Ucraina a recucerit orașul Kupiansk. Sute de mașini cu ruși, inclusiv primarul numit, se îndreaptă în grabă spre Rusia

Forțele armate ale Ucrainei au eliberat orașul Kupiansk din regiunea Harkov de sub ocupația rusească. Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineață de către Nataliia Popova, consilier al șefului Consiliului Regional.

„Kupiansk este Ucraina! Glorie forțelor armate ale Ucrainei!”, a scris Popova pe Telegram.

De asemenea, deputați din parlamentul ucrainean, bloggeri și soldați au anunțat, de asemenea, că orașul a fost eliberat, scrie Pravda Ucraina.

Sute de mașini cu ruși au plecat în mare grabă din oraș.

sursa

Un angajat al Direcției Învățământ din Soroca, cercetat penal după ce a promis unui tânăr plecat peste hotare „colegiul și armata”, contra unei sume mari de bani

Centrul Național Anticorupție și procurorii mun. Bălți anunță despre efectuarea unor percheziții la un angajat al Direcției Învățământ Soroca, cercetat într-un dosar de trafic de influență. Funcționarul este bănuit că ar fi pretins remunerații ilicite de la mama unui elev pentru a-i aranja studiile și examenele într-un colegiu din localitate, în lipsa acestuia și pentru a-l încorpora în serviciul militar cu eludarea legislației în vigoare, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor cauzei, bănuitul ar fi pretins și primit 8 000 de lei și 100 de euro de la denunțător, susținând că ar avea influență asupra angajaților din cadrul Instituției Publice „Colegiul Tehnic Agricol din Soroca” și că îi poate determina să nu înregistreze absențele de la ore ale tânărului, care intenționa să plece peste hotarele Republicii Moldova și îi vor asigura promovarea examenelor în lipsa acestuia. De asemenea, bănuitul ar fi pretins și acceptat 750 de euro pentru a organiza încorporarea fictivă a  tânărului în serviciul militar cu ulterioara eliberare a livretului militar. 

În urma perchezițiilor efectuate la biroul, domiciliul și automobilul bănuitului au fost ridicate probe concludente pentru urmărirea penală, iar bănuitul este cercetat în stare de libertate. În prezent, se desfășoară acțiuni în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora. Urmărirea penală se desfășoară sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Bălți. 

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

O fetiță de 9 ani, rănită într-un accident cu implicarea autobuzului școlar, la Ocnița: Șoferul a a ajuns într-un pilon

O copilă de 9 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma accidentului de ieri cu implicarea autobuzului școlar, la Ocnița. Potrivit polițiștilor, șoferul care transporta copii a pierdut controlul volanului, a derapat de pe traseu și s-a izbit violent de un pilon electric, scrie unimediaa.info.

„Inspectoratul de Poliție Ocnița a fost sesizat ieri, în jurul orei 13:28, despre producerea unui accident rutier pe teritoriul localității Rujnița.

La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 58 de ani, aflat la volanul unui microbuz de model Renault, care transporta elevi, a pierdut controlul vehiculului din motive încă necunoscute.

În timpul unei manevre într-o curbă, microbuzul a părăsit carosabilul și s-a izbit de un stâlp. În urma impactului, o fetiță de 9 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă starea sa nu a necesitat internare. Niciun alt pasager nu a fost rănit.

Conducătorul auto a fost supus testării alcoolscopice, rezultatele confirmând că nu se afla sub influența alcoolului la momentul accidentului. Inspectoratul de Poliție Ocnița continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului”, a declarat pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Ocnița, Svetlana Talpă.

Pe data de 31 martie, un autobuz școlar a fost implicat într-un accident la Ocnița. Potrivit Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, poliția investighează circumstanțele producerii accidentului, iar direcția educației va iniția o anchetă.

Moldovenii care au ratat reducerile la polițe vor scoate, de astăzi, mii de lei din buzunare și riscă penalități pentru întârzieri

31 martie a fost ultima zi în care cetățenii care se asigură în mod individual au putut achita cu facilități prima de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul 2025. Astfel, începând de astăzi cetățenii neangajați care nu s-au asigurat în mod individual în termenul stabilit de legislație vor plăti prima de asigurare în mărime integrală (12.636 de lei), precum şi penalitate de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, scrie unimedia.info.

„Asigurarea medicală obligatorie este reglementată prin lege și are un rol esențial în susținerea sistemului de sănătate. Acesta permite accesul la o gamă largă de servicii medicale, inclusiv îngrijiri primare, spitalicești și proceduri preventive. 

Fondurile colectate sunt utilizate în principal pentru a plăti serviciile medicale oferite instituțiilor publice și private, iar o mică parte este direcționată spre imunizare și modernizarea serviciilor de sănătate.

Persoanele care au întrebări legate de achitarea primei de asigurare în sumă fixă pot apela de luni până vineri, între orele 8:00-17:00 Serviciul telefonic Info CNAM – 0 800 99999 (apel gratuit atât de pe telefon fix, cât și mobil) sau la subdiviziunile de relații cu beneficiarii din teritoriu”, comunică responsabilii.

Rușii au inclus moldovenii în lista popoarelor Rusiei și ne-au numit „ruși italieni”
Articolul anterior
Două cadavre, găsite într-o groapă de canalizare la Strășeni
Articolul următor
Close menu