Trei indivizi au răpit și au maltratat un bărbat, ulterior l-au pus să-și sape singur groapa

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 36 și 58 de ani, originari din raionul Râșcani, sunt cercetați penal pentru tâlhărie și răpirea unei persoane.

La 19 ianuarie curent, polițiștii din Râșcani au fost sesizați despre faptul că în Secția de internare a spitalului raional Râșcani s-a adresat un bărbat de 59 de ani, locuitor al satului Borosenii Noi, cu dureri fizice pe tot corpul, comunicând că a fost maltratat, scrie jurnal.md.

Poliția a stabilit că, în ziua respectivă, victima a fost răpită și băgată cu forța într-un automobil unde se mai aflau două persoane. Incidentul s-a produs în preajma unui magazin din orașul Râșcani. Ulterior a fost deposedat de două telefoane mobile și mijloacele bănești pe care le avea la el, apoi a fost transportat la marginea unei păduri din extravilanul satului Borosenii Noi, unde a fost bătut cu pumnii și picioarele. Acesta a ajuns cu forțele proprii în sat, de unde a solicitat ajutorul medicilor.

La 20 ianuarie, de către grupul de lucru format din polițiști de investigații din cadrul INI și Inspectoratului de Poliție Râșcani, sub conducerea Procuraturii Râșcani Nord, cu suportul angajaților BPDS ”Fulger”, au fost efectuate trei percheziții la domiciliile suspecților.

În cadrul acestora polițiștii au ridicat obiectele care ar fi fost utilizate de aceștia la săvârșirea infracțiunii, printre care și un hârleț cu care victima ar fi fost impusă de bănuiți să-și sape propria groapă.

De asemenea, au fost depistate și ridicate obiectele sustrase de la victimă, cele două telefoane mobile, banii și o centură ce aparține victimei, cu care acesta ar fi fost imobilizat de suspecți, precum și substanță vegetală de culoare verde, cu miros specific de marijuana.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru tâlhărie și răpirea unei persoane.

În continuare polițiștii și procurorii întreprind măsuri speciale de investigaţii şi acţiuni de urmărire penală pentru acumularea și administrarea justă a materialului probatoriu pe caz, precum şi verificarea apartenenței suspecților la comiterea altor infracțiuni.

Natalia Barbu a evoluat pe scena Eurovision Song Contest 2024! Video

Prima semifinală a competiției Eurovision Song Contest 2024 are loc chiar în aceste momente! Natalia Barbu a evoluat cu numărul 11. Artista a fost întâmpinată cu ropote de aplauze și a avut o interpretare superbă! Vezi, mai jos, momentul mult așteptat de public:

Prima semifinală este rezervată pentru 15 țări printre care se află:

1. Cyprus / Silia Kapsis – Liar

2. Serbia / TEYA DORA – RAMONDA

3. Lithuania / Silvester Belt – Luktelk

4. Ireland / Bambie Thug – Doomsday Blue

5. Ukraine / alyona alyona & Jerry Heil – Teresa & Maria

6. Poland / LUNA – The Tower

7. Croatia / Baby Lasagna – Rim Tim Tagi Dim

8. Iceland / Hera Björk – Scared of Heights

9. Slovenia  / Raiven – Veronika

10. Finland / Windows95man – No Rules!

11. Moldova / Natalia Barbu – In The Middle

12. Azerbaijan / FAHREE feat. Ilkin Dovlatov – Özünlə Apar

13. Australia / Electric Fields – One Milkali (One Blood)

14. Portugal / iolanda – Grito

15. Luxembourg / TALI – Fighter

Concursul Eurovision Song Contest 2024 poate fi urmărit live

Concursul Eurovision Song Contest 2024 a început în această seară, 7 mai, la Malmö, Suedia.

În prima semi-finală vor evolua:

1. Cyprus / Silia Kapsis – Liar

2. Serbia / TEYA DORA – RAMONDA

3. Lithuania / Silvester Belt – Luktelk

4. Ireland / Bambie Thug – Doomsday Blue

5. Ukraine / alyona alyona & Jerry Heil – Teresa & Maria

6. Poland / LUNA – The Tower

7. Croatia / Baby Lasagna – Rim Tim Tagi Dim

8. Iceland / Hera Björk – Scared of Heights

9. Slovenia  / Raiven – Veronika

10. Finland / Windows95man – No Rules!

11. Moldova / Natalia Barbu – In The Middle

12. Azerbaijan / FAHREE feat. Ilkin Dovlatov – Özünlə Apar

13. Australia / Electric Fields – One Milkali (One Blood)

14. Portugal / iolanda – Grito

15. Luxembourg / TALI – Fighter

Transmisiunea live poate fi urmărită mai jos:

Maia Sandu: Un milion de cetățeni din Republica Moldova au pașaport românesc

Preşedinta Maia Sandu a afirmat, într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi, că un milion de cetățeni din Republica Moldova au pașaport românesc.

„Aceasta înseamnă şi paşaport european, adică Uniunea Europeană deja are în Republica Moldova un milion de cetăţeni. Acest lucru trebuie să scurteze calea noastră spre UE”, a adăugat ea, transmite digi24.ro.

Jurnalistul rus a vrut să afle de ce şi-a luat preşedinta Republicii Moldova paşaport românesc: pentru a circula „fără viză” în Europa sau „pentru orice eventualitate”?„Bunicii mei au avut paşapoarte româneşti. Pentru mine a fost important să am paşaport românesc”, a răspuns Maia Sandu, potrivit Agerpres. 

În acelaşi timp, Maia Sandu a spus că „un milion dintre cetăţenii noştri au paşaport românesc”. „Aceasta înseamnă şi paşaport european, adică Uniunea Europeană deja are în Republica Moldova un milion de cetăţeni. Acest lucru trebuie să scurteze calea noastră spre UE”, a adăugat ea.La întrebarea ce crede despre unirea Republicii Moldova cu România, Maia Sandu a afirmat că, potrivit sondajelor, „între 36% şi 40%” dintre cetăţenii moldoveni îşi doresc unirea fie din motive istorice, fie pentru că nivelul de trai este mult mai bun peste Prut.„Majoritatea cetăţenilor nu cred asta.

Ei cred că Republica Moldova trebuie să devină parte a Europei şi noi muncim pentru asta. Respectăm voinţa cetăţenilor (…) Cred că cel mai bine pentru Republica Moldova şi, mai ales, real este să devină membră a UE. Atunci nu vom avea graniţă cu România şi nici cu celelalte state ale UE. Ne vom întâlni cu România în UE”, a subliniat Maia Sandu, citată de Ziarul Naţional de la Chişinău.

România: certificatele de vaccinare cu 2 doze încep să expire de la 1 februarie
Articolul anterior
Moldovenii cu buletine românești pot rămâne fără ele, dacă nu pot dovedi că locuiesc la adresa din buletin
Articolul următor