Ucraina: Şase baloane suspecte au apărut deasupra capitalei Kiev. Majoritatea au fost doborâte

Şase baloane ruseşti au apărut deasupra capitalei ucrainene Kiev şi majoritatea au fost doborâte de antiaeriana ucraineană, a anunţat miercuri administraţia militară a oraşului, transmit Reuters și Agerpres.

Baloanele ar fi purtat cu ele reflectoare unghiulare – ţinte false care să deruteze antiaeriana – sau echipamente de recunoaştere, mai afirmă administraţia militară a Kievului, fără a preciza când au fost semnalate respectivele baloane, dar chiar în aceeaşi zi au fost declanşate la Kiev sirenele de raid aerian.

„Conform informaţiilor în curs de clarificare, acestea au fost baloane care s-au deplasat în aer propulsate de vânt”, iar „scopul lansării baloanelor ar putea fi detectarea şi epuizarea apărării noastre antiaeriene”, menţionează aceeaşi administraţie într-un mesaj pe Telegram.

Cu puţin timp înaintea acestui anunţ, purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene a declarat că Rusia ar putea folosi baloane ca o soluţie pentru a-şi proteja stocul de drone de recunoaştere în războiul cu Ucraina.

„Drone de recunoaştere precum Orlan-10 sunt acum folosite (de Rusia) cu mai multă cumpătare şi ei se gândesc: „De ce să nu folosim aceste baloane ?” Aşadar, iată că le folosesc”, a spus acest purtător de cuvânt la televiziunea ucraineană. El a confirmat mai târziu că sirenele de raid aerian au fost activate miercuri la Kiev din cauza respectivelor baloane.

Apariţia unor baloane misterioase a devenit recent subiect de tensiuni diplomatice între SUA şi China. Statele Unite au doborât mai multe obiecte de acest fel şi acuză China că foloseşte baloanele în scop de spionaj, acuzaţii negate de guvernul chinez.

Trei mașini au ajuns într-un șanț, în urma unui accident în lanț, la Anenii Noi

Trei mașini au fost avariate, după ce au fost implicate într-un accident în lanț, care s-a produs cu puțin timp în urmă pe drumul care face legătura dintre satele Chetrosu și Todirești, din raionul Anenii Noi, scrie pulsmedia.md.

În urma impactului, cele trei automobile au ajuns într-un șanț de pe acostament.

Maia Sandu, mesaj după atacul terorist din Germania

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj pe platforma X, după atacul terorist de ieri, de la un târg de Crăciun din orașul german Magdeburg, soldat cu cel puțin doi morți și zeci de răniți. „Ne îndreptăm gândurile către victime și condamnăm ferm violența sub orice formă”, a scris șefa statului, astăzi dimineață, scrie unimedia.info.

„Sunt profund întristată de tragedia din Piața de Crăciun din Magdeburg, Germania. Gândurile mele sunt îndreptate către victime și către cei dragi lor. Ceea ce ar fi trebuit să fie un moment de bucurie și de unire s-a transformat în tristețe”, a scris Maia Sandu, pe platforma X.

Cel puțin șase persoane au fost ucise și 205 au fost rănite, dintre care 41 se află în stare critică, după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea de la Piața de Crăciun din Magdeburg, Germania. Bilanțul tragediei a fost actualizat, iar autoritățile au transmis că atacatorul, reținut imediat după incident, s-ar fi aflat sub influența drogurilor, în momentul tragediei. Poliția investighează în continuare circumstanțele acestui atac violent.

Primul oraș italian care interzice fumatul în spațiul public

De la 1 ianuarie 2025, Milano va interzice fumatul de tutun în spaţii exterioare, la mai puţin de 10 metri de alte persoane, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea aerului, fiind însă permisă utilizarea ţigărilor electronice, scrie democracy.md.

Potrivit autorităților italiene, această măsura face parte din ”Planul pentru Aer şi Climă”, care vizează reducerea emisiilor de substanţe nocive în oraş după ce ”numeroase studii clinice au demonstrat că expunerea la poluanţii din aerul oraşului Milano dăunează sănătăţii”.

”De la 1 ianuarie 2025, interdicţia de a fuma va fi extinsă la toate spaţiile publice exterioare, cu excepţia locurilor izolate unde este posibil să se respecte o distanţă de cel puţin 10 metri faţă de alte persoane”, se arată în text.

Totodată, fumatul a fost interzis și în parcuri, stații de transport public, zone în care se practică activităţi sportive şi cimitire, iar la începutul anului 2025 măsura va fi extinsă la toate locurile publice în aer liber, inclusiv trotuarele.

Media locală menționează că deocamdată nu se știe cum va fi reglementată aplicarea acestor reguli, însă totul pare să indice că va fi vorba mai degrabă de o măsură de descurajare decât de una punitivă.

În cazul în care Consiliul Municipal din Milano menţine amenzile din interdicţiile actuale, persoanele care încalcă reglementările riscă sancţiuni cuprinse între 40 şi 240 de euro. Interdicţiile exceptează utilizarea ţigărilor electronice, foarte răspândite în Italia, care pot fi utilizate în continuare fără limitări.

Conform celor mai recente date publicate de Institutul Italian de Statistică (ISTAT), în 2023, în Italia, 18,7% dintre persoanele de 11 ani şi peste această vârstă se declarau fumătoare, un procent ce creşte semnificativ în rândul tinerilor, atingând vârfuri la grupa de vârstă 25-34 de ani (26,9%).

Fumatul de tutun se numără printre principalele surse de emisii de PM10, alături de transportul rutier, utilizarea solvenţilor şi „arderea cauzată de pizzerii cu cuptoare pe lemne”, printre altele. Municipalitatea continuă punerea în aplicare a Planului pentru Aer şi Climă, în pofida faptului că în 2021 şi 2022 Curtea Regională de Apel (TAR) din Lombardia a anulat unele dintre propunerile sale, cum ar fi interzicea focurilor de artificii.

Compania rusă Aeroflot suspendă activitatea reprezentanței din Moldova. În alte țări își vinde activele
Articolul anterior
Oamenii de știință au dezvoltat pilula contraceptivă pentru bărbați ce poate fi luată înainte de sex
Articolul următor