Taiwanul anunţă că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

Douăzeci şi unu de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 08:15, a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării taiwanez, cu o lună înainte de învestirea preşedintelui ales Lai Ching-te.

Taiwanul anunţă că a detectat 21 de avioane militare chinezeImagine simbol

„Şaptesprezece avioane (din douăzeci şi unu) au traversat linia mediană”, a Strâmtorii Taiwan, a declarat ministerul într-un comunicat, făcând referire la o demarcaţie neoficială între China şi Taiwan pe care prima nu o recunoaşte, transmite Agerpres.ro.

Forţele armate taiwaneze „observă aceste activităţi folosind sisteme de supraveghere şi au desfăşurat mijloace adecvate pentru a reacţiona în consecinţă”, adaugă comunicatul.

Taiwanul este o insulă autonomă pe care Beijingul o revendică ca parte a teritoriului său şi pe care doreşte să o ia într-o zi, cu forţa dacă este necesar, aminteşte AFP.

Creşterea incursiunilor aparatelor chineze se înscrie în ceea ce experţii numesc strategia „zonei gri”, adică acţiuni de intimidare care nu merg atât de departe până la acte de război propriu-zise.

Aceste acţiuni s-au intensificat de la alegerea în 2016 a preşedintei Tsai Ing-wen, care consideră că Taiwanul este de facto „deja independent”, o linie roşie pentru Beijing.

Dna Tsai urmează să cedeze locul la 20 mai actualului vicepreşedinte, Lai Ching-te, un membru al Partidului Democrat Progresist (DPP), la fel ca ea. Câştigător al alegerilor prezidenţiale din 13 ianuarie, el este de asemenea adeptul unei linii de fermitate în faţa Beijingului.

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Profesorului

Președintele Maia Sandu a venit cu mesaj adresat tuturor dascălilor cu ocazia Zilei Profesorului, marcată în data de 5 octombrie, informează unica.md.

”Dragi profesori, la mulți ani! Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei – viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori!

Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil.

doresc să intrați cu dragoste și răbdare în clasă. De dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflați și valorile democratice pe care le transmiteți depinde ce fel de generație creștem.

Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a scris președintele într-o postare.

Numărul de profesori a scăzut cu 3.000 în ultimii trei ani

Numărul cadrelor didactice care activează în sistemul de învățământ a scăzut în ultimii trei ani cu mai bine de 3.000. În anul de studii 2023-2024, în Moldova activau 45.800 de profesori, dintre care 86% femei și 14% bărbați, asta pe când în 2018-2019 numărul pedagogilor depășea 49.000, scrie safenews.md.

Salariul mediu brut al unui profesor a fost, în anul trecut, de 12.094, ceea ce înseamnă circa 98% față de câștigul mediu pe economie, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cei mai mulți pedagogi sunt în învățământul primar și secundar general – circa 57%, urmat de domeniul de educație timpurie – 27,4%, învățământul superior – 8% și cel profesional tehnic – 7,8%.

În instituțiile de învățământ primar și secundar general, cei mai mulți profesori, – 1.600,  predau limba și literatura română, 2.500 – limbile străine, 1.700 – predau matematica, 1.300 – istoria și 1.100– limba și literatura rusă.

Lemne transportate ilegal în microbuze

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei cazuri de transport ilegal de lemne, în care cetățeni moldoveni transportau masă lemnoasă fără documente justificative. În total, în trei microbuze se aflau 11 m³ de lemn. Cazurile au avut loc în ultimele 48 de ore, pe direcția localității de frontieră Tochile-Răducani, raionul Leova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În primul caz vizează doi locuitori ai satului Lozova, raionul Strășeni, cu vârste de 30 și 31 de ani. Aceștia au fost șoferii a două microbuze încărcate cu 6 m³ de masă lemnoasă din ștejar. Tinerii nu au putut prezenta niciun document de proveniență pentru lemnul transportat.

Într-un alt incident, pe traseul dintre localitățile Tomai și Cupcui, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră, reprezentanți ai Serviciului Vânătoresc și Piscicol, precum și cei din Inspectoratul de Protecția Mediului, a oprit un microbuz condus de un locuitor din Hâncești. În vehiculul acestuia erau găsiți 5 m³ de lemn tare despicat, tot fără acte de proveniență.

Conform legislației în vigoare, microbuzele încărcate cu lemne au fost indisponibilizate și transmise Inspectoratului Ecologic Leova și Inspectoratului de Protecția Mediului. Cercetările continuă.

Trei cărți consacrate victimelor foametei organizate de sovietici în 1946-1947, lansate la Chișinău
Articolul anterior
Tânăra din Orhei, dată dispărută, a fost găsită fără suflare
Articolul următor