Taxă de intrare și plafon de vizitatori în Veneția. De când se aplică

Veneţia va începe să testeze o taxă de intrare zilnică şi un plafon pentru accesul vizitatorilor pe faimoasele sale canale începând din aprilie 2024 în cadrul unui program despre care primarul oraşului italian a spus că reprezintă prima schemă de acest tip care va fi implementată la nivel mondial, informează Reuters citat de Agerpres.ro.

Decizia are scopul de a gestiona fluxul de turişti în timpul vacanţelor de primăvară şi al unora dintre weekendurile de vară, când numărul vizitatorilor atinge cel mai ridicate niveluri, au declarat autorităţile locale într-o conferinţă de presă organizată joi.

„Este pentru prima dată în lume când se va face aşa ceva, un oraş întreg va putea fi rezervat”, a declarat primarul Luigi Brugnaro.

Restricţiile se vor aplica între orele locale 08:30 şi 16:00, iniţial pentru un total de 29 de zile şi vor acoperi majoritatea weekendurilor cuprinse între 25 aprilie şi jumătatea lunii iulie de anul viitor.

Turiştii vor trebui să îşi facă o rezervare online pentru vizita lor şi să achite o taxă de 5 euro pentru a obţine codul QR care va fi verificat în puncte specifice de intrare în oraş şi care le asigură accesul în cartierele istorice ale Veneţiei.

Restricţiile nu se vor aplica insulelor mai mici din lagună, precum Murano, renumită pentru industria sa de fabricare a sticlei.

Potenţiale amenzi, cuprinse între 50 şi 310 euro, vor fi impuse celor care nu respectă noile dispoziţii.

Rezidenţii şi persoanele care s-au născut în Veneţia, precum şi elevii, muncitorii şi proprietarii de imobile în oraş vor fi exceptaţi de la plată şi de la obligativitatea de a-şi face o rezervare, a precizat consilierul local Michele Zuin.

Vizitatorii cu vârste sub 14 ani vor trebui să fie înregistraţi, dar accesul lor va fi gratuit.

Turismul de masă şi inundaţiile reprezintă de multă vreme o problemă pentru fragilul oraş-lagună italian, cunoscut pentru canalele şi siturile sale culturale.

„Vrem să măsurăm efectul acestui test, vrem să măsurăm efectele acestei capacităţi de rezervare”, a declarat Luigi Brugnaro, menţionând că experimentul va pierde bani într-o primă fază.

Se estimează că programul va avea costuri de 3 milioane de euro şi va aduce încasări de circa 700.000 de euro.

Rusia încetează pentru 30 de zile bombardarea infrastructurii energetice din Ucraina

Președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, au discutat telefonic cel puțin o oră și jumătate, a declarat un oficial de la Casa Albă pentru NBC, potrivit Sky News. „Convorbirea merge bine”, declarase anterior adjunctul șefului de cabinet al Casei Albe, Dan Scavino, într-o postare pe rețeaua X.

Urmează zile de negocieri între cele două părți, însă cel mai important lucru este o încetare a focului pe o perioadă de 30 de zile față de infrastructura critică a celor două părți implicate în război. Trump nu a reușit să îl convingă pe Putin să accepte o încetare a focului mai largă, care să includă operațiuni terestre și maritime.

Încetarea focului trebuie să fie verificabilă şi să aibă loc cu ucrainenii la masa discuţiilor, avertizează Macron.

Preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat la Berlin, şi gazda sa, cancelarul Olaf Scholz, au declarat marţi, după convorbirea dintre Donald Trump şi Vladimir Putin, că, deşi acordul privind încetarea atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei este „un bun început”, nu poate exista un armistiţiu fără Ucraina, relatează The Guardian şi Le Monde, preluate de News.ro.

Într-o declaraţie comună, cei doi lideri europeni au reiterat că Ucraina poate conta pe continuarea ajutorului militar european, deşi Vlaidimir Putin a cerut „oprirea completă” a ajutorului militar occidental pentru Kiev în timpul convorbirii sale cu Donald Trump. „Continuăm să sprijinim Ucraina şi armata ucraineană în războiul său de rezistenţă împotriva agresiunii ruse”, a declarat Emmanuel Macron, adăugând că „primele etape (ale negocierilor) sunt puse în aplicare, dar obiectivul trebuie să rămână acelaşi: să avem o încetare a focului solidă, măsurabilă şi verificabilă. Evident, acest lucru este de neconceput fără ucraineni în jurul mesei de negociere”, a insistat el.

Trump și Putin au discutat la telefon cel puțin o oră și jumătate

Președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, au discutat telefonic cel puțin o oră și jumătate, a declarat un oficial de la Casa Albă pentru NBC, potrivit Sky News.

Casa Albă confirmase, la un moment dat, în timpul discuției, că aceasta este în curs de desfășurare, potrivit Sky News. „Convorbirea merge bine”, a declarat adjunctul șefului de cabinet al Casei Albe,Dan Scavino, într-o postare pe rețeaua X.

Sky News citează afirmația trimisului președintelui rus pentru cooperare economică internațională și investiții, Kirill Dmitriev, potrivit căruia „lumea este un „loc mult mai sigur” sub Putin și Trump”. El a catalogat convorbirea telefonică dintre șeful său, Vladimir Putin, și președintele american, Donald Trump, drept „istorică”.

Ce declară președintele ucrainean Volodimir Zelenski despre convorbirea Trump-Putin

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Europa trebuie să fie la masa negocierilor, după ce s-a anunțat încheierea convorbirii telefonice dintre președinții american și rus. În timp ce viitorul țării sale este discutat fără el de către liderii Rusiei și SUA, Volodimir Zelenski a fost în Finlanda – continuând vizitele la aliați pe care le-a început în primele zile ale războiului, notează Sky News. El nu s-a referit în mod direct la apelul telefonic – care s-a încheiat de minute bune – dar a repetat îndemnurile de a include Europa în discuțiile despre Ucraina.

„Europa trebuie să se afle la masa negocierilor, iar tot ceea ce ține de securitatea Europei ar trebui decis împreună cu Europa”, a spus el. Zelenski a declarat că discuțiile cu aliații s-au axat pe sprijinul pentru apărare, investițiile în producția ucraineană de arme și integrarea europeană a Kievului.

Frații Ștefăneț, alături de FLUIERAȘ și artiști faimoși, vin cu alte două spectacole de excepție, la Soroca și Comrat. Intrare LIBERĂ!

În cadrul campaniei organizate de Ministerul Culturii – „Mărțișor în toată țara”, colectivele „Moldova-Concert” evoluiază în mai multe localități din țară, aducând bucuria și speranța „Mărțișorului”, informează unica.md.

Astfel, Ansamblul de Cântece și Dansuri Populare „Fluieraș”, dirijori – Edgar și Marcel Ștefăneț, coregraf – Iurie Bivol, alături de interpreți faimoși de la noi, vor evolua în alte două localități, aducând bucurie în inimile spectatorilor.

Soliști: Cornelia Ștefăneț, Adriana Ochișanu, Mariana Colța, Iulian Corochi, își așteaptă publicul drag la încă două spectacole de excepție:

• 19 martie, ora 17:00 – Soroca – Palatul de Cultură

• 21 martie, ora 17:00 – Comrat – Casa de Cultură

Intrarea este LIBERĂ!

Sunteți așteptați cu drag la spectacole de suflet, cu multă voie bună și un program absolut superb.

Locuințele devin tot mai inaccesibile pentru moldoveni! Ce salariu trebuie să ai pentru ca să îți permiți un apartament?
Articolul anterior
Papa Francisc a luat prânzul cu un grup de femei transgender. Multe dintre ele sunt lucrătoare sexuale
Articolul următor
Close menu