Tot mai mulţi locuitori din regiunea transnistreană se mută cu traiul pe malul drept al Nistrului

Tot mai mulţi locuitori din regiunea transnistreană se mută cu traiul pe malul drept al Nistrului, iar migraţia s-a intensificat odată cu invazia Rusiei în Ucraina. Potrivit Agenţiei Servicii Publice, din 24 februarie şi până în prezent, peste 600 de oameni au solicitat schimbarea domiciliului pe teritoriul controlat de Chişinău. Experţii spun că, în realitate, cifra este mult mai mare.

Grigore Cojocaru a muncit mai bine de două decenii ca profesor de istorie la liceul cu predare în limba română din Râbniţa, un oraş din regiunea transnistreană. Încă din primele zile ale invaziei Rusiei în Ucraina, când în stânga Nistrului se vorbea despre implicarea Tiraspolului în război, bărbatul a analizat posibilitatea de a părăsi, împreună cu familia, locurile natale. A aplicat la concursul pentru funcţia vacantă de vicedirector al Liceului „Vasile Alecsandri” din Chişinău, şi l-a câştigat.

GRIGORE COJOCARU, profesor de istorie: „Ideea de a pleca din stânga Nistrului a venit nemijlocit în luna februarie. Era o chestie de întrebare foarte serioasă: ce era să predai istoria românilor, într-o regiune unde sunt şanse foarte mari să vină autorităţile din Rusia. Şi atunci am început să caut oportunităţi. Decizia a durat cred că undeva 2, 3 luni de zile, până în luna iunie. Greu? Desigur. Sunt 20 de ani când am activat în stânga Nistrului, în Râbniţa.”

În prezent, profesorul de istorie trăieşte cu chirie în Chişinău, unde vrea să se mute definitiv împreună cu familia sa.

GRIGORE COJOCARU, profesor de istorie: „Trebuie să-i dau un viitor copilului şi vreau să fiu sigur în viitorul meu, care cred că autorităţile din stânga Nistrului pot să-l împiedice. Ulterior, deja urmează să vină şi soţia. Contează viitorul şi încercăm să-l reîncepem aici.”

Potrivit Agenţiei Servicii Publice, de la începutul războiului din Ucraina, 652 de persoane din regiunea transnistreană au solicitat schimbarea domiciliului în dreapta Nistrului. Dintre acestea, 316 sunt bărbaţi iar 342, femei. 253 de bărbaţi au vârste cuprinse între 18 – 60 de ani

PAVEL CAZACU avocat Promo – LEX: „Pe de-o parte, locuitorii din stânga Nistrului aleg o viaţă mai bună, cu oportunitpţi, pe care malul drept le poate oferi. Pe de altă parte sunt persecutările care se produc în regiunea transnistreană. Tinerii de 18 ani fug de teama înrolării în armata transnistreană. Foarte multe persoane, sau zeci de persoane fug din calea maşinii militare din stânga Nistrului.”

Avocaţii Promo – LEX spun că, în realitate cifra persoanelor care decid să se mute în dreapta Nistrului ar fi cu mult mai mare.

PAVEL CAZACU avocat Promo – LEX: „Ei pleacă într-un regim alert, când observă că riscul este iminent şi atunci cifrele oficiale nu reflectă situaţia reală. Mai ales după invazia rusă.”

Anterior, persoanele cu cetăţenie rusă din regiunea transnistreană au fost chemate să se înroleze, prin contract, în armata Moscovei, pentru a lupta în Ucraina. După anunţul lui Vladimir Putin privind mobilizarea parţială, autorităţile de la Chişinău spun că nu au informaţii despre o eventuală recrutare şi pe malul stâng al Nistrului.

A încercat să mituiască polițiștii, după ce a fost prins fără permis și beat criță la volanul unui BMW

A propus mită polițiștilor, după ce a fost depistat fără permis și în stare de ebrietate avansată la volanul unui BMW.

În cadrul activităților de patrulare desfășurate în raionul Orhei, pe o stradă din Dișcova, polițiștii au somat oprirea unui BMW condus haotic.

Persoana de la volan a ignorat cerințele polițiștilor și a accelerat, refuzând să oprească.
După repetate avertismente, acesta a oprit pe un drum secundar.

La volanul mașinii se afla un tânăr de 25 de ani, locuitor al raionului Orhei, care nu deține permis de conducere.

În timpul discuției, polițiștii au sesizat un miros puternic de alcool, fiindu-i solicitată tânărului testarea alcoolscopică.
Pentru a nu fi documentat, acesta a încercat să ofere polițiștilor mită, cu toate că a fost avertizat cu privire la consecințele penale.

Testarea alcoolscopică a stabilit o concentrație de 1.13 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

O moldoveancă, găsită moartă în locuința din Italia. Corpul neînsuflețit a fost descoperit de iubitul său

O femeie în vârstă de 50 de ani, originară din R. Moldova, dar care muncea în Italia, a fost găsită moartă în apartamentul său de pe via Garibaldi, situată în localitatea Cisterna, provincia Latina din Lazio.

Cel care a făcut tragica descoperire a fost partenerul femeii, care locuiește în apartamentul alăturat ei, scrie rotalianul.com.

Potrivit unei publicații locale el a găsit-o fără suflare în după-amiaza zilei de ieri, 13 mai 2024.Imediat după ce a descopeit cadavrul, bărbatul a alertat serviciile medicale de urgență la numărul 118, dar echipa medicală sosită la fața locului nu a putut decât să constate decesul femeii.De asemenea, la locuința femeii moldovence au intervenit și carabinierii din Cisterna, care au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele morții.

Din primele verificări reiese că decesul ar fi survenit din cauze naturale. Cu toate acestea, investigațiile continuă pentru a clarifica contextul exact în care a avut loc tragicul eveniment, având în vedere că femeia nu prezenta probleme de sănătate cunoscute.

Autoritățile nu au oferit încă informații suplimentare, dar vor continua cercetările pentru a exclude orice posibilitate de faptă criminală.

Ancheta este în curs de desfășurare și se așteaptă rezultatele autopsiei pentru a confirma cauza exactă a morții.

Copilul unei familii de moldoveni din Italia se zbate între viață și moarte, după un accident cumplit

Un grav accident rutier petrecut vineri dimineață pe autostrada A9 a lăsat un băiat moldovean de numai 11 ani în stare critică.

Incidentul a avut loc în jurul orei 8:30, iar medicii de la spitalul Papa Giovanni din Bergamo, unde copilul a fost transportat cu elicopterul de salvare, sunt îngrijorați că șansele lui de supraviețuire sunt minime.

În accident a fost implicată o familie originară din Moldova, cu pașapoarte românești, rezidentă în Enghien (Belgia), informează presa italiană citată de rotalianul.com.

În mașina Mercedes condusă de tatăl copilului, se mai aflau mama în vârstă de 39 de ani și sora de 16 ani a băiatului. Acestea au fost inițial internate la spitalul Sant’Anna, dar au fost transferate ulterior la Bergamo, unde sunt tratate pentru răni grave.

Tatăl, în vârstă de 40 de ani, a suferit răni ușoare și a cerut să rămână alături de fiul său.

După ce au depășit ieșirea de la Fino Mornasco, care era închisă, au decis să folosească schimbarea temporară a traseului, pusă în aplicare cu ocazia unei sărbători elvețiene. Din această cauză, benzile de circulație către nord au fost mărite de la trei la patru, iar cele către sud au fost reduse la două.

Cele două mașini au tras pe banda de urgență și au făcut o manevră de întoarcere, traversând benzile de circulație către Milano pentru a intra pe cele în direcția nord. Unchiul copilului a reușit să finalizeze manevra, dar Mercedes-ul condus de tatăl de 40 de ani a fost lovit în plin de un autoturism marca Honda, în care se afla un cuplu italian.

Conducătorul auto al mașinii Honda nu a putut evita impactul, lovind puternic portiera din spate a Mercedes-ului.

Accidentul este considerat a fi cauzat de manevra imprudentă a tatălui copilului, care nu a ținut cont de viteza autovehiculelor care se deplasau pe acel segment, unde limita de viteză poate ajunge la 130 km/h.

Un penitenciar din Moldova apare într-un serial lansat de Netflix
Articolul anterior
Peste 1.300 de ruși au intrat în Republica Moldova, în ultima săptămână. Autorităţile se aşteaptă ca unii dintre ei să ceară azil politic
Articolul următor