Trei muncitori din Moscova, care curățau o canalizare, au fost luați de apă când a început să plouă torențial. Sunt dați dispăruți

În cartierul Liublino din Moscova, în după-amiaza zilei de 7 august, 12 muncitori curățau o canalizare și au fost surprinși de o cantitate mare de apă care a început să curgă prin canalul colector, scrie cotidianul Kommersant citat de libertatea.ro.

„12 muncitori au efectuat lucrări de curățare în canalizare… Ca urmare a creșterii nivelului apei, trei nu au putut ieși la suDupă ce a început să plouă și apa a început să curgă prin canalizare, unii muncitori au ieșit la suprafață, alții au fost ajutați de salvatori, dar soarta a trei persoane este necunoscută.

„12 muncitori au efectuat lucrări de curățare în canalizare. Ca urmare a creșterii nivelului apei, trei nu au putut ieși la suprafață”, a declarat procuratura din Moscova, într-un mesaj pe Telegram. Sursele agențiilor de presă din serviciile de urgență oferă o versiune diferită a evenimentelor. Interfax a raportat că lucrările au fost efectuate la suprafață, iar muncitorii au căzut în canalizare. Interlocutorul RIA Novosti a spus că au fost „spălați” de un jet puternic de apă, în timpul unei furtuni.

Canalul TV Zvezda relatează că șase muncitori au reușit să iasă singuri din canalizare. Încă trei au fost salvați. Una dintre victime, conform postului, este inconștientă. Mesajul parchetului din Moscova notează că se efectuează o căutare pentru bărbații născuți în 1999, 2001 și 2002. Zvezda, fără a cita o sursă, raportează că cei dispăruți „ar fi putut fi duși de un curent de apă către râul Moscova”. Acum salvatorii examinează colectorul care deversează în râu, fiind activi mai mulți scafandri.

Ministrul Alexei Buzu a participat la primul Summit Ministerial de Politici Sociale, dedicat integrării Republicii Moldova și Ucrainei la UE

Primul Summit Ministerial de Politici Sociale, dedicat integrării la Uniunea Europeană a Republicii Moldova și Ucrainei, a reunit la Kiev mai mulți miniștri din acest domeniu.

R. Moldova a fost reprezentată de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. În cadrul evenimentului, demnitarul de la Chișinău a prezentat progresul principalelor reforme ale Ministerului pe ocuparea forței de muncă și inspecția muncii, pe digitalizare, pe consolidarea sistemului de protecție a copilului și, în special, rezultatele reformei asistenței sociale „Restart”.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, evenimentul a fost organizat de ministrul Alexei Buzu împreună cu miniștrii Ucrainei, Lituaniei și Suediei.

Evenimentul a reunit miniștri ai politicilor sociale din 14 țări europene: Ucraina, Moldova, Suedia, Lituania, Cehia, Bulgaria, Țările de Jos, Estonia, Spania, România, Croația, Germania, Norvegia și Franța. Summitul a fost deschis de prim-ministrul Ucrainei, Denys Shmyhal.

Premieră! La Chișinău a avut loc primul summit școlar moldo-american „Conectați prin Știință”

În premieră în Capitală, peste 100 de elevi și 25 de cadre didactice din instituțiile de învățământ din Chișinău și din Wilmington, SUA, și-au prezentat proiectele STEAM implementate în instituțiile lor anul acesta în cadrul Summit-ului Școlar Moldo-American „Conectați prin Știință”. Elevi de diferite vârste au din Chișinău și Carolina de Nord, SUA, au abordat subiecte ce țin de încălzirea globală, sustenabilitatea urbană și protejarea mediului înconjurător. Cele mai reușite proiecte implementate în instituțiile din municipiul Chișinău au fost premiate, transmite IPN.

Șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Daniela Munca-Aftenev, a declarat că inițiativele STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics, în traducere Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) sunt fascinante. Echipele lucrează împreună pentru a găsi soluții la problemele globale. Toate proiectele prezentate la summit fac un primul pas în lumea miraculoasă a științei.

Viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a menționat că primul summit școlar moldo-american „Conectați prin Știință” va intra în istorie.  „Eu tare mă bucur că există această oportunitate de a ne conecta prin știință, dar și cu știință, pentru că voi știți să rezolvați împreună cu semenii voștri probleme globale, probleme legate de climă, de sustenabilitate, de ecologie, ceea ce este, de fapt, extrem de important. Sunt aceleași probleme cu care se confruntă întreaga lume, întreg globul pământesc”, s-a adresat viceprimarul participanților la eveniment.

Conferențiarul universitar Diana Chișca de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, membră a comisiei de evaluare, a comunicat că în concursul au aplicat 27 de participanți cu diferite proiecte STEM, realizate nu doar la nivel de echipă școlară, dar și în cooperare cu colegi din alte state. Copiii au dat dovadă de abilități și cunoștințe vaste, în special abilități de lucru în echipă chiar și în momentul în care se aflau la o distanță foarte mare unul de altul. Multe proiecte au fost realizate în decursul unei perioade mai mari de timp. S-a observat munca asiduă depusă. Atât munca elevilor participanți, cât și a cadrelor didactice care au coordonat proiectele. „Putem să ne mândrim că în Republica Moldova avem copii care pot să devină cercetători și oameni de știință”, a menționat conferențiarul universitar.

Fiecare proiect a fost evaluat în baza criteriului încadrarea în domeniile STEM, impact, în ce măsură au fost rezolvate probleme. STEM presupune realizarea unui produs care va fi palpabil și funcțional. Pentru Republica Moldova este ceva nou, dar se vede cum acest domeniu se dezvoltă.

Cele mai multe proiecte s-au axat la rezolvarea problemelor de mediu, inclusiv în municipiul Chișinău. S-au propus soluții pentru îmbunătățirea calității aerului, soliții pentru casă inteligentă. Este o muncă enormă în afara orelor de curs, în timpul liber al elevilor. Este nevoie de mult mai mult decât pur și simplu să faci matematică, informatică, este nevoie de programare deosebită, este nevoie de alte abilități pe care le învață elevii la toate disciplinele școlare, au precizat participanții la eveniment.

,,Dă-mă, mamă, după Iura”, o piesă din Moldova îi cucerește și pe românii de peste Prut

Magnat & Feoctist, doi artiști basarabeni, au lansat videoclipul pentru piesa „Dă-mă mamă după Iura” împreună cu ansamblul folcloric ,,Frunza Nucului”. În câteva zile, peste jumătate de milion de internauți au urmărit videoclipul.

Piesa a câștigat rapid popularitate pe internet, inclusiv în rândul românilor de peste Prut.

Autorul versurilor este Magnat & Feoctist. Regia videoclipului a fost realizată de Dumitru Ciulafli, iar producția este semnată de Radu Duminița.

,,Moldova ramâne numărul unu, în cultură, muzică și talent! Vă salut din Botoșani, frați moldoveni!”, ,,Îmi place enorm de mult stilul acesta al vostru, le mai dați o viață acestor cântece folclorice uitate, sunteți top”, ,,Bravo Ineștenii-Teleneștenii”, ,,Felicitari! Femeile sunt nr.1 în tot videoclipul”, sunt câteva dintre comentariile scrise de internauți.

Dispariția copiilor va fi anunțată, de-acum încolo, pe Facebook și Instagram
Articolul anterior
Palestinienii au tras cu rachete în Ierusalim
Articolul următor