Tinerii vor beneficia de programe plătite de stagii în sectorul public. Proiect, votat în prima lectură

Tinerii, cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, vor beneficia de programe plătite de stagii în sectorul public. Proiectul de lege care prevede acest lucru a fost examinat, astăzi, la ședința plenară a Parlamentului.

Tinerii în Republica Moldova în anul 2019

Potrivit autorilor proiectului, un grup de deputați ai Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”, legea va oferi toate garanțiile necesare pentru ca tinerii să poată desfășura un stagiu de practică calitativ, precum existența unui contract de stagiu, luarea în considerare a perioadei de stagiu la calcularea vechimii în muncă, similar prevederilor referitoare la voluntariat, mentorat și ghidarea stagiarilor. „Considerăm că stagiile vor oferi tinerilor oportunități valoroase pentru a face o tranziție de la studii la muncă și sunt o metodă foarte bună de acumulare a experienței profesionale, de construire a unui network profesional, de înțelegere a sistemului public și de dezvoltare a abilităților practice ale tinerilor”, a menționat deputata Ana Calinici, unul dintre autorii inițiativei legislative.

DOCUMENTUL prevede introducerea în legislația națională a mecanismului de organizare și desfășurare a programului de stagii în sectorul public pentru tinerii de la 18 la 29 de ani, în vederea facilitării tranziției acestora de la sistemul de învățământ la piața muncii.

Programele de stagii se vor desfășura în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, Președinției, Cancelariei de Stat, ministerelor și autorităților subordonate acestora. Selectarea stagiarilor se va realiza în baza unui concurs. La finalizarea programului de stagii, tinerii, la propunerea autorității publice în cadrul căreia și-au desfășurat stagiul, vor putea fi încadrați într-o funcție publică de execuție, fără organizarea unui concurs și fără instituirea unei perioade de probe. Stagiarii vor putea fi numiți în funcția publică cu respectarea unor condiții, și anume: deținerea studiilor superioare, realizarea stagiului de practică complet de 720 de ore, obținerea calificativului „foarte bine” la evaluarea activității. De asemenea, numirea în funcția publică va fi la propunerea autorității-gazdă, iar funcția publică de execuție va fi fără grad profesional.

Programul de stagiu se va desfășura pe parcursul a șase luni consecutive, perioadă în care stagiarii vor beneficia de o bursă în valoare de 3000 de lei pentru 160 de ore lunar și va fi acordată proporțional timpului de stagiu efectiv desfășurat. Numărul de locuri pentru desfășurarea stagiilor de practică va fi stabilit anual de către autoritățile publice.

Proiectul de lege cu privire la stagiile plătite în sectorul public a fost susținut, în prima lectură, de 59 de deputați.

O polițistă s-a îmbrăcat în școlăriță ca să prindă un pedofil periculos. Flagrantul a fost oribil

O polițistă s-a îmbrăcat în școlăriță pentru a prinde în flagrant un pedofil periculos. După mai multe zile de pândă, perversul a atacat-o. Doar așa a reușit să-l bage după gratii, scrie stirileprotv.ro cu referire la Daily Star.

Danni Brooke a fost o polițistă care a lucrat în multe cazuri sub acoperire și a avut de-a face cu infractori periculoși. Ea și-a povestit experiențele într-un podcast, relatând și cum a îmbrăcat uniforma de școlăriță, pentru că doar așa putea să atragă în capcană un pedofil care nu fusese prins până atunci.

Danni Brooke a părăsit Poliția metropolitană din Londra în 2013, după aproximativ 10 ani de operațiuni sub acoperire, prin care a reușit să doboare prădători sexuali și traficanți de droguri.

A fost un tip care era vizat în peste 120 de infracțiuni. A început cu atingeri indecente, apoi faptele au devenit din ce în ce mai grave” a început fosta polițistă.

Danni a petrecut două săptămâni îmbrăcată ca o școlăriță, mergând pe străzi ca să-l atragă în capcană. Colegii ei încercaseră să-l prindă, dar de fiecare dată, individul scăpase, așa că au folosit-o pe ea ca momeală.

Mi-au dat o uniformă școlară și m-au întrebat: „Poți să te duci să o îmbraci?”

Și timp de două săptămâni am stat în această zonă unde credeam că ar putea să apară.” și-a amintit ea.

Inițial, se părea că operațiunea era un eșec, pentru că după două săptămâni de pândă nu a existat niciun semn de la făptaș. Lui Brooke i s-a spus chiar să renunțe și era pe punctul să se îndrepte spre casă, când a observat un bărbat care se strecura în spatele ei.

M-am întors și am văzut un tip cu o pălărie neagră închisă la culoare, cu o jachetă, toate hainele închise la culoare, care se strecura după colț. Așa că am început să merg și am auzit [pași] în spatele meu. Nici nu am apucat să mă întorc și el m-a apucat de gât, m-a tras pe podea și a ejaculat peste mine.”

În câteva secunde, alți polițiști, care așteptau ca bărbatul să își facă apariția, au sărit pe el și l-au reținut, iar curajoasa polițistă a reușit chiar să filmeze agresiunea.

Aveam o cameră de filmat în rucsac și [l-am] surprins desfăcându-și pantalonii, masturbându-se până ce a pus mâna pe mine și a ejaculat.”

Perversul a ajuns la închisoare, iar victimele sale au primit, în sfârșit, dreptatea pe care o meritau.

Primisem o scrisoare de la [una dintre mamele victimelor]. Mi-a scris o scrisoare de mulțumire în care îmi spunea că fiica ei nu mai lua somnifere” și-a mai amintit polițista.

Maia Sandu: ”Este aproape ziua în care drapelul nostru va fi în rândul celor ale statelor Uniunii Europene”

Republica Moldova sărbătorește, joi, 27 aprilie, Ziua Drapelului de stat. Cu această ocazie, președintele Maia Sandu că țara sa ”este Europa” și că poporul își dorește să trăiască în democraţie şi bunăstare.

”Drapelul Republicii Moldova – celebrat în fiecare an la 27 aprilie – ne uneşte prin sentimentul de mândrie de a ne fi născut pe acest pământ. Cu mândrie l-au cântat oamenii noştri de cultură. Cu mândrie l-au purtat înaintaşii noştri când luptau pentru libertate, suveranitate şi independenţă. Să porţi tricolorul era un act de mare curaj şi mândrie naţională. Tot cu mândrie, sub drapelul Republicii Moldova, campionii noştri cuceresc lumea”, a transmis Maia Sandu, potrivit News.ro.

”Să păstrăm unitatea pentru ca Moldova să devină un partener egal în familia ţărilor europene libere. Moldova este Europa – suntem un popor paşnic şi vrem să trăim la noi acasă în democraţie şi bunăstare. Este aproape ziua în care drapelul nostru va fi în rândul drapelelor statelor Uniunii Europene”, a mai spus președinta Republicii Moldova.

Caz șocant la Grigoriopol! O fetiță de 4 ani a ajuns la spital după ce a căzut de la înălțime și s-a lovit cu capul de trotuar

Potrivit așa-zisului minister de Interne din regiunea transnistreană, copila s-ar fi plimbat cu un prieten și mama acestuia, fiind însoțită de bunica sa, pe o stradă dintr-o localitate din Grigoriopol, scrie unimedia.info.

„Întorcându-se deja acasă, cei doi copii au alergat până în pragul clădirii administrației satului. Acolo, fetița s-a urcat pe balustradă, a pierdut echilibrul și a căzut de la o înălțime de 1,5 metri. Copila s-a lovit cu capul de trotuar.

Ulterior, fetița de 4 ani a fost transpotată la spital, unde a fost internată în secția de terapie intensivă, fiind diagnosticată cu leziune cranio-cerebrală închisă și contuzie cerebrală.

La moment, starea ei este apreciată de medici ca satisfăcătoare. Copila a fost transferată în secția de chirurgie, iar în curând va fi externată”, se arată în comunicat.

Legislația națională cu privire la comerțul electronic a fost armonizată cu cea europeană
Articolul anterior
Republica Moldova va avea acces la finanțare de la Uniunea Europeană pentru implementarea proiectelor în domeniul sănătății
Articolul următor