Tradiția inedită pe care Andreea Marin și fiica ei o au în fiecare an. La ce și-au propus să nu renunțe: “Le adunăm an de an”

Andreea Marin reușește să facă orice își propune, ocupându-se de numeroase proiecte și fiind extrem de implicată în viața fiicei sale, Violeta. Vedeta ne-a dezvăluit, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Ego.ro, că a condus-o pe adolescentă la școală în prima zi, mai ales pentru că acestea au o tradiție inedită de respectat în fiecare an. De asemenea, Zâna ne-a explicat și cum se descurca în copilărie atunci când vine vorba despre învățătură.

Andreea Marin a condus-o pe Violeta în prima zi de școală

Andreea Marin are o fiică superbă, Violeta, iar cele două au o relație extrem de apropiată. Vedeta a condus-o pe aceasta la școală în prima zi din clasa a 11-a, ținând cont că ele au o tradiție de respectat. În fiecare an, acestea fac o fotografie pentru a păstra amintirile. Cu toate acestea, Zâna, aflată la evenimentul de lansare al numărului de toamnă A List Magazine, ne-a dezvăluit că adolescenta nu a avut emoții:

“E fată mare. E în anul 11 deja, deci nu mai am aceleași probleme. Se descurcă foarte bine. Am fost, bineînțeles, la ea la școală, dar am făcut fotografie de început de an, că este o tradiție deja pentru noi, dar, în rest, s-a descurcat singurică. Bineînțeles, sigur că da. (n.r. au fotografiile în casă). Și le adunăm an de an. Nu, nici gând (n.r. Violeta nu a avut emoții). Copiii din ziua de astăzi sunt foarte evoluați față de cum eram noi odinioară.”

Cum se descurca la școală în copilărie

Mai mult, Andreea Marin ne-a explicat că tatăl ei nu o conducea la școală, mai ales pentru că locuința în care stăteau era foarte aproape de locul în care învăța. Vedeta ne-a dezvăluit că lua mereu note de 10, însă nu se considera o tocilară:

“Nu, nici gând. Școala mea era vis-à-vis de casa mea. Deci tata mă vedea de la geam. Nu eram o tocilară, dar eram o elevă de 10, recunosc. Învățam selectiv, dar isteț.”

“Trebuie să fim și mai blânzi cu noi”

Nu este un secret faptul că Andreea Marin este o persoană muncitoare, care reușește să facă orice își propune. Chiar dacă majoritatea proiectelor sale au fost un succes, ea a punctat că nu mereu totul iese așa cum ne dorim:

“Trebuie să fim și mai blânzi cu noi. Nu întotdeauna ne iese totul așa cum am visat. Dar, într-adevăr, majoritatea proiectelor mi-au ieșit.”

Are un stil de viață sănătos

Superba zână se bucură și de o grădină, care se află în locul în care muncește. Andreea Marin are un stil de viață sănătos, are grijă atunci când vine vorba despre produsele pe care le mănâncă și face sport:

“Tot acolo, la Creative Hub, este și grădina aceasta minunată, este ca un mic colț de rai, așa este. Viața sănătoasă este pentru mine ceva obișnuit, adică ceva ce se întâmplă în fiecare zi. Nu este un eveniment care se întâmplă o dată la nu știu cât timp. Atunci, eu trăiesc foarte firesc. Nu am secrete. (n.r. de frumusețe). Încerc să fac sport, încerc să mănânc sănătos, deci lucruri normale și oameni frumoși care se ocupă, de exemplu, de un machiaj, de o coafură, atunci când vin la un astfel de eveniment.”

Ce surpriză le pregătește fanilor

Cartea ei, “Nu există nu se poate” a fost un real succes, astfel că fanii se pot bucura. Vedeta lucrează intens la al doilea volum:

“Volumul 2 “Nu există nu se poate” este în lucru acum. În curând. Se lucrează acum la ea, la aranjarea în pagină, în fine, mai avem.”

sursa: www.ego.ro

Accident de groază la Tiraspol: Un pieton a fost lovit mortal pe zebră de două mașini

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 30 de ani din Tiraspol, care traversa strada regulamentar. Acesta a fost lovit de un BMW în timp ce se afla pe zebră, după care a fost proiectat pe contrasens, fiind lovit și de o Toyota. Totul s-a întâmplat noaptea, aproape de ora 23:00, scrie tv8.md.

colaj foto: tv8.md

Bărbatul s-a ales cu răni grave și a murit pe loc. Medicii de pe ambulanță nu au putut decât să-i constate decesul. 

Șoferița din BMW, o tânără de 25 de ani, dar și conducătorul auto de la volanul Toyotei, un bărbat de 20 de ani, sunt cercetați penal. 

Potrivit așa-numitor forțe de ordine din stânga Nistrului, ambele vehicule implicate în accident au fost ridicate și duse la parcarea specială, până la elucidarea tuturor circumstanțelor. 

Mai mulți șoferi din Hâncești, condamnați la închisoare sau amendați pentru că au condus beți la volan

În primele trei luni ale anului curent, în urma modificărilor operate la Codul penal și intrate în vigoare la 7 septembrie 2024, Procuratura din Hînceşti a pronunțat patru sentințe de condamnare în privința a patru persoane pentru comiterea infracțiunii de conducere a mijloacelor de transport în stare de ebrietate. Acestora le-au fost aplicate pedepse cu închisoare pe termene cuprinse între 3 luni și 2 ani și 6 luni, scrie newtv.md.

Totodată, în aceeași perioadă, la solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii Hîncești, instanța de judecată a emis șapte sentințe în privința a șapte persoane, care au fost condamnate pentru aceeași categorie de infracțiuni, fiindu-le aplicate amenzi cuprinse între 75.000 și 125.000 lei. În toate cazurile, instanța a dispus și aplicarea sancțiunii complementare de anulare a dreptului de a conduce mijloace de transport.

Arme și muniții ridicate în urma unor percheziții efectuate la un bărbat din Orhei

Polițiștii din Orhei au desfășurat o percheziție la domiciliul unui bărbat de 56 de ani din satul Trebujeni, suspectat de deținerea ilegală de arme și muniții.

Oamenii legii au ridicat cinci componente ale unei arme de foc și 44 de cartușe de diferit calibru, toate deținute ilegal. Alte 71 de cartușe erau dispersate în diferite locuri din gospodărie.

La domiciliul acestuia au mai fost depistate două arme cu țeavă lisă și 238 de cartușe, deținute legal.

Conform legii, deținerea ilegală a armelor și munițiilor se pedepsește cu amendă de până la 32 500 de lei sau cu închisoare de până la 2 ani.

Datoriile consumatorilor pentru gaze înregistrează o sumă uriașă
Articolul anterior
Româncă din Italia, bătută de partener din cauza facturii la curent. Fetița acestora a chemat poliția
Articolul următor
Close menu