Cea mai mare parte a averii de șase miliarde de euro a lui Silvio Berlusconi va ajunge cei doi copii din prima căsătorie ai magnatului decedat pe 12 iunie, scrie stirileprotv.ro.
Pier Silvio şi Marina, vor controla în comun holdingul familiei, Fininvest, potrivit testamentului lăsat de fostul premier multimiliardar, citat joi de ANSA, și preluat de Agerpres.
Aceasta înseamnă că cei doi moștenitori vor deţine în cote egale 53% din acţiunile Fininvest, restul urmând să se împartă între cei trei copii ai lui Berlusconi din cea de-a doua căsătorie – Barbara, Eleonora şi Luigi Berlusconi.
Marina Berlusconi este în acest moment preşedinta Fininvest şi Pier Silvio Berlusconi este CEO-ul companiei de media Mediaset.
Silvio Berlusconi, decedat la 86 de ani, i-a lăsat 100 de milioane de euro ultimei sale partenere, deputata Marta Fascina, în vârstă de 33 de ani, tot 100 de milioane fratelui său Paolo, iar alte 30 de milioane de euro fostului său consilier apropiat Marcello Dell’Ultri, condamnat la patru ani de închisoare şi unul de arest la domiciliu pentru fraudă şi asociere cu mafia.
Mesajul din testament, scris de Berlusconi
Fostul magnat şi-a exprimat totodată dragostea pentru copiii săi, într-o scrisoare ce însoţeşte testamentul. „Vă mulţumesc şi vă iubesc pe toţi, tatăl vostru”, spune Il Cavaliere în scrisoarea datată 19 ianuarie 2022, înaintea unei internări la spitalul milanez San Raffaele.
Deciziile lui Berlusconi cu privire la Fininvest au fost luate de mult timp, în octombrie 2006, notează ANSA.
Averea netă a lui Berlusconi era estimată la momentul decesului la peste şase miliarde de euro.