Tradiţii de Sfânta Varvara, sora sfântului Nicolae

Despre Sfânta Muceniţă Varvara se spune că este una dintre cele 14 ajutătoare ale creştinilor și îi apără pe copii de pojar. Sfânta este foarte populară şi datorită faptului că este protectoarea tunarilor, inginerilor militari, minerilor şi tuturor celor ce lucrează cu explozibil, deoarece viaţa sa vorbeşte despre un fulger care l-a ucis pe tatăl ei, se arată în scrierile teologice.

separator

Sfânta Varvara este şi ocrotitoarea matematicienilor. O versiune franceză a vieţii sale vorbeşte despre 13 minuni pe care le-a săvârşit oamenilor care au primit Taina Sfântului Maslu, ajutându-i să se pocăiască sincer, scrie adevarul.ro.

Sfânta Varvara este şi protectoarea copiilor, pe care îi apără de boli, în special de pojar, dacă ziua sa este cinstită cum se cuvine.

În folclorul bulgar, Sfânta Varvara este sora Sfântului Sava, care, pe rit vechi, este cinstit a doua zi, pe 18 decembrie şi a Sfântului Nicolae, sărbătorit pe 19 decembrie. Sfinţii Varvara şi Sava pregătesc aşadar ziua fratelui lor, Sfântul Nicolae.

Un proverb bulgar spune că Sfânta Varvara găteşte mâncare, Sfântul Sava coace pâine, iar Sfântul Nicolae îi serveşte pe oameni cu bunătăţi.

Veste bună pentru șoferi! Acum puteți prezenta polițiștilor permisul și actele mașinii în format digital

Poliția vine cu o veste bună pentru șoferi! Grație tehnologiilor informaționale avansate, acum puteți prezenta polițiștilor de patrulare permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al mașinii în format digital, utilizând aplicația EVO, informează unica.md.

Menționăm că, aplicația telefonică #EVO este dezvoltată de Agenția de Guvernare Electronică.

Un cetățean turc, reținut după ce a estorcat 7.000 de euro de la un om de afaceri din Chișinău

Ofițerii CNA și procurorii au reținut în flagrant un cetățean al Turciei în momentul primirii unei sume de 7000 de euro de la un om de afaceri din  capitală. Banii ar fi fost estorcați pentru stoparea unor pretinse investigații efectuate de poliție, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, bănuitul i-ar fi comunicat denunțătorului, care conduce  împreună cu un alt cetățean turc o companie specializată în servicii de call-centru, că Poliția ar investiga anumite aspecte legate de activitatea acestora. Astfel, pentru a-i determina pe oamenii legii să adopte o decizie favorabilă pe marginea investigațiilor, bănuitul ar fi cerut 7000 de euro.

Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală în temeiul art. 326 cod penal – traficul de influență. În urma acțiunilor ofițerilor CNA, a fost documentată transmiterea banilor, soldată cu reținerea în flagrant a cetățeanului turc și plasarea acestuia în izolator pentru 72 de ore.

Toate acțiunile au avut loc sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabilă a instanței de judecată.  

Vitezoman surprins cu 180 km/h în apropiere de Peresecina, într-o zonă unde s-au înregistrat 29 de accidente

În această dimineață, polițiștii de patrulare au surprins un șofer de 28 de ani care conducea un Ford cu viteza de #179_km/h, pe traseul R6 (Chișinău-Orhei), în apropierea satului Peresecina, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Șoferul a depășit limita legală cu 89 km/h, iar conform legii, acesta riscă o amendă de până la 5.000 lei și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de la 60 la 90 de zile.

Amintim că acest segment de drum este unul cu risc sporit de accidente!

De la începutul anului, în această zonă s-au înregistrat 29 de accidente rutiere, în urma cărora o persoană și-a pierdut viața, iar altele 10 au suferit traumatisme.

O tânără din Moldova a câștigat titlul ,,Miss Odesa Worldwide 2018”
Articolul anterior
Un cunoscut brand de articole vestimentare ieftine închide mai multe magazine. Care este motivul?
Articolul următor