Tragedie! Un copil de 13 ani, a fost găsit mort în dormitor, după ce s-ar fi certat cu mama lui din cauza temelor

Tragedie într-o familie din localitatea Tăuții de Sus, județul Maramureș, România. Un băiat de doar 13 s-ar fi sinucis după o ceartă cu mama lui. Vă avertizăm, urmează detalii care vă pot afecta emoțional! Mama copilului ar fi descoperit nenorocirea, iar medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut să-l ajute. Specialiştii trag un semnal de alarmă şi le recomandă părinţilor să fie foarte atenţi la copiii lor şi la orice semn de depresie. 

În momentul în care a comis gestul fatal, copilul în vârstă de doar 13 ani se afla în casă alături de fratele lui mai mare şi ambii părinţi. Potrivit unor surse, mama l-ar fi certat pe băiat înainte ca acesta să decidă să îşi ia viaţa. I-ar fi spus să închidă televizorul, iar mai târziu să se apuce de teme. Trupul băiatului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean din Baia Mare pentru efectuarea necropsiei, iar poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. 

Cei care vor face lucrări zgomotoase de reparație riscă amenzi

Lucrările de construcție care produc zgomot vor fi interzise în blocurile locative în zilele de duminică și de sărbătoare nelucrătoare, precum și în zilele de luni până sâmbătă între orele 20:00 și 08:00. Amenzile pentru încălcarea acestor prevederi vor fi de până la 1.500 de lei pentru persoanele fizice și până la 4.500 de lei pentru persoanele juridice.

Un proiect de modificare a Legii cu privire la locuințe a fost votat de Parlament în a doua lectură.

„Ținând cont de faptul că majoritatea cetățenilor se recreează pe parcursul zilei de duminică și în zilele de sărbătoare nelucrătoare, considerăm necesară extinderea interdicției de a executa lucrări de construcție care produc zgomot pentru aceste zile”, se menționează în nota informativă a proiectului de lege.

Totodată, la reconstrucția încăperilor va fi interzisă modificarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale prin instalarea utilajului consumator de gaze în alte încăperi decât în bucătărie sau hale termogeneratoare. Va fi interzisă și efectuarea lucrărilor de termoizolare și de schimbare coloristică a fațadei în lipsa autorizației de construire pentru lucrările la fațadele clădirilor orientate spre bulevarde și străzi, la clădirile cu statut de monument, la construcțiile din zonele de protecție a acestora, cu excepția lucrărilor de finisare exterioară, care nu modifică elementele fațadelor, și a soluțiilor cromatice.

Alte modificări prevăd extinderea termenului de privatizare pentru locuințele pasibile de acest lucru. Termenul va fi extins până la 31 mai 2026 din considerentul că există litigii care urmează a fi examinate de instanța de judecată și pentru că există un număr mare de locuințe pasibile pentru privatizare, cele mai multe fiind în municipiul Chișinău.

La propunerea Comisiei economie, buget și finanțe, pentru lectura a doua au fost comasate proiectele elaborate de către deputatul Vasile Grădinaru și de către un grup de deputați din Fracțiunea „Blocul Comuniștilor și Socialiștilor”.

Documentul intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Termenul pentru privatizarea locuințelor a fost extins cu doi ani

Termenul de privatizare a locuințelor, care expiră pe 31 mai, a fost extins cu doi ani. Proiectul a fost votat astăzi, 30 mai, de Parlament în lectură finală.

Autorii motivează propunerea de prelungire a termenului prin faptul că există litigii care urmează a fi examinate de instanța de judecată și pentru că există un număr mare de locuințe pasibile pentru privatizare, cele mai multe fiind în municipiul Chișinău, transmite IPN.

Termenul de privatizare pentru locuințe a fost prelungit de mai multe ori, iar ultima dată a fost prelungit în anul 2021, până în 2024. Reieșind din informația colectată de la autoritățile publice locale, până în anul 2020 au fost privatizate aproximativ 9.636 de locuințe, dintre peste 6.000 în Chișinău. Atunci pe teritoriul Republici Moldova mai rămâneau aproximativ 4.882 de locuințe pasibile privatizării, dintre care 1.013 în municipiul Chișinău.

Documentul intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Filmul unui moldovean va avea premiera mondială la un festival din China

Filmul unui regizor moldovean, Vlad Bolgarin, va avea o premieră mondială în cadrul unui festival internațional, organizat în China. Este vorba despre scurtmetrajul „Loc sub soare”.

Filmul unui moldovean va avea premiera mondială la un festival din ChinaFoto: Facebook/Centrul Național al Cinematografiei

„Rezultatele remarcabile și talentul cineaștilor din Republica Moldova ne alimentează tot mai mult încrederea și optimismul legate de dezvoltarea domeniului cinematografiei din țara noastră”, susțin reprezentanții Centrului Național al Cinematografiei, potrivit www.stiri.md.

Potrivit Centrului, scurtmetrajul „Loc sub soare”, în regia lui Vlad Bolgarin, o producție „VOLT cinematography”, realizată cu susținerea financiară a CNC, va avea premiera internațională în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Shanghai (China), la secțiunea competitivă „Live Action Short Film”. 

Evenimentul va avea loc în perioada 14-23 iunie, la Shanghai, și este unul dintre festivalurile de clasa A, acreditate de FIAPF (Federația Internațională a Asociațiilor de Producători de Film).

„Fiind unul dintre cele mai mari festivaluri de film din Asia, SIFF pune un accent deosebit pe descoperirea de noi talente și promovarea unei culturi cinematografice internaționale, cuprinzând o varietate de categorii de nominalizări care evidențiază diferite aspecte ale producției de film, cum ar fi scurtmetraje și lungmetraje de ficțiune, documentare și animație”, mai anunță Centrul Național al Cinematografiei.

Frumusețe rară! Patinatorii francezi Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron, evoluție superbă pe gheață. Au cucerit aurul la Beijing
Articolul anterior
”Garsoniera-vedetă” de 11 mp din Cluj, scoasă la vânzare cu un preţ deloc pe măsură. Ce sumă cer proprietarii
Articolul următor