Tradiția de care Gina Pistol nu vrea să audă la nunta ei. Dezvăluiri despre rochia de mireasă

Gina Pistol și Smiley au anunțat, joi, 27 aprilie, că s-au logodit în urmă cu un an și jumătate, iar acum se află pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru ziua cea mare. Iubita lui Smiley a dezvăluit că există o tradiție pe care intenționează să o încalce în ziua nunții.

Gina Pistol, primele declarații despre nunta cu Smiley

„O să am două rochii. Am văzut una, aștept să fie gata”, a precizat Gina Pistol, în timp ce Smiley a mărturisit că și costumul lui se află în lucru.

Pe de altă parte, cei doi au declarat că cel mai greu lucru din toate pregătirile li se pare „să așezăm oamenii la mese”.

Cât despre cine le va cânta la nuntă, Smiley și Gina au spus că vor fi mai multe persoane, însă este sigur că și mireasa la urca pe scenă.

„O să cânte toată lumea, inclusiv eu. Abia aștept să fredonez „Se mărită Gina mea”, a glumit Gina Pistol, conform unica.ro.

Nunțile din România sunt pline de tradiții, care mai de care mai interesante, însă Gina spune că nunta lor nu va fi una tradițională, astfel încât una dintre aceste tradiții va fi încălcată cu siguranță.

„Noi nu suntem pe tradițional”, a spus iubita lui Smiley.

Gina zice că nu intenționează să se lase furată, așadar la nunta ei, mireasa nu va părăsi deloc petrecerea.

„Nu (se fură mireasa). Mă voi apăra, pe mine nu mă fură nimeni. O să fie o petrecere super mișto și nu vreau să pierd momente de la petrecerea noastră. Ca să mă duc să ce? Nu vreau”, a afirmat fosta prezentatoare.

„Să te duci într-un club sau la Arcul de Triumf”, a glumit Smiley.

Atât Gina Pistol cât și Smiley au promis că își vor ține fanii la curent cu ceea ce se întâmplă cu pregătirile de nuntă și că vor împărtăși cu ei și imagini de la marele eveniment, care va avea loc luna viitoare.

gina-si-smiley-4-3

Crimă teribilă în Capitală: Un tânăr și-ar fi omorât mama în bătaie, apoi a chemat o ambulanță pe motiv că s-ar fi simțit rău

Un tânăr a fost reținut fiind suspectat că și-ar fi omorât mama în bătaie. Crima a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:48, într-un apartament de pe strada Valea Crucii, din secotrul Botanica al capitalei, scrie PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor PulsMedia.MD, ar fi vorba despre un tânăr în vârstă de 27 de ani. Noaptea trecută acesta a solicitat intervenția unei ambulanțe la domiciliu declarândcă mama sa s-ar fi simțit rău.

Când a ajuns echipajul medical la fața locului, au dat peste cadavrul femeiei în vârstă de 48 de ani zăcând la podea și au alertat poliția. La fața locului a intervenit grupul operativ din cadrul IP Botanica, dar și un medic legist, care după ce a examinat vizual trupul victimei, a depistat pe suprafața acestuia mai multe semne de moarte violentă.

Fiul acesteia, tânărul de 27 de ani, care a solicitat intervenția echipajului medical, a fost stabilit a fi principalul suspect. Individul a fost încătușat și escortat la IP Botanica, unde a fost audiat, iar ulterior reținut pentr 72 de ore.

Pe numele său a fost inițiat un dosar penal în baza articolului 201/1 alin 4 din Codul Penal, pentru violență în familie soldat cu decesul victimei. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată în instanța de judecată, dânsul riscă pedeapsă cu închisoare de la 12 la 15 ani.

ATENȚE, șoferi! O nouă mașină-capcană, pe drumurile din țară

Atenție, șoferi! 20 de automobile inteligente, care fixează încălcările comise în trafic de conducătorii auto, au fost lansate în regim de testare de Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP).

Potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale, vehiculele sunt de marca Skoda Octavia, de culoare albă și fără inscripții oficiale, transmite Știri.md.

Anterior, autoritățile au anunțat că aceste vehicule sunt echipate cu sisteme avansate care detectează automat încălcările din trafic, inclusiv lipsa reviziei tehnice, absența asigurării obligatorii, depășirea vitezei, necuplarea centurii de siguranță, dar și alte nereguli.

Și liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a venit cu un mesaj în care confirmă că 20 de mașini ale INSP circulă pe traseele naționale. Acesta i-a îndemnat pe șoferi să fie responsabili și să nu încalce Regulamentul circulației rutiere.

Totuși, șoferii care comit contravenții nu vor primi citații, întrucât vehiculele sunt în regim de testare, scrie sursa citată.

Trei proteste simultane în fața Parlamentului

Proteste în fața Parlamentului, pe 19 decembrie. La manifestații au ieșit mai mulți agricultori, reprezentanți ai Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, printre care angajaţi din învăţământ şi ştiinţă. Ultimilor li s-au alăturat angajații Serviciului Hidrometeorologic de Stat. Menționăm că pe 19 decembrie, deputații s-au întrunit în ședință plenară începând cu ora 10:00. Corespondentul NewsMaker Ecaterina Dubasova se află în fața Parlamentului și transmite live manifestațiile, scrie newsmaker.md

foto: www.nm.md

Ce solicită Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova:

– stabilirea salariului minim pe țară în mărime de 6 mii lei începând cu 1 ianuarie 2025;

– alocarea a 50 de milioane de lei pentru asigurarea la tratament balneosanatorial;

– majorarea cu 35% a valorilor de referință de bază pentru cadrele non-didactice și didactice.

Ministrul Educației Dan Perciun a declarat, pe 18 decembrie, că Guvernul a decis adoptarea unor măsuri salariale adiționale pentru stimularea cadrelor didactice și a performanței în educație. Astfel vor fi acordate sporuri majorate pentru profesorii care au obținut grade didactice și managerii instituțiilor de învățământ care dețin grade manageriale.

Ce solicită Serviciul Hidrometeorologic de Stat:

– salarii mai mari;

– bonusuri.

Ce solicită agricultorii: 

– aprobarea urgentă a proiectului de lege cu privire la secetă;

– prelungirea licențierii importului cerealelor și oleaginoaselor până la 31 decembrie 2025;

– achitarea datoriilor la subvenții pentru 2023;

– restituirea accizelor fermierilor pentru 2024;

– elaborarea unui mecanism de garanții de creditare și refinanțare pentru anul agricol 2025.

Pe 18 decembrie, Ministerul Agriculturii a declarat că procesul de prelungire a licențierii importului de cereale și oleaginoase este deja în desfășurare și că măsura se află în atenția autorităților. Ministerul a mai explicat că subvențiile sunt acordate după finalizarea investițiilor, iar procesul de plată poate dura, fiind dependent de fondurile disponibile. În cazul în care resursele alocate sunt epuizate, restanțele vor fi incluse în bugetul anului 2025. Instituția a recunoscut importanța restituirii accizelor pentru fermieri și a asigurat continuarea discuțiilor cu Ministerul Finanțelor pentru implementarea acestei măsuri.

Primele imagini de la filmările ”The Crown” cu actorii care îi joacă pe Prințul William și Kate Middleton
Articolul anterior
Luciana Spînu, omagiu regretatului ei soț în ziua în care ar fi împlinit 36 de ani: ,,Durere eternă ai lăsat și un gol care nu se va umple niciodată…”
Articolul următor