţia de la Bali a fost publicată anul trecut după ce s-a luat act de obiecţiile Rusiei şi Chinei.

Cu toate acestea, acum, la New Delhi, India, ca gazdă a reuniunii, a încercat până în ultimul moment să elaboreze o declaraţie cu care să fie de acord toţi membrii. Amitabh Kant, negociatorul-şef al Indiei, a anunţat că Declaraţia a obţinut consensul în ceea ce priveşte dezvoltarea şi aspectele geopolitice.

Acest lucru însemna că Rusia şi Occidentul au fost în cele din urmă de acord cu limbajul folosit în Declaraţie pentru a descrie războiul.

Universitatea din Chișinău, gigantul universitar care urmează să apară în Republica Moldova

Rectorul Universității Tehnice din Moldova (UTM), Viorel Bostan, a făcut anunțul oficial, în carul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, că Universitatea de Stat din Moldova și UTM urmează să se unească sub un singur nume nou. Această mișcare reprezintă un pas semnificativ în consolidarea și modernizarea învățământului superior din Republica Moldova.

Fuzionarea celor două instituții de învățământ superior vine în contextul unei inițiative menite să optimizeze resursele și să sporească calitatea educației superioare în țară. Prin unirea lor, se va crea o instituție academică mai puternică și mai competitivă, capabilă să ofere programe educaționale diversificate și de înaltă calitate, conform www.bani.md.

Noul nume al instituției rezultate din fuziunea dintre USM și UTM va fi Universitatea din Chișinău. Această schimbare va reflecta identitatea și misiunea noii entități academice, care va servi comunitatea academică și societatea în ansamblu într-un mod mai eficient și mai eficace.

„De câțiva ani, analizăm constant clasamentele internaționale și, din păcate, nu am reușit să ne includem în aceste topuri”, a declarat Bostan. „De exemplu, în timp ce în trecut Times Higher Education enumera aproximativ 600 de universități, astăzi lista depășește 2003, iar noi încă nu am reușit să ne poziționăm în acest clasament”, declara săptămâna trecută, la consiliul rectorilor, Viorel Bostan.

Bostan a subliniat importanța atragerii studenților internaționali pentru a consolida universitățile din Moldova, dar a evidențiat și nevoia de resurse și capacități pentru a realiza acest lucru. În acest context, el a propus inițierea unui proces de fuziune între Universitatea Tehnică și Universitatea de Stat din Moldova, nu prin absorbție, ci printr-o colaborare între două instituții care au o istorie comună de colaborare.

Mai multe companii aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi pasagerii în avion dacă nu o respectă

Patru dintre cele mai mari companii aeriene au introdus o nouă regulă strictă privind vestimentația pasagerilor, rezervându-și dreptul de a refuza îmbarcarea acestora în avion în cazul în care nu respectă aceste restricții.

Restricțiile de îmbrăcăminte sunt valabile la orice zbor / foto: Pixabay

Restricțiile de îmbrăcăminte sunt valabile la orice zbor.

Ryanair, Jet2, Easyjet și TUI au impus aceste măsuri noi, subliniind că anumite comportamente pot crea perturbări în timpul zborurilor.

Îmbrăcămintea neadecvată poate duce la refuzarea îmbarcării

Mary Jo Manzanares, cu o experiență de 33 de ani în domeniul însoțirii de bord, a explicat motivul din spatele acestei restricții vestimentare și cum aceasta poate influența călătoria pasagerilor. Ea a subliniat importanța evitării conflictelor și a comportamentului inadecvat în timpul zborului, care ar putea duce la situații neplăcute sau chiar periculoase, precum o aterizare neprogramată.

„Trebuie să aveți ca prioritate rezolvarea lucrurilor la sol, asigurându-vă că nu există agresiuni. Când zbori la înălțime, s-ar putea să ai conversații cu pasagerii sau glume sau comentarii nepotrivite între pasageri, adăugați puțin alcool și s-ar putea să faci o aterizare neprogramată. Și nimeni nu vrea asta”, a spus Mary Jo Manzanares, potrivit Birminghammail. 

O altă însoțitoare de zbor a confirmat că este un drept al companiilor aeriene să refuze îmbarcarea persoanelor care nu respectă standardele de vestimentație considerate acceptabile de către echipajul de bord.

Aceste standarde includ evitarea hainelor cu însemne ofensatoare sau cu limbaj nepotrivit, iar pasagerii sunt rugați să acopere sau să îndepărteze astfel de articole înainte de a urca în avion.

Ce haine nu este recomadat să purtați în timpul călătoriei cu avionul

Deși multe companii aeriene nu au reguli oficiale de vestimentație, este recomandat să evitați să purtați haine murdare, rupte sau prea casual în timpul călătoriilor cu avionul. De asemenea, trebuie să fiți atenți la eventualele restricții referitoare la îmbrăcăminte, cum ar fi interzicerea hainelor de plajă sau a încălțămintei necorespunzătoare.

Este important de menționat că, în unele cazuri, companiile aeriene pot impune reguli specifice în conformitate cu legile și obiceiurile locale ale țării în care operează, iar pasagerii sunt așteptați să respecte aceste reguli înainte de îmbarcare.

sursa

Maia Sandu, mesaj de Paștele Blajinilor: ,,Revenim cu smerenie la vatră”

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a transmis un mesaj de Paștele Blajinilor, sărbătoarea care îi adună pe cetățeni în familiile lor, iar împreună îi pomenesc pe cei trecuți din viață.

„De Paștele Blajinilor revenim cu smerenie la vatră să cinstim memoria oamenilor dragi care nu mai sunt printre noi. Este și un prilej să-i întâlnim pe apropiații cu care ne vedem mai rar, să le urăm sănătate și, împreună, să ne rugăm pentru pace în țară și în sufletele noastre”, scrie șefa statului.

Nou bilanţ al cutremurului din Maroc: Cel puţin 820 de morţi şi peste 670 de răniţi
Articolul anterior
Drama unei moldovence cu 7 copii care a ajuns într-o închisoare din Rusia, fiind acuzată de trafic de persoane
Articolul următor