Țara în care angajații pot cere despăgubiri dacă șeful îi stresează la locul de muncă

Angajații din Italia au dreptul să ceară despăgubiri dacă șefii îi stresează la locul de muncă, potrivt unei decizii recente a Curții Supreme din peninsula unde trăiesc și peste 1,3 milioane de români.

Angajații din Italia care se confruntă cu stresul la locul de muncă pot solicita compensații pentru prejudiciile suferite, o practică tot mai întâlnită în relațiile de muncă, unde comportamentele abuzive și umilitoare din partea angajatorilor devin din ce în ce mai frecvente, scrie Rotalianul.

Această realitate, adesea etichetată ca „mobbing” sau „straining”, a fost recent subiectul unei decizii importante din partea Curții de Cassație.

Astfel, instanța supremă a identificat o nouă formă de responsabilitate a angajatorilor, care sunt acum considerați răspunzători pentru daunele aduse sănătății angajaților cauzate de un mediu de lucru excesiv de stresant, chiar dacă acțiunile care au provocat prejudiciul nu sunt clasificate drept mobbing (hărțuirea psihologică sau bullying-ul sistematic îndreptat împotriva unui angajat de către colegi sau superiori).

Curtea de Casație, prin sentința sa din 19 ianuarie 2024, nr. 2084, a consolidat principiul potrivit căruia responsabilitatea angajatorului de a proteja sănătatea angajatului se extinde dincolo de prevenirea mobbingului și/sau strainingului (suprasolicitare sau stres excesiv la locul de muncă).

Aceasta include prevenirea tuturor situațiilor de anxietate sau stres la locul de muncă care afectează integritatea fizică și psihologică a angajatului.

Angajatorul este responsabil de mediul de lucru al angajatului

Într-un caz examinat de Curtea de Casație, un lucrător l-a dat în judecată pe angajatorul său, o instituție publică, reclamând că stresul intens la locul de muncă i-a provocat suferințe psihofizice grave.

Deși instanța de fond a recunoscut prejudiciul și a condamnat angajatorul la compensații, Curtea de Apel a respins cererea lucrătorului, argumentând că nu a fost dovedită o intenție de persecuție din partea angajatorului și că plângerile lucrătorului puteau fi atribuite unei conflictualități normale în cadrul muncii.

Cu toate acestea, Curtea de Casație a oferit o perspectivă radical diferită. A subliniat că angajatorul este responsabil pentru sănătatea lucrătorului în conformitate cu articolul 2087 din Codul Civil, indiferent de prezența comportamentelor umilitoare sau abuzive față de angajat.

Responsabilitatea implică gestionarea eficientă a organizării muncii și evitarea deciziilor care ar putea dăuna integrității fizice și psihice a lucrătorului, cum ar fi crearea unui mediu de lucru care generează stres.

Curtea a concluzionat că responsabilitatea angajatorului nu se limitează la existența intențiilor de persecuție sau abuz față de angajat, ci trebuie înțeleasă într-un sens larg, conform articolului 2087 din Codul Civil.

Astfel, crearea unui mediu de lucru care provoacă anxietate și prejudiciază starea psihofizică a lucrătorului dă dreptul acestuia la compensații pentru daunele suferite.

Creatura rară care a fost observată pe teritoriul României. Vine din Rusia 

Creatura rară observată recent pe teritoriul României, care e originară din Rusia. Aceasta nu apare, de obicei, la noi în țară în această perioadă din an, scrie fanatik.ro.

De curând, pe teritoriul României a fost observată o pasăre rară, de talie mare, care este originară din Rusia. Prezența ei la noi în țară, în această perioadă, reprezintă ceva cu totul neobișnuit.

Este vorba despre lebăda de iarnă, observată pe teritoriul județului Brașov, în localitatea Voila, pe 21 iulie 2024. Specia a fost văzută și în zilele de 4 și 7 august, în aceeași localitate.

De altfel, în același județ, dar în localitatea Dridif, specia a fost observată pe 26 iulie, potrivit observațiilor înregistrate pe Rombird.ro. 

Lebăda de iarnă este o specie de talie mare, având un aspect general greu de confundat. Adulți au un colorit complet alb, iar ciocul acestei specii este lung și subțire, de culoare galbenă, cu vârful și marginile negre.

Coloritul juvenililor este alb-murdar, cu tentă maronie, iar ciocul e maro deschis, cu vârful negru. Au o lungime a corpului de 140 – 160 cm, iar greutatea este de 5600 – 13100 de grame. Anvergura aripilor acestei specii e cuprinsă între 205 și 235 cm.

Echinocțiul de toamnă 2024. Din septembrie nopțile devin mai lungi

Pe 22 septembrie are loc echinocțiul de toamnă 2024. Este fenomenul care marchează prima zi din noul anotimp în emisfera nordică și care mai este cunoscut sub denumirea de toamna astronomică, scrie digi24.ro.

La începutul ultimei decade a lunii septembrie, ziua se micșorează, iar noaptea începe să crească. În 2024, echinocțiul de toamnă va fi la ora 15:43, ora Moldovei.

“Équinoxe” este derivat din “aequinoctium”, compus din „aequus” (care înseamnă egal) și “nox”, “noctis” (care înseamnă noapte). Termenul de echinocțiu sau echinox se referă la un fenomen astronomic care are loc de două ori pe an, primăvara și toamnă, în momentele în care ziua și noaptea sunt aproximativ egale în orice loc de pe Pământ, atât în emisfera nordică, cât și în cea sudică.

Au loc două astfel de fenomente: echinocțiul de primăvară și echinocțiul de toamnă. Primăvara, evenimentul astronomic reprezintă momentul în care Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, în jurul datei de 20 martie. Începând de la această dată, durata zilei, față de cea a nopții, va fi în continuă creștere, iar durata nopții, față de cea a zilei, va fi în scădere, până la data de 21 iunie când are loc solstițiul de vară. Echinocțiul de septembrie are loc în momentul în care Soarele traversează, din nou, Ecuatorul ceresc, de această dată din emisfera nordică în cea sudică. Punctul de intersecție din acest moment se numește „punct autumnal”.

După echinocțiul de toamnă, nopțile sunt mai lungi decât zilele, până la data de 21 decembrie, când are loc solstițiul de iarnă. La aproximativ o lună de zile distantă de la echinocțiul de toamnă are loc și schimbarea orei. În 2024 se trece la ora de iarnă în noaptea de 26 spre 27 octombrie, în ultima duminică din lună.

Incendiu uriaș cu intervenție sporită a salvatorilor, la Piața Centrală din Bălți, după ce mai multe buticuri cu haine au luat foc

Un incendiu uriaș s-a produs ieri, 31 august, la Bălți. Salvatorii din nordul ţării au intervenit pe teritoriul Pieţei Centrale conform nivelului sporit de intervenţie. Apelul a fost recepţionat la ora 15:43, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit informaţiilor focul a cuprins un container cu haine la Piaţa Centrală din municipiul Bălţi. La faţa locului pentru stingerea incendiului au fost îndreptate 7 echipe de pompieri. Conform datelor IGSU, focul a cuprins mai mult de 20 buticuri cu haine cu suprafaţă de circa 100m2.

Angajații IGSU au reușit localizarea arderii abia spre seară, la ora 17 : 34. La stingerea incendiului, pe teritoriul Pieții Vasile Alecsandri din municipiul Bălți au fost antrenate 15 unități de tehică și 50 de pompieri din cadrul IGSU. Victime nu au fost raportate. În urma arderii, focul a afectat buticuri cu haine pe o suprafață de 800m2. Datorită intervenției eficiente a forțelor și mijloacelor IGSU au fost salvate bunuri materiale pe o suprafață de circa 1200 m2. Efectivul IGSU continuă să lucreze la fața locului pentru lichidarea completă a incendiului.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.

Poliția din Rusia a închis cimitirul în care e îngropat Navalnîi. Gestul impresionant făcut de mulțimea prezentă la fața locului
Articolul anterior
Google introduce noi funcţionalităţi pentru Chrome
Articolul următor