The Economist: Invadând Ucraina, Putin a condamnat întreaga lume la foamete

The Economist a făcut o analiză intitulată „Catastrofa alimentară iminentă” în care se discută despre cum războiul din Ucraina va afecta întreaga lume şi va putea ajunge să provoace foamete pe toate continentele.

Analiza scoate în evidenţă faptul că dacă războiul continuă, deja resursele celor două ţări sunt limitate, aşa că sute de milioane de oameni vor cădea în sărăcie, iar incertitudinea politică se va răspândi, oamenii riscând să moară de foame.

Invazia Rusiei pe teritoriul ucrainean a afectat întreaga lume. Rusia a blocat porturile ucrainene la Marea Neagră ceea ce a provocat o mare criză de exporturi de cereale. Directorul Executiv al Programului Alimentar Mondial (WFP), David Beasly, a declarat că milioane de oameni din întreaga lume vor ajunge în pragul foametei din cauza blocării porturilor din Ucraina, dacă acestea nu vor fi redeschise cât mai rapid, relatează Libertatea citată de adevarul.ro.

Rusia şi Ucraina asigură 28% din grâul comercializat la nivel mondial, 29% din orz, 15% din porumb şi 75% din uleiul de floarea soarelui, conform datelor publicate de The Economist. Publicaţia a avertizat că WFP a spus încă dinainte de începerea războiului că urmează un an dificil, din cauza lipsei de precipitaţii din China, al temperaturilor foarte ridicate din India, cele două ţări fiind cei mai mari producători de grâu.

„Toate astea au un afect cumplit asupra celor nevoiaşi. Gospodăriile din ţările aflate în dezvoltare cheltuie 25% din bugetele lor pe mâncare, iar cele din regiunea subsahariană a Africii, până la 40%. În ţările importatoare de cereale, guvernele nu-şi permit subvenţii pentru a-i ajuta pe cei în nevoie”, scrie The Economist.

Fără hârtie, fără pierdere de timp și proces mai rapid pentru operatorii economici: Serviciul Vamal lansează versiunea digitală a certificatului de origine preferențială

Începând cu 17 martie 2025, operatorii economici vor putea solicita certificatul de origine preferențială a mărfurilor exclusiv electronic, fără hârtie și fără pierdere de timp, într-un proces rapid și transparent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Acest lucru va deveni posibil prin lansarea, în regim pilot, a versiunii modernizate a modulului SICOM (Sistemul Informațional Certificate de Origine Mărfuri) din Sistemul Informațional „ASYCUDA World”, în cadrul proiectului „Digitalizarea Serviciului Vamal din Republica Moldova”, finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și implementat de Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD).

Unul dintre cele mai mari avantaje ale acestei inițiative este eliminarea totală a documentelor pe hârtie. Operatorii economici nu vor mai fi nevoiți să depună cereri sau acte justificative în format fizic. Toate documentele vor putea fi transmise și procesate electronic, economisind astfel timp prețios și reducând volumul de muncă. Mai mult, comunicarea între autoritatea vamală și operatori va avea loc exclusiv prin intermediul mesageriei Sistemului Informațional, iar orice solicitare de informații suplimentare va putea fi făcută rapid, în regim online.

Prin digitalizarea procesului, timpul de procesare a cererilor va scădea considerabil, iar procedurile vor deveni mult mai transparente și eficiente. Operatorii economici vor avea acces instantaneu la informațiile necesare, iar întregul flux de lucru va fi mult mai bine organizat.

Pentru o implementare eficientă, Serviciul Vamal a elaborat Normele tehnologice privind digitalizarea procesului de eliberare a certificatelor de origine preferențială. De asemenea,  în procesul de pilotare participă atât funcționarii vamali cât și reprezentanți ai mediului de afaceri, fapt ce va contribui activ la testarea pilot a sistemului și va oferi feedback pentru optimizarea acestuia.

Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, a declarat:
„Digitalizarea proceselor vamale este o prioritate strategică, iar trecerea la un sistem complet electronic pentru solicitarea certificatului de origine preferențială va aduce un real beneficiu mediului de afaceri. Vom reduce semnificativ timpul de procesare, vom elimina complet documentele pe hârtie și vom asigura transparență maximă, aliniind Serviciul Vamal la cele mai bune practici internaționale.”

Prin această inițiativă, Serviciul Vamal continuă să modernizeze procesele, să sprijine eficiența comerțului și să consolideze parteneriatele cu mediul de afaceri.

Peste 115 milioane de lei vor fi alocate pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale de anul trecut

Localitățile afectate de ploile torențiale, vântul puternic și grindina din lunile iunie-septembrie 2024 vor beneficia de ajutor financiar de peste 115 milioane de lei, pentru remedierea pagubelor. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, de Executiv, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Fondurile vor fi distribuite către raioanele Rezina, Hîncești, Florești, Telenești, Ialoveni, Strășeni, Cantemir și Leova, unde, din cauza ploilor torențiale au fost înregistrate distrugeri masive ale infrastructurii rutiere și ale unor gospodării particulare. 

Circa 114 milioane de lei vor fi destinate pentru reabilitarea drumurilor publice deteriorate, iar alte 331 de  mii de lei vor fi alocate pentru reparația a 21 de imobile din comuna Cania și satul Stoianovca, raionul Cantemir.

Implementarea proiectului se va realiza de către autoritățile administrației publice locale din regiunile afectate. 

Un adolescent de18 ani și doi bărbați de 23 și 36 de ani, bănuiți de comiterea unui furt de proporții dintr-o locuință din satul Rublenița

Polițiștii Inspectoratului din Soroca au reținut trei bărbați cu vârstele de 18, 23 și 36 de ani, bănuiți de comiterea unui furt dintr-o locuință din satul Rublenița, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma investigațiilor, oamenii legii au stabilit că suspecții au pătruns în locuință prin geam și au sustras o boxă, un telefon mobil, un notebook și mijloace bănești. Prejudiciul cauzat a fost estimat la 25.000 de lei.

Polițiștii au reușit să identifice și să rețină suspecții la scurt timp, iar o parte din bunurile furate au fost deja recuperate. Doi dintre bărbați au antecedente penale și au fost reținuți pentru 72 de ore.

Bănuiții riscă pedeapsa cu închisoarea de până la 4 ani.

Joe Biden, în Coreea de Sud: Este nevoie de o alianță globală pentru a face față unor crize precum războiul din Ucraina
Articolul anterior
„Inima mea este ruptă de durere: copii în cărucioare sub dărâmături își dorm somnul de veci”. Mărturiile unei moașe din Mariupol
Articolul următor
Close menu